Ratele la bancă au fost întotdeauna o povară pentru mulți dintre noi, mai cu seamă în timp de criză, ca acum. Drept urmare, guvernanții se gândesc să ne păsuiască din nou de plata creditelor și să suspende pentru un timp plata ratelor, la fel cum a fost în pandemie. Chiar dacă pare o veste bună, economiștii ne avertizează că, deși varianta este una salvatoare, pe termen lung are costuri uriașe.
S-ar putea amâna din nou plata ratelor la bănci
Ratele celor care au împrumuturi la bancă sunt din ce în ce mai mari căci Banca Națională a României a majorat dobânda-cheie de la 2 la 2,5% începând cu 10 februarie. ROBOR a atins și el un nivel maxim, de 3,5%, iar experții spun că, până la finalul anului, ROBOR se va apropia de 4%.
Între timp, la Ministerul de Finanțe se discută despre amânarea ratelor pentru cei care nu își permit, doar că măsura vine la pachet cu o serie de riscuri, susțin economiștii.
Amânarea ar putea fi stabilită în următoarea perioadă, în funcție de cât de gravă devine situația economică a țării. În pandemie, mai bine de 600.000 de români au apelat la această soluție.
„Poate fi luată în considerare această variantă. Este o măsură benefică, mai ia din povara venitului lunar al cetățeanului”, a declarat Alexandru Punescu, membru al Centrului de soluționare alternativă a litigiilor în domeniul bancar (CSALB), potrivit Observator.
„Vine cu niște costuri suplimentare, pentru că pe acea perioadă se suspendare continuă să se calculeze dobânzi și comisioane, care apoi trebuie plătite suplimentar de rată, după perioada de suspendare”, a spus Irina Chițu, director FinZoom.ro.
„Nu scapi de această obligație, doar primești o perioada de grație. Oricum vine vremea să plătești înapoi tot ce ai fost păsuit”, a completat Adrian Mitroi, profesor de economie.
Cu cât va crește o rată, dacă se amână timp de 9 luni
Un om care își amână rata cu 9 luni, după perioada de suspendare va avea de plătit cu 12% mai mult în următorii 5 ani, în cazul unui credit ipotecar. Specialiștii recomandă alte variante.
Taxa de raft și adaosul comercial, rediscutate de Guvern....
„Să meargă la centrul de soluționare a litigiilor din domeniul bancar”, a indicat Alexandru Punescu, membru CSALB.
„Prin refinanțare, pentru că refinanțarea acum este eficientă, având multe oferte cu dobânda fixă mică”, a spus Irina Chițu, director FinZoom.ro.
„Aș propune un card de credit. E mult mai eficient, mai ușor, poți să prioritizezi cheltuieli. E mai ușor și mai ieftin”, e de părere Adrian Mitroi, profesor de economie.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Secretele unui flirt care lasă bărbații fără cuvinte
Sursa: garbo.ro
-
Ce înseamnă boho home decor și cum poate transforma un interior
Sursa: kudika.ro