Cumpărătorii simt de acum că mâncarea e tot mai scumpă. Majorările sunt arătate și de datele oficiale. Totuși, de ele nu profită fermierii, care se plâng de faptul că sunt la un pas de faliment, căci producția de anul acesta a fost mai slabă, iar cum oamenii cumpără mai puțin, recolta se strică fie pe câmp, fie pe tarabe.
Mâncarea, din ce în ce mai scumpă. Nu fermierii profită de pe urma majorărilor de preț
Inflația e mare. Dăm aceeași bani ca anii trecuți, dar pe un coș cu mai puține merinde. Datele oficiale arată că în topul scumpirilor se află uleiul ( +14%), fructele (+11%) și pâinea (+4%). În realitate, toate alimentele au suferit creșteri de preț, fie că este vorba de câțiva bani. Curios este că marfa mai scumpă nu i-a făcut pe fermieri să întoarcă banii cu lopata. Vremea la extreme le-a stricat toate socotelile și distrus recolta.
Avem o inflație internațională, raportată deja de America, ce se va transpune treptat către Europa. România are oricum o situație șubredă specială. Este un producător mare care importă produsele finite, dar nu reușește să pună pe piață puținul adus de pe câmpuri. De menționat este că inflația ar urma să ajungă la 5,6% în decembrie, comparativ cu 4,95% cât este acum.
Șefii de companii preconizează creșteri de prețuri din cauza deficiențelor de aprovizionare
Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a declarat într-o conferință din Franța că, deși economia europeană este „în mod clar într-o perioadă de revenire” și ar putea ajunge la mărimea la care era înainte de pandemie mai rapid decât era anticipat, actualele presiuni de prețuri sunt „în mare parte tranzitorii”.
În același cadru, în completare, guvernatorul Băncii Franţei, Francois Villeroy de Galhau, a ridicat o altă dificultate când vine vorba despre inflaţie: măsurarea ei. Chiar dacă schimbările de prețuri sunt deseori supraestimate de gospodării, BCE nu a luat în calcul presiunile de pe urma costurilor locuințelor, spune acesta.
„O mai bună luare în calcul a costurilor cu locuinţele este foarte importantă. Acesta este unul din lucrurile pe care trebui să îl modificăm în revizuirea strategică a politicii monetare pe care suntem pe cale să o finalizăm”, a spus Villeroy de Galhau.
Citeste si:Masa de Paște, mai săracă și mai scumpă. Preţul uriaş cu care se...
![]()
„De obicei avem una sau două crize operaţionale care trebuie rezolvate, în orice moment, pe partea de aprovizionare, acum avem 23 de crize. Întregul lanţ de aprovizionare a fost perturbat”, a declarat directorul general de la Michelin, Florent Menegaux.
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Tu ce faci cu telefonul tău la finalul vieții lui?
Sursa: green.start-up.ro
-
Întreabă Orice: Sebastian Burduja răspunde întrebărillor comunității start-up.ro
Sursa: start-up.ro
-
Un nou centru comercial în România: Annabella deschide primul său Retail Park...
Sursa: retail.ro
-
Irina Dochițu, DRUID: „ChatGPT a demonstrat interesul pentru AI conversațional”
Sursa: futurebanking.ro
-
O călătorie
Sursa: garbo.ro
-
Misha, mărturisiri sincere după ce Connect-R a recunoscut public că a...
Sursa: kudika.ro
-
Președinte Consiliul Județean Ilfov: Suntem în linie dreaptă cu metroul spre...
Sursa: wall-street.ro