Anul acesta, am trecut cu toții printr-o experiență care probabil va rămâne unică pe parcursul vieții noastre: o pandemie. Comunitatea medicală internațională spune că, statistic vorbind, se întâmplă la 100 de ani ca un virus de origine animală să devină transmisibil la oameni, așa cum este SARS-CoV-2 sau cum a fost virusul care a provocat gripa spaniolă.
Am fost nevoiți ca, pentru sănătatea noastră și a celor din jur, să stăm închiși în case cu săptămânile. Pe măsură ce timpul trece, măsurile de siguranță se relaxează, iar noi simțim din ce în ce mai mult nevoia să ieșim, să călătorim, să explorăm. Vrem să ne simțim din nou liberi, să ne bucurăm de diverse experiențe, dar mai ales vrem să simțim din nou că deținem controlul propriei vieți. Fără doar și poate, din cauza izolării, a temerilor legate de sănătate sau de securitate financiară, cu toții suferim din cauza pandemiei. Întrebarea este: cum ne putem vindeca? Soluția poate fi un retreat.
Am discutat cu Georgiana Spătaru, facilitator de Exerciții de Fericire, cu privire la avantajele unui retreat când vine vorba de o vacanță cu adevărat reușită. Poate că nu te-ai gândit până acum să încerci o astfel de variantă de relaxare, însă un sejur la un retreat ar putea fi cheia relaxării tale, mai ales într-o perioadă în care cu toții am fost afectați emoțional de pandemia globală.
De la evadarea din rutina zilnică la atingerea stării de relaxare în natură și de la apropierea de oameni cu care te poți înțelege la lipsa de bătăi de cap asociată cu planificarea vacanței, un retreat vine cu o mulțime de avantaje. Mai jos am întocmit o listă de șapte astfel de motive pe care să le ai în vedere.
“Retreaturile oferă de toate, inclusiv vindecare spirituală, o stare de bine prin meditație și yoga, consiliere familială și maritală și multe altele”, spune Georgiana Spătaru, facilitator de Exerciții de Fericire, în timp ce se pregătește de primul retreat după izolare, cu tema regăsirii de sine, în Nepal și Bhutan, de pe 29 august până pe 10 septembrie.
În fiecare an, milioane de oameni de pe glob încetinesc ritmul vieților lor frenetice pentru o săptămână sau două cu scopul de a se odihni și de a se recupera. De ce aleg asta și nu o vacanță clasică, poate una all-inclusive, pentru comoditate?
Trend report: sandale și flats pe care să le iei în vacanță

“Comparativ cu o vacanță obișnuită, care înseamnă o deconectare din rutina zilnică, retreaturile sunt escapade semnificative menite să te salveze de la o situație nedorită și neplăcută și să te poarte într-o locație exotică pentru a «vindeca» sau soluționa o problemă“, explică Georgiana Spătaru. În contextul actual, în care ne-am confruntat cu o situație stresantă, un retreat te poate ajuta să îți regăsești echilibrul interior.
De ce merită să optezi pentru un retreat în defavoarea unei vacanțe obișnuite? Iată mai jos 7 motive date de experta în dezvoltare personală, Georgiana Spătaru.
1. Retreaturile au beneficii pe termen lung
Pe lângă faptul că îți oferă o ieșire din rutina zilnică, retreaturile se diferențiază de simplele vacanțe prin motivele care stau în spatele lor. Această intenție poate fi o problemă, pe care tu dorești să te concentrezi, dar nu ai timp, o experiență recentă asupra căreia vrei să reflectezi sau să vorbești cu acei oameni care înțeleg prin ce treci, nevoia de a te distanța de situația actuală, pentru a gândi limpede și pentru a aduce lucrurile în perspectiva sau timpul de calitate cu tine însuți sau pur și simplu, în natură, pentru a te recupera.
Beneficiile și contraindicațiile mustului, delicioasa băutură a...

Mai mult decât atât, toate aspectele unui retreat – locația, confortul, mâncarea, utilitățile, consultațiile și activitățile sunt aliniate cu nevoile tale; prin urmare, beneficiile retreaturilor sunt mult mai de impact și de mai lungă durată decât excursiile obișnuite, unde tradiția este de a te distra, a bârfi și probabil să-ți petreci timpul terminându-ți munca.
Potrivit unui studiu publicat în ”Translational Psychiatry (Nature)”, vacanțele obișnuite aduc îmbunătățiri în organism doar pe o perioadă scurtă de timp, în vreme ce o săptămână de meditație poate îmbunătăți întregul metabolism pentru o perioadă foarte îndelungată.
În plus, retreaturile sunt cunoscute pentru ajutorul pe care îl oferă persoanelor cu probleme respiratorii, anxietate, boli osoase, hipertensiune arterială, artrită, incontinență, reumatism sau alte afecțiuni.
Oferă o notă inedită clipelor tale de relaxare

