Social 21 Martie 2017 12:52
Daca vrei sa ai parte de o vacanta de vis peste hotare, cateva trucuri utile de calatorie te vor ajuta sa ai o experienta cat mai placuta.

In fiecare an, numarul romanilor care pleaca in strainatate in vacanta creste. Potrivit unei analize realizate de KeysFin, numarul romanilor care opteaza pentru vacante in afara tarii este mai mare decat al celor care aleg un concediu in tara. Inainte sa iti faci bagajele, insa, avem cateva ponturi pentru o calatorie cat mai placuta si mai avantajoasa cand vine vorba despre buget:

1. Ce e mai avantajos, sa schimbi banii in tara sau la destinatie?

O prima preocupare cand pleci in strainatate este legata de moneda pe care o vei folosi acolo. Fie ca mergi intr-o tara din zona euro, fie ca mergi intr-un stat care are o alta moneda, cert este sa trebuie sa fii pregatit cu o suma de bani in respectiva moneda.

Schimbarea banilor in tara ar putea fi o varianta, insa, de cele mai multe ori este mai avantajos sa te bazezi pe plata cu cardul sau pe retragerea numeralului direct de la bancomat din tara care iti este gazda pe durata concediului. Poti afla de pe acest site ce presupune conversia in cont pentru retragerea de la bancomat sau pentru plata cu cardul la comercianti in strainate. Dupa cum vezi, conversia se face in mod automat, iar tu nu mai trebuie sa mai pierzi timp cu schimbarea banilor.

De cele mai multe ori este mai avantajos sa platesti cu cardul in strainatate sau sa scoti bani de la ATM-urile de acolo. Daca schimbi banii in tara risti sa platesti mai mult in comision, dar si sa schimbi mai multi bani decat ai avea nevoie. Desigur, acest lucru depinde foarte mult si de destinatia calatoriei tale, daca mergi intr-o zona izolata, unde s-ar putea sa nu fie bancomate, retrage suma necesara de la un bancomat din aeroport, cand ajungi la destinatie.

2. Care e cel mai bun moment sa-ti achizitionezi biletele de avion

Daca achizitionezi un bilet de avion cu suficient de mult timp inainte de data plecarii, poti gasi niste oferte excelente. O analiza realizata de cheapair.com arata ca momentul optim de achizitionare a unui bilet de avion este cu 54 de zile (7 saptamani si jumatate) inaintea plecarii.

Daca vrei sa platesti cat mai putin pe transport, trebuie sa fii flexibil cu datele si cu orele de plecare. Sunt mai ieftine biletele pentru zborurile din timpul saptamanii, cu plecari dimineata devreme sau seara tarziu. Potrivit farecompare.com, cele mai ieftine zboruri sunt cele de martea, miercurea si sambata.

3. Cum poti gasi hoteluri si pensiuni ieftine

Inainte sa rezervi o camera de hotel, compararea preturilor este imperativa. In prezent exista o multime de site-uri pentru a compara tariful unui hotel, deoarece preturile depind de platforma prin care se face rezervarea.

Citeste si:
Cu ce lider se întâlnește Vladimir Putin în prima sa vizită în...
Cu ce lider se întâlnește...

De asemenea, daca iti place sa iei pulsul tarii, poti incerca platformele prin care localnicii isi ofera locuintele spre inchiriere turistilor. Pe respectivele platforme poti vedea recenziile clientilor si ratingul unitatii de cazare, avand posibilitatea sa afli cu exactitate care sunt conditiile de cazare. Daca vrei sa calatoresti cu un buget minimal, hostelurile sunt o varianta de luat in calcul, insa e posibil sa trebuiasca sa imparti o camera mare si cu alti turisti.

4. Foloseste mijloacele de transport in comun

Multi turisti prefera fie taxiurile, fie masinile inchiriate, cand vine vorba despre vizitarea unei tari straine. Este comod, insa este mai scump fata de autobuze sau de metrou. In plus, in majoritatea oraselor europene exista taxe pentru parcare, iar daca nu platesti, vei primi o amenda usturatoare acasa. Cu mijloacele de transport in comun vei cunoaste mai bine orasul in care ajungi si experienta va fi mai interesanta. In plus, in unele capitale europene ai si varianta inchirierii de biciclete, o idee excelenta pentru a vedea orasul si a-i simti pulsul.

Citeste si:
STB se modernizează: introduce biletul electronic orar, la prețul...
STB se modernizează:...

Nu uita sa consulti un ghid turistic pentru a afla care sunt tarifele la muzee, unde poti manca feluri de mancare traditionale si ce merita vizitat.

Sursa foto: Ditty_about_summer/ Shutterstock.com


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.