Social 8 Mai 2020 11:30

Asociația Internațională a Transportului Aerian susține că distanțarea socială în avioane nu este utilă, deoarece riscul de infectare este scăzut.

Oficialii IATA au declarat că se opun distanțării sociale în timpul zborurilor și susțin că ”dovezile” sugerează că riscul de transmitere la bordul avioanelor e scăzut.

Asociația Internațională a Transportului Aerian a declarat că susține purtarea măștilor de protecție pentru pasageri și pentru echipaj. Cu toate acestea, agenția nu suține și impunerea măsurilor de distanțare socială, ce ar presupune lăsarea liberă a locurilor din mijloc.

Distanțarea socială la bordul avioanelor ar schimba radical factorii economici din cadrul unui zbor, reducând încărcătura maximă a aeronavelor la 62%. În paralel, minimul din industrie pentru a nu ieși în pierdere este de 77%. Astfel, IATA avertizează că impactul economic va fi serios dacă distanțarea socială devine obligatorie la bordul avioanelor.

Companiile aeriene din întreaga lume au pierdut zeci de miliarde de dolari de la începutul pandemiei, având în vedere că majoritatea țărilor au impus restricții pentru zboruri și au închis granițele.

Comparativ cu 2019, costurile pentru zboruri ar putea crește cu 43-54%, în funcție de regiune.

IATA mai atrage atenția că și dacă locul din mijloc rămâne liber, distanța minimă rezultată e tot insuficientă, de doar 50 de centimetri, în loc de 1-2 metri, cât recomandă experții.

”Siguranța pasagerilor și a echipajelor e crucială. Industria aviatică lucrează alături de guverne pentru a reporni zborurile, atunci când se va putea face în siguranță asta. Și vom impune măsuri precum purtarea măștilor, pentru a adăuga noi niveluri de protecție. Trebuie să ajungem la o variantă care le va oferi pasagerilor încredere să zboare, dar care va și ține costurile zborurilor la un nivel rezonabil. Una fără cealaltă nu vor aduce beneficii pe termen lung”, spune Alexandre de Juniac, directorul general și CEO-ul IATA, conform gulfnews.com.

Citeste si:
România va cumpăra 32 de avioane F-35, valoarea contractului...
România va cumpăra 32 de...

Despre autor:


Ultima actualizare: 8 Mai 2020 - 11 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.