Un cuplu a făcut o descoperire cel puțin bizară, după ce a găsit doi saci de gunoi abandonați, care s-au dovedit a adăposti, de fapt, o mică avere.

O familie din Virginia a preferat să se întoarcă acasă pe o rută mai lungă, dar mai puțin circulată, când a făcut o descoperire bizară.

Mașina din fața soților Schantz a tras de volan pentru a evita ceea ce părea a fi un sac de gunoi, însă cuplul nu a mai avut timp să facă aceeași manevră.

”Au trecut peste sac, dar în loc să îl lase abandonat pe drum, s-au oprit, l-au luat și l-au pus în spatele camionetei”, spune Scott Moser, de la departamentul șerifului din Caroline.

Cei doi au mai văzut un sac similar, în șanțul de pe marginea drumului, așa că l-au luat și pe acesta în camionetă. Odată ajunși acasă, soții Schantz au vrut să scape de sacii de gunoi. După ce i-au desfăcut, au crezut că e vorba de scrisori poștale, dar apoi au realizat că sacii sunt plini cu bani.

Cei doi au dus banii la poliție, iar autoritățile au descoperit că în cei doi saci se află aproape 1 milion de dolari. În saci se aflau și alte pungi mai mici, fiecare dintre ele având informații despre unde ar trebui depuși banii.

Departamentul șerifului a început deja o investigație proprie și a luat legătura și cu serviciul poștal american, care face, de asemenea, verificări.

USPS încearcă acum să afle cine este posesorul de drept al banilor, pentru a-i restitui, arată cnn.com.


Despre autor:


Ultima actualizare: 22 Mai 2020 - 03 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.