CNA a emis un comunicat de presă, marţi, în contextul protestelor de stradă ce au avut loc în Bucureşti duminică, la care participanţii şi-au manifestat nemulţumirea şi faţă de activitatea forului.

CNA a transmis ca a monitorizat posturile de stiri cu privire la modul in care au reflectat evenimentele din ultima perioada si ca dupa finalizarea rapoartelor de monitorizare acestea vor fi cuprinse cu celeritate pe ordinea de zi a urmatoarelor sedinte publice, urmand sa fie luate masurile care se impun, in conformitate cu prevederile legislatiei audiovizualului.

Membrii institutiei au precizat ca sunt constienti de misiunea CNA de garant al interesului public in domeniul comunicarii audiovizuale, precum si al libertatii de exprimare, scrie News.ro.

”Consiliul este constient de misiunea sa de garant al interesului public in domeniul comunicarii audiovizuale, precum si al libertatii de exprimare si, in egala masura, trebuie sa vegheze la informarea corecta si obiectiva a publicului”, arata comunicatul.

”Mentionam ca departamentul de specialitate din cadrul institutiei a monitorizat, ca urmare a reclamatiilor primite si a autosesizarii, posturile de stiri, cu privire la modul in care acestea au reflectat evenimentele din ultima perioada, aflate in prezent pe agenda publica. Monitorizarea a cuprins si zilele in care s-au desfasurat manifestatii la Bucuresti si in alte orase din tara. Dupa finalizarea rapoartelor de monitorizare, acestea vor fi cuprinse cu celeritate pe ordinea de zi a urmatoarelor sedinte publice, urmand sa fie luate masurile care se impun, in conformitate cu prevederile legislatiei audiovizualului”, mai arata documentul.

Emiterea comunicatului a fost votata de noua dintre cei 11 membri CNA - Florin Gabrea, Valentin-Alexandru Jucan, Orsolya Eva Borsos, Viorel Vasile Buda, Laura Georgescu, Gabriel Tufeanu, Radu Bogdan Herjeu, Dorina Rusu si Rasvan Popescu. Monica Gubernat si Radu Calin Cristea au fost impotriva.

Florin Coldea a cerut sa se emita o reactie dupa protestele de duminica

Propunerea de emitere a unui comunicat dupa protestul de duminica, in care manifestantii au ajuns si in fata Consiliului National al Audiovizualului, a fost formulata de Florin Gabrea.
Citeste si:
Buhnici, amendat cu 20.000 de lei de CNCD pentru afirmațiile despre...
George Buhnici a fost amendat...

”Dupa opinia mea nu se putea trece cu vederea ca si cum nu ar fi fost nimic, ca si cum nu ne intereseaza, nu numai pentru motivul ca oamenii au venit aici in fata CNA, ci si pentru motivul ca de fapt, cererile, pretentiile, doleantele acestor oameni privesc in mod nemijlocit si in mod hotarator CNA-ul. Aceasta populatie, cat a fost ea in ce priveste valoarea aritmetica a numarului are dreptul sa afle si parerea noastra, daca nu cumva doreste sa afle mai mult din partea noastra. Am considerat ca in acelasi timp reflectarea acestor demonstratii in mass-media a fost asa cum o stim dintotdeauna, ceea ce arata ca doleantele, pretentiile, rugamintile sau cererile celor din strada erau mai mult decat intemeiate. Pentru acest motiv am solicitat ca CNA sa aiba un punct de vedere si sa raspunda sub o forma sau alta acestor cerinte si ca nu puteam sa ne facem pur si simplu ca nu au vorbit cu noi”, a spus Florin Gabrea.

Un membru CNA sustine ca "protestul a fost neautorizat"

Radu Calin Cristea a fost impotriva emiterii comunicatului, mentionand ca mitingul a fost unul neautorizat si ca a fost reflectat ”relativ echilibrat” de televiziuni.
Citeste si:
Noi măsuri de relaxare: Manifestațiile sunt permise cu maximum 100...
VIDEO Noi măsuri de relaxare:...

”Nu stim cui ar trebui sa adresam. Cui? In al doilea rand, este vorba de un miting neautorizat, ilegal, in afara legii. Eu sunt foarte riguros in aceasta privinta (...) Cat priveste refectarea pe televiziuni, ma refer in special la mitingul ultim, a fost relativ echilibrat. Nu am vazut excese”, a spus membrul CNA.

”Concetatenii nostri poate vor sa ne vada la serviciu macar de doua ori pe saptamana, poate concetatenii nostri doresc sa nu mai reprezentam autoritatile care ne-au trimis, poate doresc sa vada ca noi amendam televiziunile in functie de incalcari si nu de numele acelei televiziuni si al moderatorului”, a afirmat, la randul ei, Monica Gubernat.