2. Retreaturile îți aduc pacea departe de rutina zilnică
Scopul retreaturilor este de a-ți asigura solitudinea de care ai nevoie. Aceasta poate fi singurătatea completă, care poate fi experimentată prin retreaturi individuale și tăcute, cu soțul/soția sau cu partenerul tău, prin retreaturi de căsătorie sau sub formă de grupuri, cum sunt retreaturile de yoga și Ayurveda.
Retreaturile de binefacere sunt, de obicei, situate în locuri restrânse care îți oferă oportunitatea să uiți de forfota zilnică și îți permit să te calmezi. Vacanțele normale se pot face oriunde. Și mai mult, retreaturile îți oferă o diversitate de activități care îți satisfac setea de aventură și de a descoperi noi culturi.
3. Natura vă permite să vă relaxați
Unul dintre marile avantaje ale unui retreat este că îți oferă apropierea de natură și de atingerea ei vindecătoare, lucru care nu poate fi cuprins într-o simplă vacanță. Apropierea de natură reduce nivelul de cortizol, principalul hormon de stres. În plus, aerul curat, împrejurimile calme și plantele te ajută să te relaxezi și să te refaci pentru a te bucura de un nou început atunci când te intorci acasă.
Avantaje ale utilizării cutiilor din plastic stivuibile în industrie!

4. Ești înconjurat de oameni cu care te înțelegi
Retreaturile atrag oameni cu ocupații și interese similare și îți oferă posibilitatea de a petrece momente memorabile alături de persoane care gândesc la fel și care au aceleași obiective ca tine. Acești oameni îți oferă sprijin în drumul spre atingerea obiectivului și funcționează ca o oglindă pentru a te ajuta să identifici acele probleme pe care nu le poți afla singur. Și mai important decât atât, te ajută să realizezi că nu ești singur.
5. Ai acces la ghidare profesională
Retreaturile includ traininguri, exerciții sau ședințe de consultanță ținute de experți care te ajută să îți vezi propriile neajunsuri și să îți îmbunătățești starea spiriruală, mentală și fizică. Aceste sesiuni sunt ținute în conformitate cu nevoile tale și îți oferă informații și tactici care te vor ajuta să te menții în formă chiar și după terminarea retreatului.
6. Nu trebuie să te îngrijorezi în legătură cu planificarea
Un lucru care accelerează eficiența retreaturilor este tocmai acela că furnizorul serviciului manageriază totul. Asta înseamnă că nu trebuie să te îngrijorezi pentru lucruri cum ar fi planificarea, rezervările, navetele, așteptarea la rând, găsirea locațiilor etc. Chiar dacă poți face față destul de ușor acestor sarcini în viața de zi cu zi, o locație nouă poate să le îngreuneze. Retreaturile te lasă să te concentrezi doar pe bunăstarea personală și îți oferă o pauză de la stres.
7. Retreaturile pot fi mai economice
Retreaturile pot fi și costisitoare, dar și economice. Oricum, sunt mult mai economice și mai eficiente din punct de vedere al costului comparativ cu vacanțele normale. Motivul este că în timpul vacanțelor obișnuite poți să iei singur decizii privind costurile, lucru care nu e benefic și care poate duce la lipsă de bani. În comparație, retreaturile sunt planificate dinainte, cu buget alocat, și includ extra și servicii exclusive cum ar fi consultanță profesională și traininguri.
Acestea fiind spuse, pentru următoarea ta vacanță, alege un retreat care îți va permite să te relaxezi și să îți rezolvi problemele actuale, oferindu-ți șansa să recâștigi controlul asupra vieții tale. Încearcă și tu o pauză de la cotidian și regăsește-ți echilibrul!
Despre Georgiana Spătaru
Georgiana Spătaru este facilitator de Exerciții de Fericire, concentrându-și atenția în ultimii ani pe zona de formare personală și coaching unei nișe deosebite: căutarea fericirii. Astfel, Georgiana a creat mai multe programe de dezvoltare emoțională și spirituală, printre care cursurile C.R.E.S.C. (Curs de Relaționare Emoțională și Spirituală pentru Copii) și a inglobat crezul ei în conceptul Exercitii de Fericire.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Review E-Mobility Urban Cargo: dubița electrică de oraș cât un Smart Forfour
Sursa: green.start-up.ro
-
Startup Elites 2023: workshop-uri pentru participanți partea a IV-a
Sursa: start-up.ro
-
Un nou magazin Zara Home a fost inaugurat în București
Sursa: retail.ro
-
Ce face Joule, noul asistent bazat pe inteligență artificială generativă de...
Sursa: futurebanking.ro
-
Evenimentele astrologice din octombrie sunt legate la destinele noastre. Se...
Sursa: kudika.ro
-
Numerologie: Energia lunii octombrie 2023 este reprezentată de 8, cifra...
Sursa: garbo.ro
-
CGS România va angaja 100 de oameni la sediul din Târgu Jiu
Sursa: wall-street.ro