După cutremurele care au avut loc în luna februarie în Turcia și Gorj, românii au devenit tot mai interesați de asigurările de locuințe. Potrivit unei analize a Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR), interesul românilor a crescut considerabil pentru asigurările de locuințe.

Interesul românilor față de asigurările de locuință au crescut după cutremurele din Turcia și România

Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) au transmis că în ultimele 3 săptămâni, interesul românilor pentru asigurările de locuință au crescut. Astfel, a fost înregistrată o creştere cu 170% a numărului de oferte emise pentru asigurările de locuinţe în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut.

Specialiștii spun că urmează să vadă câte dintre aceste oferte vor fi concretizate în perioada ce urmează. La începutul anului 2023, în jur de 7,8 de milioane de locuinţe din cele 9,6 milioane nu dețineau o asigurare de locuință. Cutremurul a schimbat situația, deoarece românii au devenit tot mai interesați de oferte și de asigurările pentru propriile case.

Practic, deşi cutremurul reprezintă unul dintre principalele riscuri identificate de români în legătură cu locuinţele lor, la nivel naţional, doar 20% dintre acestea sunt protejate printr-o asigurare obligatorie PAD. Totodată, doar 17% din locuinţele românilor beneficiază şi de o asigurare facultativă. Acestea se pot încheia doar pentru locuinţele care sunt deja protejate de o poliţă obligatorie PAD", spune UNSAR.

Cele două tipuri de poliţe funcţionează complementar, prin urmare, asigurarea PAD este menită să acopere riscurile catastrofale de cutremur, inundaţie şi alunecare de teren, până la suma de 20.000 de euro sau 10.000 de euro, în funcţie de tipul construcţiei.

Au fost deschise 139 dosare de daună după cutremurele din Gorj

Polițele facultative se referă la o protecție suplimentară care acoperă şi riscuri precum incendiul, explozia, furtuna, vijelia, furtul sau vandalismul, astfel locuinţa fiind asigurată la valoarea ei reală. Totodată, o poliţă facultativă poate acoperi pagube create de avariile accidentale ale instalaţiilor de apă, defecţiunile centralei termice, aparatelor de climatizare, daunele bunurilor electronice/electrocasnice, daunele produse vecinilor etc.

Citeste si:
Cutremur în zona Vrancea - Buzău. Ce intensitate a avut seismul
Cutremur în zona Vrancea -...

Asigurările nu previn producerea unor dezastre, însă ne pot oferi un sprijin financiar important, de care avem nevoie în cele mai dificile situaţii. Această creştere a interesului românilor faţă de asigurările de locuinţe poate însemna un plus de rezilienţă pentru familii şi pentru comunităţi în faţa unor situaţii dificile", a declarat Alexandru Ciuncan, preşedinte şi director general al UNSAR.

Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) a informat că 139 dosare de daună au fost deschise după ce au avut loc cutremurele din Gorj din zilele de 13 și 14 februarie. PAID a atenționat proprietarii să își verifice valabilitatea polițelor și să urmărească noutățile pe paginile de socializare.

„Până la data de 17.02.2023 s-au deschis 139 dosare de daună în urma cutremurelor din Gorj, produse în zilele de 13 şi 14 februarie. Pentru a fi notificaţi cu privire la actualizările pe care le publicăm, vă încurajăm să daţi follow paginilor noastre de socializare. Totodată, nu uitaţi să verificaţi valabilitatea poliţei PAD, accesând Butonul albastru din pagina oficială de website paidromania”, anunţa PAID.

Citeste si:
Un nou cutremur a avut loc în Turcia. Cât de puternic a fost seismul
Un nou cutremur a avut loc în...

Din totalul de 139 de dosare, 76 au fost depuse în Gorj, 16 în Hunedoara și 8 în Caraş Severin. De asemenea, au fost depuse dosare şi în Alba, Arad, Argeş, Bihor, Cluj, Dolj, Ilfov, Mehedinţi, Olt, Sibiu, Teleorman, Timiş, Vîlcea,


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 28 Februarie 2023 - 04 : 02

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.