Un numar de 506 cazuri noi de infectie cu HIV au fost diagnosticate in acest an, a declarat marti managerul Institutului National de Boli Infectioase ''Prof. Dr. Matei Bals'', Adrian Streinu Cercel.

Potrivit acestuia, in Romania sunt infectate cu HIV 16.190 persoane, dintre acestea 9.793 fiind barbati si 6.397 femei.

"In general, datele sunt cat se poate de bune. (...) Pacientul infectat cu HIV de astazi nu mai seamana deloc cu pacientul infectat cu HIV din 1985. Astazi iei o pastila pe zi, care contine 3 sau 4 ingrediente, si duci o viata absolut normala.(...) Evident ca in cursul vietii pot sa apara tot felul de alte lucruri, care sunt ale vietii curente. Cu HIV-ul nu se termina de azi pe maine. Si nu se termina din cauza noastra, a oamenilor, pentru ca nu ne protejam. Trendurile in Romania sunt cat se poate de bune: a scazut numarul de infectii si scade in mod constant. Cei care sunt inregistrati cu HIV sunt bine monitorizati si sunt directionati catre centre regionale si evident ca numarul de noi infectii a scazut. In 2018, toate trendurile au fost descrescatoare. Mai avem probleme cu femeia gravida care provine din cohorta, in sensul ca unele refuza sa faca profilaxia pentru nou nascut. Si pentru ca nu sunt de acord, s-a facut un registru in care sunt trecuti toti nou nascutii din femei seropozitive si pe care ii monitorizam", a spus Cercel, la o conferinta, potrivit Agerpres.

Secretarul de stat in Ministerul Sanatatii Horatiu Moldovan a spus ca ministerul are in vedere cresterea bugetului programului national de HIV-SIDA.

"Obiectivul nostru este mentinerea Romaniei ca tara cu risc scazut de infectie HIV-SIDA. Noi (MS - n.r.) operam un program national HIV-SIDA care a debutat in 1985, bugetul acestui program a fost in anul 2018 de 303 milioane de lei. El a crescut in 2019 la 328 de milioane de lei. (...) A fost elaborat, dupa cum s-a stiut, un plan national strategic pentru controlul si prevenirea cazurilor de infectie HIV-SIDA in perioada 2019 - 2021. Documentul este finalizat, dar in perioada mandatului precedent de la MS nu a fost aprobat si implementat. (...) Avem in vedere cresterea bugetului acestui program", a spus Moldovan.

El a admis ca exista uneori "dificultati" in aprovizionarea cu medicamente a pacientilor cu HIV, insa acestea "tin mai mult de fabricarea acestor medicamente".

Citeste si:
Persoanele neasigurate vor putea beneficia de analize și tratamente...
Persoanele neasigurate vor...

Potrivit acestuia, MS are in vedere generarea unor protocoale in acest sens.

Consilierul de stat in cadrul Administratiei Prezidentiale Dian Paun a afirmat ca incidenta HIV in Romania a inregistrat un trend descendent incepand din anul 1990 si a subliniat necesitatea preventiei prin educatie pentru sanatate, a cresterii capacitatii de screening, cu accent pe grupurile vulnerabile si pe comunitatile defavorizate, de acces la tratament, dar si de finantare corespunzatoare.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.