După anunțul italienilor de a pleca din România pe motiv că nu mai pot crește, Enel a început negocierile exclusive cu grecii de la compania Public Power Crop (PPC) pentru preluarea activelor din România. Compania națională de electricitate a Greciei a anunțat un prim pas pentru a cumpăra afacerile de la noi. 

Detalii despre cine cumpără afacerile Enel din România

PPC, cea mai mare companie de utilităţi din Grecia, a anunţat miercuri seara că a semnat un acord de exclusivitate cu compania italiană Enel privind posibila achiziţie a activelor acesteia din România, transmite Reuters.

Conform PPC, în timpul discuțiilor cu caracter exclusiv, care se vor purta până în ianuarie 2023, compania elenă va face un audit financiar al activelor. După finalizarea acestuia, boardul PPC va hotărî dacă firma elenă va depune o ofertă angajată către Enel.

De ce pleacă Enel din România?

Enel, prezent la noi din 2005 și fiind unul dintre cei mai mari investitori pe domeniu din țară, a anunțat, la mijlocul lunii noiembrie, că se pregătește să plece din România. Clienții Enel vor fi preluați de noul proprietar, a transmis președintele Consiliului Concurenței.

Peru și Argentina sunt, de asemenea, pe lista piețelor de unde Enel se retrage în 2023. Grupul a anunțat că vrea să se concentreze pe șase piețe, cât și să își vândă activele în valoare de 21 de miliarde de euro.

Ce se întâmplă cu clienții?

Plecarea Enel din România nu va fi o tragedie, iar clienții nu vor fi afectați, a asigurat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței. „Piaţa de energie trece printr-o perioadă dificilă. Este o criză care afectează şi companiile şi clienţii. Guvernul a luat măsuri, în decurs de un an au fost patru ordonanţe de urgenţă. Când e criză şi faci lucrurile în viteză, evident că nu totul iese perfect.

S-au adus tot felul de corecţii şi sunt convins că putem discuta alte măsuri de corecţie a cadrului legal şi de a asigura cât se poate predictibilitatea operatorilor. Dar, din nou, e criză, nu ai cum să prevezi totul. Aceasta este provocarea momentului, să ajungem la o reglementare inteligentă în energie”, a spus Chiriţoiu la conferinţa „Concurenţa în sectoare inovative”.

Citeste si:
Studiu Infografic: Profilul clienților sistemelor fotovoltaice în...
Studiu Infografic: Profilul...

Oficialul a declarat că, pe partea de furnizare, concurența are o importanță redusă în această perioadă de criză. „Enel era un operator în expansiune şi am apreciat poziţia lor în piaţă. Se schimbă proprietarul, nu dispare compania. Vă dau exemplul CEZ, care se numeşte în continuare CEZ, deşi proprietarul nu mai este compania din Cehia, ci un fond de investiţii australian localizat la Londra.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 15 Decembrie 2022 - 11 : 12

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.