MApN cere Parlamentului aprobarea prealabilă a Parlamentului pentru inițierea procedurii de atribuire a acordurilor aferente achiziției a 32 de avioane F-35 în cadrul programului de înzestrare „Avion multirol de generația a V-a, F-35, prin programul de asistență de securitate Foreign Military Sales (FMS)”.
Ministerul Apărării a menționat că Faza 1 a programului de înzestrare va fi inițiată în 2023 și presupune achiziția a 32 de avioane F-35, de motoare, a Suportului logistic inițial, a Serviciilor de instruire, de stimulatoare de zbor și de muniții aer-sol și aer-aer, pentru o valoare estimată de 6,5 miliarde USD, iar cantitățile de echipamente, altele decât aeronavele care vor fi achiziționate urmează a fi stabilite cu exactitate după inițierea procedurii de atribuire a respectivului contract de achiziție.
F-35 Lightning este o armă fabuloasă, capabilă să încline balanța unui conflict. E un avion de generația a cincea, fabricat de Lockheed Martin, care se află deja în dotarea armatelor din Marea Britanie, SUA, Israel, Italia sau Japonia. Acesta poate păcăli radarul inamic și de aceea estefolosit de la misiuni de recunoaștere și până la bombardamente strategice.
Acesta atinge 2.000 de kilometri pe oră. Pentru un exemplu, poate ajunge de la Timișoara la Constanța în puțin peste 20 de minute. Cu o rază de acţiune de aproape 3000 de kilometri, poate fi echipat cu mai multe tipuri de bombe, rachete antiradar şi aer-aer.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Adrian și Vlad Iliescu, Atelierele Ilbah: ”din nemulțumire se naște evoluția...
Sursa: start-up.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Etalare Tarot Luna Plină în Rac din 3 ianuarie 2026: ce adevăr emoțional iese...
Sursa: garbo.ro
-
11 Ianuarie, al doilea portal 111 din 2026: poarta prin care doar cei...
Sursa: kudika.ro