Oamenii din Ploiești au ieșit în stradă și protestează după ce mai bine de o lună nu vor avea apă caldă. Ploieștenii s-au adunat în fața sediului Consiliului Județean și cer autorităților să remedieze de urgență problema.

În Ploiești oamenii au ieșit la protest pentru că nu au apă caldă de o lună

Ploieştenii s-au adunat și protestează în faţa sediului Consiliului Judeţean după ce în urmă cu o lună li s-a oprit apa caldă. Consiliul Județean este instituţia care deţine CET Brazi şi care a girat contractul cu noua firmă de termoficare.

Firma Termoficare Prahova SA a semnat un contract în luna mai pentru concesionarea serviciului de termoficare. Însă compania. începând de la 1 august a întrerupt timp de o lună furnizarea apei calde, argumentând că acest lucru este necesar pentru unele lucrări de reabilitare.

Decizia de a întrerupe furnizarea apei calde în sistem centralizat în municipiul Ploieşti afectează peste 130.000 de persoane, dar totodată au de suferit şi instituţiile publice, inclusiv Spitalul de Pediatrie şi Spitalul de Obstetrică-Ginecologie.

Protestul a fost organizat de Uniunea Asociațiilor De Proprietari Prahova și a primit autorizația de a fi desfășurat.

Ploieștenii s-au adunat în fața sediului Palatului Administrativ și își strigă nemulțumirea față de decizia luată de compania de termoficare.

1 din 3 blocuri din Capitală nu are apă caldă

O treime din blocurile din București nu are, în acest moment, apa caldă. Avariile la sistemul de termoficare sunt tot mai multe, iar angajații tot mai puțini.

Angajații sunt puțini și nu fac față numărului mare de lucrări.

”Avem 3.000 de angajați. Doar că problemele sunt de zece ori mai mari, cu oameni mai puțini, iar media de vârstă e de 50 de ani. Încercăm cât mai mult să angajăm tineri”, a declarat Claudiu Crețu, directorul Termoenergetica, potrivit digi24.ro.

Citeste si:
Nicușor Dan a aprobat protestul fermierilor și transportatorilor în...
Nicușor Dan a aprobat...

Nicuşor Dan spune că este în curs de implementare o centrală provizorie la fostul CET Titan, care va funcţiona începând din această iarnă.

„Dacă vorbim de problema căldurii şi a apei calde, dacă vorbim punctual, acum suntem în luna iulie, avem o revizie obligatorie. Problema apei calde vine din reţeaua noastră de conducte (..) şi vine din producţie şi aici e o mare problemă, care nu e la noi, ci la Ministerul Energiei, din centrale vechi”, a spus primarul la B1TV, potrivit News.ro.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 4 August 2022 - 03 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.