Social 3 Mai 2018 09:56
Ministerul Finantelor si Banca Nationala colaboreaza si trebuie ca lumea sa inteleaga, dupa intalnirea care va avea loc joi, intre premierul Viorica Dancila si guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, ca este o colaborare foarte importanta intre cele doua structuri, iar declaratii precum "Guvernul incaleca Banca Nationala", in afara tarii, unde oamenii au o alta logica, reprezinta ceva de speriat, a declarat miercuri, la Romania TV, ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici.

''Cred ca dupa intalnirea dintre doamna prim ministru Dancila si domnul guvernator lumea trebuie sa vada ca este o relatie de colaborare intre cele doua structuri foarte importante, institutii, Guvernul-Ministerul Finantelor si Banca Nationala. Pe agenda de discutii de maine se vor afla desigur si subiecte precum ROBOR, inflatie, precum si alte subiecte prin care impreuna, sa spunem, o sa dam imaginea noastra macroeconomica. Cei doi, sunt convins ca vor discuta si vor avea impreuna, nu neaparat solutii, dar o abordare coerenta si cu mixt de politici. Solutii sunt de o parte si de alta. Discutia aceasta a fost stabilita inaintea momentului in care domnul presedinte a dorit acea asa spusa mediere care nu se justifica, pentru ca cele doua parti colaboreaza. Categoric. Doamna premier a avut saptamana trecuta o discutie absolut scurta, in contextul altei intalniri, ocazie cu care a stabilit aceasta intalnire de maine. Este normal sa fie asa. Este o abordare coerenta si cred ca un amestec din afara celor doua entitati in parte nu face decat sa creeze confuzii in piata. Este si legea care ne obliga sa colaboram, sunt mai multe prevederi legale care sunt foarte clare", a explicat Teodorovici.

El a precizat ca efectul colaborarii se va vedea si in piata, in sensul scaderii unor indicatori, precum inflatia sau ROBOR, dar a subliniat ca apar tot felul de declaratii din diferite zone "care nu fac bine".

"Colaboram si efectul acestei colaborari o sa se vada in piata, in sensul scaderii acestor doi indici (ROBOR si inflatie n.r).(...) Estimarea BNR si a noastra atunci cand am facut bugetul este mult sub ceea ce este astazi ca si cifre (5% in martie n.r). (...) Estimarea Bancii Nationale si a noastra, a Ministerului de Finante, pentru anul 2018 este undeva la 3,5%. Daca noi, Ministerul Finantelor, vom iesi in urmatoarea perioada cu titluri de stat pentru populatie, cu alte cuvinte sa platim pentru banii din piata o dobanda atractiva, pentru ca oamenii sa aduca statului acei bani pentru a fi folositi de catre stat, cred ca in urmatoarea perioada doamna premier va anunta, dar si acolo ma astept ca oameni atat de bine pregatiti in zona de economie, sa spuna ca Guvernul a inceput nu stiu ce lupta impotriva bancilor. De ce? Pentru ca eu atrag la o dobanda mai buna banii romanilor? Nu. Vor spune ca poate ROBOR este influentat de faptul ca de pe piata se culeg banii si multe, multe astfel de declaratii care nu isi au rostul. Eu anticipez deja, pentru ca din pacate asta este Romania. Trebuie sa stam si sa lucram si la ce declara unii si altii in mod total nejustificat. Atat timp cat noi, Guvern, comunicam un singur lucru foarte clar ca in acest an nu au loc, si nici anul viitor, cresteri de taxe, de impozite de nimic altceva, tot sunt astfel de declaratii care nu fac bine. In momentul in care Ministerul de Finante se imprumuta in piata, vazand investitorii astfel de declaratii din diferite zone poate ca acel pret de imprumut poate sa fie mai mare pentru mine ca Minister al Finantelor, pentru tara in ansamblul sau. De asta spun ca sunt declaratii iresponsabile. Inteleg lupta politica, dar pana la un punct", a mai spus Teodorovici.

Citeste si:
Ședință la vârful BNR. Consiliul de administrație al Băncii...
Ședință la vârful BNR....

Potrivit acestuia, actualul Guvern nu are abordari impuse de culoarea politica deoarece "e mai important interesul nostru ca natie", iar pozitia tarii in afara ar trebui sa fie sustinuta de catre toti factorii politici.

