Vladimir Putin a ajuns joi în Kârgâzstan pentru a se întâlni cu unii dintre puţinii săi aliaţi. Este prima sa deplasare în străinătate de la emiterea mandatului de arestare din partea Curții Penale Internaționale (CPI) pentru „deportarea” unor copii ucraineni.

Vladimir Putin se întâlnește cu omologul său azer Ilham Aliev

Șeful de stat rus, care s-a retras de la mai multe summituri internaţionale din cauza mandatului de arestare, este puţin probabil să fie arestat în această deplasare, deoarece ţara din Asia Centrală apropiată de Moscova nu a ratificat Statutul de la Roma, tratatul fondator al Curţii.

Liderul de la Kremlin a sosit în Kârgâzstan, au anunţat joi dimineaţă agenţiile de presă ruse şi kârgâze. Oficialul va purta discuții cu omologul său azer Ilham Aliev, primelor lor discuții de la victoria Baku în Nagorno-Karabah, în timp ce premierul armean Nikol Pachinian, ale cărui relaţii cu Moscova au fost tensionate, va fi absent.

Totodată, Putin va avea discuții cu președintele kârgâzgâz Sadyr Japarov în timpul acestei vizite, care coincide cu cea de-a 20-a aniversare a deschiderii bazei militare ruseşti de la Kant, în Kârgâzstan.

Vineri, președintele rus va participa la un summit al țărilor din fosta URSS, în prezența principalului său aliat, belarusul Alexandr Lukașenko, precum și a unor lideri mai sceptici față de războiul din Ucraina, cum ar fi kazahul Kassym-Jomart Tokaiev şi uzbekul Chavkat Mirzioďev.

Președintele rus a evitat summiturile internaționale

În ultimele luni, Vladimir Putin a avut grijă să evite marile adunări internaţionale, apărând ca un mare absent la summitul BRICS din Africa de Sud în august, apoi la summitul G20 din India în luna septembrie.

La începutul lui octombrie, președintele rus a evitat summiturile internaționale pentru a nu „cauza probleme” organizatorilor. „Dacă vin, vor fi spectacole politice, atacuri politice”, s-a justificat el, spunând că oricum avea „destule de făcut acasă”.

Citeste si:
Dana Roba, întâlnire de coșmar cu Daniel Balaciu în instanță: „Îmi...
Dana Roba, întâlnire de...

Vladimir Putin este așteptat, în octombrie, în China, la invitația aliatului său Xi Jinping, pentru a participa la un forum economic internațional. Aceasta va fi prima deplasare în China de la începutul războiului. Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, va efectua o vizită în această ţară între 16 şi 18 octombrie.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 12 Octombrie 2023 - 09 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.