Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat, printr-un comunicat, că a decis ca marți, 15 februarie 2022, de Ziua Națională a Lecturii, să modifice programul elevilor. Astfel, indiferent de disciplina prevăzută în orar, la ora 11:00 și la ora 14:00, învățătorul sau profesorul să organizeze, la clasa unde este prevăzut, activități de lectură la care să participe toți preșcolarii și școlarii.
Program special pentru elevi, pe 15 februarie, de Ziua Națională a Lecturii
Ministrul afirmă că, din acest an, România are o Zi Națională a Lecturii. Acesta a completat că într-o țară în care sub 10% dintre cetățeni cumpără o carte pe an, rolul școlii devine esențial.
„Începând din acest an, România are o Zi naţională a lecturii! Într-o ţară în care sub 10% dintre cetăţeni cumpără o carte pe an, rolul şcolii devine esenţial în a cultiva o activitate aparent desuetă, lectura, ca preocupare menită să ne salveze dintr-un univers superficial, un univers în care dăm click fără a decide. Lectura construieşte legături profunde şi statornice în minţile tuturor, fie copii sau adulţi”, transmite ministrul Educaţiei.
„În prealabil, personalul didactic va recomanda tuturor să aducă o carte preferată sau să împrumute de la biblioteca şcolară o carte şi, timp de 15 minute, să citească fie individual, fie în grupuri mici de lucru. Obiectivul activităţii este de a promova lectura ca obicei cotidian, fără a presupune discutarea fragmentelor citite sau realizarea unei analize pe text.
Unităţile de învăţământ pot organiza activităţi de încurajare a lecturii pentru comunitatea socială din care fac parte, cu respectarea normelor sanitare anti-COVID-19”, mai spune acesta.
Recomandările oficialului către școli
Oficialul invită bibliotecile locale, județene și/sau metropolitane să deruleze activități de prezentare a propriilor servicii, de obținere a unui permis de bibliotecă, de colectare și donație de carte, inclusiv prin amenajarea de standuri în incinta unităților de învățământ. Sorin Cîmpeanu spune că, de asemenea, școlilor le este recomandat să popularizeze evenimentele asociate Zilei lecturii în presa locală și națională, cât și în mediul online.
A început greva generală în școlile din România, prima după 18 ani....

„Recomandăm asociaţiilor, fundaţiilor nonprofit, societăţilor de gestiune a drepturilor de autor, cu experienţă în derularea de activităţi educaţionale, să susţină cluburi de lectură, ateliere de scriere creativă şi/sau ilustrare de carte, discuţii şi dezbateri pe teme literare sau alte programe similare.
Încurajăm şcolile să ofere editurilor şi librăriilor, la cerere şi în măsura disponibilităţii, spaţii cu titlu gratuit pentru a prezenta, eventual a vinde, carte cu teme educative şi/sau recreative, adecvate vârstei elevilor”, se mai arată în comunicat.
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Doar 8% din fondatorii de start-ups sunt femei tinere
Sursa: green.start-up.ro
-
Ilinca Păun: “Education is the cornerstone of empowerment”
Sursa: start-up.ro
-
Lucruri surprinzătoare pe care nu le știai despre Castelul Peleș: Cu...
Sursa: garbo.ro
-
Vlăduța Lupău, reacție dură după ce un designer ar fi folosit imaginea ei: Am...
Sursa: kudika.ro
-
TikTok setează trendurile. 7 din 10 cărți în limba engleză sunt propulsate de...
Sursa: retail.ro
-
Zelenski: Suntem pregătiţi să discutăm cu America şi cu aliaţii noştri, dar...
Sursa: wall-street.ro