Social 6 Martie 2017 13:25
Miercuri, 8 martie, se discuta in Camera Deputatilor legea pentru aprobarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 51/2016, care vizeaza contraventiile silvice. Modificarea Legii nr. 171/2010 trebuie sa urmareasca stabilirea de sanctiuni care impun aplicarea legilor, dar care, in acelasi timp, nu vor favoriza abuzurile. Sanctiunile trebuie sa fie proportionale cu faptele savarsite si impartiale.

Greenpeace Romania, WWF Romania, Fundatia Eco-Civica, Federatia Coalitia Natura 2000 si EcoAssist - Plantam fapte bune in Romania sustin revizuirea si aprobarea prin lege a OUG 51 privind contraventiile silvice. La momentul actual, in Parlament, la Camera Deputatilor, exista trei initiative legislative (PL-x nr. 162/2014, PL-x nr. 188/2016, PL-x nr. 23/2017) care propun modificari la Legea contraventiilor silvice, ultima dintre ele fiind legea aferenta O.U.G. nr. 51/2016 pentru modificarea si completarea Legii nr.171/2010. Conform Regulamentului Camerei Deputatilor, in cazul in care o comisie are spre examinare in fond mai multe initiative legislative care au acelasi obiect de reglementare, cum este in acesta situatie, se propune spre aprobare una dintre initiativele legislative, urmand ca celelalte initiative legislative sa fie respinse, iar prevederile pe care acestea le contin sa fie preluate ca amendamente la initiativa propusa spre aprobare.

Ordonanta completeaza cadrul de contraventii, acoperind sfera ilegalitatilor documentate din domeniu, de la autorizarea lucrarilor silvice la exploatare, transportul si punerea pe piata a lemnului. Atragem atentia asupra catorva amendamente esentiale pentru a combate fenomenul taierilor ilegale.

Potrivit unui comunicat remis 9am, lucrarile silvice executate in zone ce includ si posibile paduri virgine sau cvasivirgine, fara avizul Garzii Forestiere, trebuie sanctionate.

In 2005 un studiu la nivel national a identificat peste 225.000 hectare de paduri virgine si cvasivirgine, fara sa fi acoperit insa integral suprafata impadurita a tarii. Lucrarile silvice efectuate intre timp, precum si completarea criteriilor in baza carora s-au facut identificarile au facut ca o parte dintre aceste suprafete sa nu mai indeplineasca in prezent criteriile necesare pentru a fi declarate paduri virgine si cvasivirgine [3]. Prin urmare orice considerare a acestui patrimoniu trebuie sa porneasca de la aceasta evidenta si, in baza principiului preventiei, sa impuna o abordare precauta. Pentru a securiza potentialele paduri virgine si cvasivirgine ramase, este obligatoriu sa avem prevazute in legea contraventiilor silvice sanctiuni pentru lucrarile care s-ar desfasura in aceste zone fara avizul structurii teritoriale de specialitate a autoritatii publice centrale care raspunde de silvicultura (Garda Forestiera). In cazul in care se constata ca in zonele respective se mai gasesc paduri virgine sau cvasivirgine, avizul trebuie sa fie negativ.

Citeste si:
Incendiile din Indonezia au distrus, în 5 ani, peste 4,4 milioane...
Incendiile din Indonezia au...

Totodata pentru a facilita identificarea padurilor virgine si cvasivirgine, trebuie legiferat accesul specialistilor evaluatori cu autovehiculele pe drumurile forestiere fara a fi necesar acordul scris din partea proprietarului sau a administratorului fondului forestier. Acesti specialisti au deja prevazuta obligatia de a anunta proprietarul si administratorul padurii inainte de a incepe activitatea de identificare. Limitarea accesului acestora pe drumurile forestiere ar putea duce la imposibilitatea de a identifica anumite paduri vrigine aflate uneori la distante de ordinul zecilor de kilometri fata de un drum public.

Lemnul recoltat ilegal confiscat de autoritati nu trebuie sa ajunga pe piata

Conform Regulamentului (UE) 995/2010 [4] este interzisa introducerea pe piata a lemnului provenit din taieri ilegale. Consideram ca si lemnul provenit din confiscarile aplicate de autoritatile de control este tot lemn recoltat ilegal si astfel acesta nu trebuie valorificat pe piata europeana (inclusiv Romania). Acest lemn ar putea fi donat catre institutii non-profit ca lemn de foc (scoli, azile de batrani etc).

Recoltarea abuziva de lemn din paduri trebuie sanctionata in continuare

Recoltare abuziva de lemn trebuie sanctionata in legea contraventiilor silvice, fie ca este vorba despre furtul de lemn sau de taieri ilegale produse prin nerespectarea normelor tehnice in vigoare inclusiv la aplicarea lucrarilor de rarituri. –Normele tehnice prevad conditii clare privind recoltarea lemnului. Nerespectarea acestor norme ar genera abuzuri cu consecinte negative asupra ecosistemelor forestiere.
Citeste si:
Cât vei plăti dacă nu respecți regulile pe perioada stării de alertă
Cât vei scoate din buzunar...

„In ultimii ani au fost dezvoltate mai multe instrumente care permit intensificarea controalelor si aplicarea de sanctiuni, descurajand astfel fenomenul taierilor ilegale de arbori si al transporturilor ilegale de lemn: Radarul Padurilor, aplicatia mobila Inspectorul Padurii, site-ul www.inspectorulpadurii.ro si www.salvezpadurea.ro. Aceste instrumente expun public multe dintre caile prin care se poate fura din paduri si cum se poate transporta lemn ilegal. In prezent, aceste instrumente au o reala influenta in diminuarea infractiunilor si ilegalitatilor silvice. Cu o legislatie slabita, insa, efectul lor se diminueaza si ne putem intoarce la realitatea anilor in care din paduri se fura fara grija. Eu sper ca nu este nevoie sa ne distrugem toate padurile inainte de a intelege ca nu putem trai fara ele. Cadrul de reglementare a contraventiilor silvice este o piesa importanta in combaterea taierilor ilegale si face parte din ansamblul masurilor pentru gestionarea responsabila a padurilor.” declara Valentin Salageanu, coordonator al campaniei pentru protejarea padurilor, Greenpeace Romania.

Citeste si:
O singură doză de vaccin anti-Covid-19 este eficientă persoanelor...
STUDIU O singură doză de...

„In ultimii ani Romania a facut pasi importanti pentru a asigura o trasabilitate a lemnului in incercarea de a reduce si elimina fenomenul taierilor ilegale. Un element important in acest demers este o clarificare si intarire a legislatiei privind contraventiile silvice, pentru a permite o aplicare reala si eficienta. In acest moment nu ne permitem sa facem pasi inapoi si trebuie sa adoptam toate masurile legislative necesare pentru a asigura un viitor padurilor noastre. Demersul nostru vrea sa ofere un suport in acest sens, in jurul catorva principii pentru o gestiune durabila a tuturor padurilor”, a adaugat Magor Csibi, Director WWF Romania.

Pozitia comuna a organizatiilor de mediu este disponibila aici.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.