"Eu nu am vazut din partea Guvernului sa aiba abordari impuse sa spunem de culoarea diferita pe care a avut-o presedintele pana la momentul alegerii sale. Noi la Guvern nu facem diferenta culorii politice intre cei care discuta. Pentru ca este mai important interesul nostru ca natie. Indiferent de partea cui este o persoana, o institutie, structura, primarie, nu asta conteaza. De asta am spus ca este foarte important ca in momentul in care Romania are o pozitie in afara tarii sa fie o pozitie coerenta si de catre toti factorii politici, indiferent de culoarea acestora, sa fie sustinuta. Este foarte important. Daca ne uitam la alte state europene asta fac. In interior poate se mai cearta. Dar in afara granitelor tarii, in Parlamentul European, la nivelul Comisiei Europene, cand vine discutia despre un nou buget pentru un nou cadru financiar...Si aici o sa vedeti poate, eu sper sa nu fie asa, declaratii care de care mai altfel decat pozitia normala a Romaniei in acest moment. Din pacate se confunda sau se amesteca lupta aceasta politica, agenda politica zilnica, subiecte de acest fel, fonduri europene, ROBOR, inflatie, relatii dintre institutii. Atat timp cat cei doi conducatori, premier si guvernator, se intalnesc, colaboreaza, daca vor fi declaratii care arata foarte clar un consens si o abordare comuna, nu arata foarte clar ca toate declaratiile dinaintea acestui moment s-au facut nejustificat? Declaratii precum "Guvernul incaleca Banca Nationala". Eu am spus foarte clar si doamna premier la fel, asa ceva nu exista, cum poti sa faci o astfel de afirmatie. Aceasta afirmatie in afara tarii, unde oamenii aia au totusi o alta logica, reprezinta ceva de speriat. Cum un Guvern se urca peste banca centrala a unei tari? Asa ceva nu este normal", a afirmat ministrul Finantelor.

Citeste si:
Bacșișul va fi impozitat cu 10% începând din 2023
Bacșișul va fi impozitat cu...

El a adaugat ca declaratiile referitoare la relatia dintre Guvern si BNR "ne fac rau noua, ca tara".

"Cel mai important este modul in care macroeconomic o tara merge mai departe. Cei care ne analizeaza, ne eticheteaza din punct de vedere economic, la asta se uita in principal. Este adevarat, factorul politic este si el pus acolo undeva, ca un posibil risc. (...) In primul rand este vorba de acea pozitie diferita atunci cand vine vorba despre interesul national, din acest motiv astfel de declaratii vizavi de relatia dintre Guvern si banca nationala, pe orice alt lucru, nu fac decat sa ne faca rau noua ca tara, pentru ca din afara se vede ca exista puncte divergente cand vine vorba de un subiect de interes national. Cum a fost Codul fiscal in 2015. Daca noi cu totii, parlamentarii care am votat in mare parte pentru Codul fiscal, atunci, din pacate a fost retrimis in Parlament si a fost o veriga slaba, daca noi cu totii la nivel politic aveam un punct de vedere clar pe Codul fiscal din 2015, Comisia Europeana si nimeni altcineva nu si-ar fi permis sa ceara si revizuire", a mai spus Eugen Teodorovici.

Citeste si:
Ianis Hagi și Elena, un Crăciun special. Au devenit soț și soție:...
Ianis Hagi și Elena, un...

Referitor la declaratiile presedintelui Klaus Iohannis care a spus ca a urmarit "cu amuzament asa numitele stenograme care arata mai degraba ce si-ar fi dorit PSD-istii sa se fi discutat decat ce s-a discutat" in legatura cu chemarea la Cotroceni a premierului si a guvernatorului BNR, ministrul Finantelor a mentionat ca astfel de afirmatii au repercusiuni in zona economica si afecteaza costul de finantare al tarii.

"Aceste declaratii... Atunci cand este clar si legea spune clar ca nu ai o culoare politica fiind reprezentantul tuturor romanilor, o simpla declaratie de genul "nu comentez" ar fi fost mult mai utila. Faptul ca spui PSD-istilor, de parca noi am fi ultimii de la coltul strazii, arati foarte clar ca fata de aceasta echipa ai o aversiune, din start pleci cu o idee preconceputa, ceea ce este gresit. Doi la mana, daca se doreste a fi mediere din partea presedintelui, de ce cheama o singura parte? Daca cealalta parte datorita, sau din cauza, agendei persoanei respective (nu poate veni) se poate amana, pana cand cei doi rugati sa vina sa aiba o discutie, sa poata sa o faca. Toate aceste afirmatii si actiuni au repercursiuni in zona economica. Toate aceste iesiri, declaratii, afecteaza aceasta zona economica a Romaniei, inclusiv costul de finantare. Totul se percepe ca o instabilitate din punct de vedere politic. Asta vrem sa transmitem in afara Romaniei? Avem un Guvern, este ales democratic, cui nu ii convine sa astepte urmatorul tur de vot, atunci fiecare sa isi exprime punctul de vedere la vot, cum cere Constitutia si punct. Afirmatii de acest tip la cel mai ridicat nivel nu fac bine tarii", a precizat seful MFP, potrivit Agerpres.

Citeste si:
Cătălin și Romică Țociu, primele declarații după eliminarea de la...
Cătălin și Romică Țociu,...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.