Social 13 Iulie 2015 17:56
Confederatia Nationala Sindicala (CNS) "Cartel Alfa" a depus o plangere penala in care acuza persoanele care au semnat promovarea ordonantei privind majorarea indemnizatiilor corespunzatoare celor 48 de functii de demnitari ca au incalcat prevederile din Legea salarizarii unitare.

CNS "Cartel Alfa" a transmis luni o scrisoare deschisa parlamentarilor, carora le solicita sa blocheze prin votul lor adoptarea actului normativ prin care se majoreaza indemnizatiile demnitarilor, scrie MEDIAFAX.

Sindicalistii spun ca, dupa ce au analizat propunerea legislativa privind majorarea salariilor celor 48 de functii de demnitari, au constatat ca aceasta constituie o atitudine de dispret total la adresa romanilor care traiesc la limita saraciei, a tuturor lucratorilor contractuali sau functionari publici din sectorul bugetar. In opinia sindicalistilor, pentru aceasta majorare nu exista niciun motiv intemeiat, nici de necesitate, nici de oportunitate, iar decizia ar incalca si prevederile legale.

"Justificarile publice facute de diversi demnitari nu se constituie ca argumente valabile pentru decizia luata. Astfel, se invoca reducerea sau combaterea fenomenului coruptiei, ca si cum o indemnizatie de aproximativ 4.000 de euro fata de 2.000 euro in prezent, este suficienta pentru stoparea tentatiilor demnitarilor care decid asupra unor sume de zeci sau sute de milioane de euro. Reamintim faptul ca functiile de demnitar nu sunt functii exercitate ca urmare a obligarii persoanelor in cauza la o munca fortata, ci functii la care demnitarii au candidat, cunoscand limitarile legale, ori pe care, in cazul in care nu au cunoscut aceste limitari legale, le pot abandona oricand, daca li se par impovaratoare putandu-se intoarce oricand la confortul anterior", se arata in scrisoarea transmisa parlamentarilor.

Sindicalistii sustin ca nu exista un salariu adecvat pentru functionari publici, medici sau profesori, desi responsabilitatea profesionala a acestora este cel putin la fel de mare ca cea a demnitarilor, iar conditiile de munca in sistemul public sunt cel mai adesea degradante si uneori periculoase.

"Sa nu uitam ca, spre deosebire de alte persoane care lucreaza in sectorul bugetar, functiile de demnitari sunt functii temporare, cel mult a unui mandat, si ca tentatia de coruptie este mult mai mare, indiferent de nivelul de salarizare. Sa nu uitam ca directorii de companii de stat sau subordonatii demnitarilor au venituri mai mari datorita deciziilor acestor demnitari, care au decis atat salarizarea directorilor de companii, cat si nominalizarea subordonatilor (de multe ori fara nicio competenta) in diferite consilii de administratie cu renumerarea acestora la 20-25 la suta din valoarea salariului directorului general", se mai arata in documentul adresat parlamentarilor.

Citeste si:
Sindicaliștii Cartel Alfa protestează în Piața Victoriei și în...
Sindicaliștii Cartel Alfa...

Autorii proiectului de act normativ spus ca prin aceasta reglementare s-a urmarit "transpunerea prevederilor actelor legislative adoptate la nivelul Uniunii Europene privind aplicarea unui tratament juridic similar", "prin metodologie si nu ca nivel valoric", insa autorii scrisorii sustin ca acest argument este strain de realitate, neexistand vreun act legislativ al UE de genul celui mentionat.

"Facem apel la onestitatea dumneavoastra, alesi ai cetatenilor, sa blocati prin votul dumneavoastra adoptarea acestui act normativ neintemeiat si inoportun, deoarece nu credem ca a fost cineva mandatat din partea alegatorilor pentru aceasta decizie. Va mentionam ca am depus plangere penala impotriva persoanelor care au semnat promovarea acestei decizii care este contrara legii in vigoare (Legea 284/2010) si care prevede expres atat baza de raportare cat si marimea maxima a coeficientilor care se pot acorda", se mai arata in scrisoare.

Citeste si:
Orban: Plafonarea indemnizatiilor demnitarilor - economie de peste 1,2
Orban: Plafonarea...

Gabriel Oprea a anuntat in 8 iulie, ultima zi in care a exercitat interimar functia de premier, ca indemnizatiile lunare ale presedintelui, prim-ministrului, presedintilor Parlamentului, sefilor de servicii de informatii vor fi majorate incepand cu luna august, in baza unei ordonante de Guvern, iar cele mai mari salarii le vor avea presedintele tarii, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, prim-ministrul si presedintii celor doua Camere ale Parlamentului.

Astfel, indemnizatiile lunare ale presedintelui tarii, prim-ministrului si presedintilor celor doua Camere parlamentare ar urma sa fie majorate la 21.540 lei brut (15.108 lei net) iar salarizarea vicepremierului va fi fixata la 20.000 lei brut (14.024 lei net). Ministrii si alte categorii de demnitari, inclusiv sefii serviciilor de informatii, vor primi o indemnizatie lunara de 19.055 lei brut (13.365 lei net). In aceasta ultima categorie au fost inclusi si consilierii prezidentiali, care au rang de ministru.

Citeste si:
Aluziva, plângere penală împotriva lui Zanni. De ce l-a acuzat și...
Aluziva, plângere penală...

Aceeasi indemnizatie bruta de 19.055 lei va fi acordata si ministrilor-delegati, vicepresedintilor, secretarilor si chestorilor din Senat si Camera Deputatilor, secretarului general al Guvernului, sefului Cancelariei premierului, Avocatului Poporului, presedintelui Consiliului Legislativ, presedintelui Curtii de Conturi, directorilor SRI, SIE, SPP si STS.

In prezent, presedintele tarii este remunerat lunar cu aproximativ 6.500 lei net, presedintii celor doua Camere parlamentare si prim-ministrul - cu 6.184 lei net, vicepremierul - cu circa 5.800 lei net, iar ministrul - cu 5.350 lei net.

In 9 iulie, premierul Victor Ponta a spus ca Guvernul va amana majorarea indemnizatiilor pentru demnitari si a precizat ca el nu a fost de acord cu aceasta crestere, dar stia ca masura este agreata si de presedintele Klaus Iohannis, care a avut o discutie pe aceasta tema cu premierul interimar Gabriel Oprea.

Citeste si:
Laurențiu Reghecampf, chemat de urgență în țară. Anamaria Prodan...
Laurențiu Reghecampf, chemat...

Presedintele Klaus Iohannis a aratat, intr-un mesajul postat pe Facebook, ca in ultimele luni a discutat de mai multe ori cu premierul despre salariile demnitarilor, la initiativa acestuia, aratand ca nu poate accepta ca ”un Guvern adopta in mod solidar o anumita decizie, iar apoi premierul isi propune sa revina asupra ei”.

”Nu pot sa accept insa ideea ca un Guvern adopta in mod solidar o anumita decizie, iar apoi prim-ministrul isi propune sa revina asupra ei. Aceasta ar fi o lipsa de coerenta a actului guvernamental, care pune sub semnul intrebarii daca Romania mai are sau nu Guvern functional”, adauga presedintele.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.