Un loc nou de munca poate fi sansa unui inceput de cariera, dar si un sfarsit de drum, care te-ar putea da inapoi profesional. O oferta buna nu inseamna doar un salariu mai atractiv, ci si sansa de a creste in domeniul tau, de a putea avansa pe termen mediu si de a invata lucruri care altfel iti sunt inaccesibile. Tine minte ca, in timpul unui interviu, asa cum tu vei incerca sa-l convingi pe angajator ca esti potrivit pentru respectivul loc, si el va incerca sa-si puna firma intr-o lumina mai buna. Iar unele locuri de munca suna extraordinar tocmai pentru ca nimeni nu iti va oferi imaginea lor completa.

5 lucruri la care trebuie sa fii atent inainte sa accepti o noua oferta de job:

1. Siguranta la locul de munca
Nu toate joburile inseamna 9 ore pe zi petrecute in spatele unui birou. Poti fi mereu pe drum, in trafic, poti lucra pe santier sau te poti plimba extrem de des intre orase sau chiar tari, cu avionul. Tocmai din acest motiv, siguranta la locul de munca trebuie sa reprezinte o prioritate pentru tine. Informeaza-te despre normele de protectia muncii si asigura-te ca angajatorul iti va face protectia muncii inca din prima zi. Evita, pe cat posibil, riscurile si amanarile.

2. Capcanele unui salariu atractiv
Banii sunt foarte importanti si reprezinta motivul principal pentru care un job este acceptat sau nu in urma unui interviu. Insa un salariu care aparent este atractiv poate veni cu cateva probleme pentru tine pe termen lung. In primul rand, asigura-te ca salariul este trecut in totalitate pe cartea de munca. Apoi, discuta cu viitorul tau angajator despre posibilitatea unei majorari, plecand ori de la experienta acumulata in firma, ori de la performantele individuale sau colective. Nu in ultimul rand, discuta despre bonusurile pe care firma le poate acorda pentru anumite rezultate spectaculoase. Toate acestea pot face diferenta acolo unde ofertele financiare intre mai multe locuri de munca sunt similare.

3. Timpul pretios pierdut zilnic pe drum
Pentru ca timpul este un factor decisiv in viata fiecaruia dintre noi, si acest aspect ar trebuie sa te intereseze atunci cand esti la un interviu. Daca oferta iti convine, insa realizezi ca zilnic trebuie sa petreci ore intregi pentru a ajunge la munca si a te intoarce acasa, cauta solutii alternative, altfel aceasta problema ar putea deveni o reteta pentru dezastru. Discuta cu angajatorul tau despre posibilitatea de a lucra de acasa in anumite zile sau despre un program mai flexibil, care sa nu te oblige sa iesi in trafic la orele de varf. Ai putea scuti timp important in acest fel.

4. Ce spun fostii angajati
Fostii angajati se impart, de obicei, in doua categorii. Cei care au fost indepartati sau au fost sfatuiti sa plece, si cei care au plecat din proprie initiativa, dupa ce au gasit o oferta mai atractiva. Daca ai prieteni sau cunostinte care au lucrat in firma cu care tu discuti acum, cauta sa afli care este cultura firmei, care sunt obiectivele principale si care sunt problemele colectivului in care urmeaza sa te integrezi. Putina pregatire nu a stricat niciodata, iar tu ai putea afla lucruri pe care, in mod normal, niciun angajator nu ti le-ar spune. Cine stie, acestea ar putea deveni un avantaj pentru tine intr-o negociere, asa cum explica si americanii de la Fast Company.

Citeste si:
Supraimpozitarea şi cumulul pensie-salariu, prin lege, nu prin...
Supraimpozitarea şi cumulul...

5. Rolul tau in echipa nu este foarte bine definit
Daca in urma discutiei tot nu iti este clar ce ar urma sa faci, atunci ai o problema. Un job care nu este foarte bine definit va veni la pachet cu indicativi de performanta care nu sunt foarte bine definiti. Mai simplu, exista posibilitatea sa te trezesti responsabil pentru rezultate nesatisfacatoare pe care nici nu stiai ca trebuie sa le obtii, explica si Forbes.

Urmareste aceste lucruri atunci cand esti intr-o discutie pentru un nou loc de munca si, in acest fel, vei putea sa te protejezi de unele capcane.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.