În 2011, Ion Clămparu s-a lăsat încătușat de polițiștii spanioli, în țara cărora a ridicat un imperiu al prostituției. De opt ani era căutat în toată lumea, după ce a reușit să-și construiască o rețea imbatabilă în Spania, Italia și Cehia. Sute de femei au fost terorizate de el și de oamenii lui și obligate să se prostitueze. Bărbatul a fost condamnat de străini la 25 de ani de închisoare, iar în 2015 a fost extrădat pentru a-și ispăși pedeapsa în România.

Ion Clămparu | Cine e și cum și-a ridicat imperiul

Ion Clămparu și locotenenții săi au construit o rețea internațională de trafic de carne vie, care le-a adus câștiguri de milioane de euro. Pentru a ajunge în acel punct, inculpatul a ridicat un imperiu de crimă organizată în România. Anchetatorii au transmis că s-a aliat cu alte clanuri mafiote din Sibiu (Ovidiu C. Pop), Prahova (Nicolai Bîrsan), Neamț (Dan Mihăilă și Cornel Popeanu) și București (Cămătaru).

După câțiva ani, interlopul și-a mutat afacerile peste graniță, deoarece autoritățile române erau deja pe urmele sale. A fost condamnat în lipsă la 13 ani de închisoare, dar a reușit să plece din țară. Clămparu a ajuns în Italia, apoi în Spania, pe urmă în Cehia. Sute de românce au lucrat pentru banda a cărui lider era. Locul în care fetele erau exploatate se numește „Casa de Campo”, din Madrid. Ca orice mafiot cu îndemânare, bărbatul s-a gândit să spele banii obținuți din vânzarea fetelor și să înființeze alte afaceri „ortodoxe”.

Timp de opt ani a părut de neatins, continuându-și liber contracte. În 2011, însă, procurorii DIICOT le-au furnizat informații autorităților din Spania, care l-au capturat pe Clămparu la Madrid.

„Știu că mă vreți viu sau mort, dar prefer să mă predau viu”, ar fi spus el în momentul arestării, când s-a predat fără vâlvă, de teama că ar putea fi împușcat.

În ultimul an de libertate, acesta a locuit în Portugalia, unde a avut legături cu o grupare mafiotă despre care crede că l-a vândut oamenilor legii din Spania. Trei state s-au bătut să îl închidă pentru crimă organizată, anume România, Italia și Spania. Cea din urmă a avut „onoarea”. Spaniolii l-au ținut timp de patru ani într-o închisoare de maximă siguranță din Pontevedra, Galicia, pe urmă, în 17 aprilie 2015, ni l-au predat.

Citeste si:
Nikita, celebra „fată de cartier”, este în comă la spital!
Nikita, celebra „fată de...

Prostituatele lui aveau coduri de bare și prețul de piață pe mâini

Ion Clămparu a exploatat peste 100 de prostituate numai în Madrid. O mare parte dintre femeile care lucrau pentru el aveau un cod de bare și o valoare de negoț tatuate pe mâini, scria presa internațională la momentul prinderii interlopului.

„Amintirile îl chinuiesc”

„M-am născut într-o familie modestă, dar cu strictul necesar, mama era croitoreasă, tata a fost cadru militar timp de 38 de ani. Am omorât un om, când aveam 19 ani, i-am dat un pumn, a căzut, i-a intrat coasta în ficat, a făcut hemoragie și a murit. Am luat 15 ani, din care am făcut 10 ani și cinci luni. Înăuntru m-am dezumanizat, așa era sistemul construit. Cel puternic îl învingea pe cel slab, îl băteam pe celălalt să-i iau și felia de pâine. Cine era mai cu mușchi mânca și conserva celuilalt. M-am sălbăticit, am pierdut simțurile”, declara bărbatul în interviul de mai jos, singurul pe care l-a oferit din momentul reținerii.

Citeste si:
Cătălin Bordea, glume pe seama Liviei. Regretă sau nu că și-a...
Cătălin Bordea, glume pe...

„Am avut un frate, tot pocăit, avea o cojocărie. Când scap, merg să încep o nouă viață, să fac ucenicie la el. A călcat însă pe un fir neizolat și s-a electrocutat. Era 1991. Tata s-a dus un an mai târziu. Am aflat de deces după trei ani, când mama a venit la mine, la vizită, în doliu. Când m-am liberat, eram al nimănui, nu voiam să aștept să ia mama pensia și să-mi dea și mie să mănânc. Eu plec, mi-am zis. Am reușit să trec granița în Ungaria, fără acte, fără nimic. Așa am ajuns eu în Spania. N-aveam casă, am mers la o biserică, să caut pe cineva care să mă țină să dorm.

(...)Am fost și 80 de deținuți într-o cameră. Primeam 125 de grame de persoană. Eu aveam 115 kg, cum să mă satur? Mâncarea era sub orice critică. N-am avut niciun mentor, doar ideea asta: cel mai mare și mai puternic îl va domina pe cel mic. Când am scăpat, am ajuns în altă junglă, fără pat sigur, fără hrană, unde nu-ți mai acorda nimeni nimic. Minimul ăla. În jurul acelui rău, am construit binele pentru mine și răul pentru celălalt.”

Citeste si:
Moneda euro, într-o continuă creștere. Ce valoare record a...
Moneda euro, într-o continuă...


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 21 Iulie 2021 - 12 : 07

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.