Un val de aer polar aduce zăpadă și temperaturi scăzute la munte, în timp ce în zonele joase de relief ciclonul mediteranean vine cu ploi abundente. Conform directorului Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, în următoarele zile, vremea rea va guverna teritoriul, treptat.

ANM: Un ciclon polar se apropie de România

„Este un sezon de tranziție, care face trecerea către sezonul de iarnă. În mod obișnuit, în această perioadă, posibilitatea să înregistrăm precipitații sub formă de ninsoare la munte reprezintă semnul că toamna își intră în drepturi, dar în același timp facem tranziția către sezonul alb.

Într-adevăr, va fi o schimbare semnificativă în ceea ce privește evoluția regimului de temperaturi și de precipitații pentru că răcirea va fi accentuată, îndeosebi în partea de nord-vest a țării, acolo unde valorile pe parcursul următoarelor zile nu vor depăși la nivelul maximelor cel mult 5...6 grade Celsius.

În același timp, în extremitate, vom mai putea înregistra temperaturi de 14...15 grade Celsius. De altfel, și acum, la această oră, cel mai cald este în zona litoralului, iar cel mai frig în Vârtul Omu. Din punctul de vedere al regimului de precipitații și forma acestora, vorbim de precipitații predominant sub formă de ninsoare.

Este posibil să consemnăm și precipitații mixte în zona Transilvaniei, în nordul Moldovei sau în Maramureș. În restul țării, în zonele mai joase de relief, vor predomina precipitațiile sub formă de ploaie, dar și în restul țării. Vântul va spori senzația de rece”, a declarat Elena Mateescu, director ANM, la B1TV.

Precipitațiile sub formă de lapoviță și ninsoare vor traversa țara

Gabriela Băncilă, director meteorologie operațională în cadrul ANM, a anunțat la realitatea.net schimbare importantă a vremii în toată țara.

„Am putea spune că vremea se apropie de ceea ce numim normal la această perioadă, pentru că ninsorile sunt prezente în zona montană înaltă. Vor continua să fie prezente în această zonă montană înaltă și, pe măsură ce avansează o masă de aer rece, dinspre partea de nord a continentului, precipitațiile sub formă de lapoviță și ninsoare vor coborî altitudinal.

Citeste si:
Prognoza meteo ANM 13 - 26 februarie 2023. Când vine primăvara
Prognoza meteo ANM 13 - 26...

Acestea se vor semnala și la altitudini mai mici, în zonele de munte. Vor fi prezente în zonele de deal din partea de nord a țării, din zona de nord a Carpaților Orientali, pentru ca la acest sfârșit de săptămână și început de săptămână viitoare, acestea să fie prezente și în partea de nord a Moldovei, zonă pe unde va pătrunde această masă de aer rece, și în zonele mai joase de relief, nu numai în zona de munte.

Concomitent, aceste precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare pe care le-am descris, cu ploi în celelalte zone din țară, și asta pentru că sisteme noroase succesive vor traversa țara noastră în perioada următoare, sisteme noroase aferente unor cicloane mediteraneene, vor determina acumularea unor cantități mai însemnate de ploaie în tot acest interval”, a explicat specialistul.

Citeste si:
ANM: Cod portocaliu și cod galben de ninsori și vreme rea pentru...
ANM: Cod portocaliu și cod...

Totodată, potrivit meteorologului, ploile cu cantități mai importante de 10-15 sau chiar 20 de l/mp se vor semnala în special în zonele deluroase și montane, pentru că aceasta este în general evoluția regimului de precipitații în contextul cicloane mediteraneene.

„În tot acest interval, prin cumulare, este posibil să constatăm că înregistrarea unor cantități care să depășească chiar 20 de l/mp, dar - în contextul rezervei de apă existente în momentul de față în sol - aceste ploi sunt bine-venite”, a precizat Gabriela Băncilă.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 18 Noiembrie 2022 - 11 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.