Dorina Rusu a raspuns la interventia lui Radu Calin Cristea, spunand ca emiterea comunicatului se adreseaza opiniei publice, ”poporului” care a fost sau nu ”in strada”, si ca forul audiovizual este dator sa aiba o pozitie, pentru ca este garant al interesului public.

Citeste si:
Cîțu îi explică lui Ciolacu un comunicat al INS: „Nu-l înțelegeați...
Cîțu îi explică lui Ciolacu...

”Comunicatul se adreseaza, ca toate comunicatele de presa, opiniei publice, despre care vorbeam si data trecuta, poporului, si cel care a fost in strada, si cel care nu a fost in strada, si celor care considera ca CNA nu si-a facut treaba si celor care poate nu sunt interesati. O parte a populatiei a fost nemultumita de activitatea noastra. Suntem datori sa avem o pozitie, pentru ca noi suntem garanti ai interesului public si trebuie sa fim garanti si ai libertatii de expresie, dar si a informarii corecte si obiective a publicului. De vreme ce acel public care a fost in fata CNA considera ca noi nu ne-am indeplinit misiunea noi trebuie sa raspundem. Treaba asta cu mitingul neautorizat, va rog sa imi spuneti catte mitinguri din `90 incoace au fost autorizate - au dat intr-un fel sau altul masura a ceea ce inseamna democratia. (...) Ar trebui sa comunicam mai mult, ar trebui, eventual, sa avem o conferinta de presa in care o data pe luna sa spunem ce am facut, cum am facut, sa explicam publicului masurile pe care le-am luat. Mi se pare foarte corect sa avem transparenta si sa nu mai fim blamati pentru greseli pe care nu le-am facut”, a spus Dorina Rusu.

Citeste si:
Revoltă națională din cauza legii pensiilor. Ambulanțierii au...
Revoltă națională din cauza...

Radu Herjeu, presedintele sedintei, a mai supus la vot si varianta de redactare a comunicatului - una ”institutionala”, fara opinii, sau una cu o opinie, avand la baza un text formulat de Florin Gabrea.

Sase membri CNA au votat pentru varianta institutionala a comunicatului - Viorel Vasile Buda, Orsolya Eva Borsos, Laura Georgescu, Gabriel Tufeanu, Radu Bogdan Herjeu si Rasvan Popescu. Florin Gabrea, Valentin-Alexandru Jucan si Dorina Rusu au fost impotriva.

"Acest val de nemultumiri nu e de ieri, de azi"

”Am considerat ca e bine pentru a contracara impresia generala si o varianta la care se arata ca de fapt CNA, cu lipsuri, cu greseli, cu intarzieri sau cu absente in principiu respecta legea si se delimiteaza de un anume fel de a face televiziune care a determinat valul acesta de nemultumiri, care nu e de ieri de azi, si care, ca sa fiu sincer, este si o nemultumire personala. S-a ajuns la un nivel dupa care, cred eu, nu se mai poate trece. (...) Cei care ne-au adresat aceste intrebari nu s-au legat doar de faptul ca nu a functionat si nu a fost cvorum. E vorba de starea televiziunii din Romania, nu ca noi lucram sau nu lucram. Acest lucru trebuie dovedi prin munca, prin vot, nu prin comunicat”, a intervenit Orsolya Eva Borsos.

Daca nu pricepi ca te misti exact in limitele acestei legi si acestui Cod nu vom face niciodata treaba”, a spus si Monica Gubernat.

Varianta comunicatului emis a fost votata de opt din cei 11 membri CNA - Florin Gabrea, Valentin Alexandru Jucan, Viorel Vasile Buda, Orsolya Eva Borsos, Dorina Rusu, Radu Bogdan Herjeu, Rasvan Popescu, Gabriel Tufeanu. Radu Calin Cristea, Laura Georgescu si Monica Gubernat au fost imporiva.

Peste 40.000 de manifestanti s-au aflat in fata sediului Guvernului, duminica seara, pentru a protesta fata de proiectele Executivului vizand gratierea si modificarea codurilor penale, dupa un mars pe traseul Piata Universitatii - Piata Unirii - sediul CNA - Ministerul Justitiei - Calea Victoriei - sediul Avocatului Poporului - din nou Piata Universitatii - Piata Romana - Piata Victoriei. Demonstrantii au cerut demisia Guvernului si au scandat "Cu ordonanta ne fura speranta". In fata sediului Consiliului National al Audiovizualului (CNA), manifestantii au scandat: "Ati mintit poporul cu televizorul".


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.