Aproape 100.000 de angajati din sistemul sanitar sunt in greva de avertisment, a declarat luni prim-vicepresedintele Federatiei Sanitas, Marius Sepi, precizand ca ministrul Sanatatii "nu a jucat corect" si le-a cerut managerilor sa verifice cati doctori sunt in greva.

"Din pacate, ministrul Sanatatii nu a jucat corect, a cerut managerilor sa verifice cati doctori sunt in greva. Protestul nostru este sustinut pana acum de aproape 100.000 de oameni din toate unitatile sanitare, cu exceptia Spitalului Judetean Brasov, unde managerul i-a amenintat pe protestatari", a spus liderul Federatiei Sanitas.

Marius Sepi a precizat ca greva de avertisment nu a afectat internarile de urgenta si ca a cerut liderilor din unitatile sanitare sa transmita managerilor lista nominala a persoanelor care sunt in greva.

Spitalul de Urgenta Floresca din Capitala asigura toate urgentele medicale, in schimb a temporizat internarile programate, a declarat pentru MEDIAFAX profesorul Mircea Beuran, seful Clinicii de chirurgie II.

"Avem foarte multe activitati, nu ne putem plange, avem programe cu studentii, internari de urgenta si operatii. Singurele temporizate, adica reprogramate, sunt internarile pentru suferintele cronice. Acestea se interneaza fie dupa ora 10.00, cand se incheie greva, fie au fost reprogramate din timp", a precizat profesorul Beuran.

Managerul Institutului National de Boli Infectioase "Matei Bals", profesor dr. Adrian Streinu-Cercel, a spus ca a cerut inca de vineri o lista nominala a angajatilor care participa luni la greva de avertisment, aceasta pentru a sti cu cine lucreaza luni, pentru ca si in aceasta unitate sunt foarte multe cazuri de urgenta care vin din toata tara.

"Am cerut o situatie nominala, cum era si firesc, a persoanelor care lucreaza luni, pentru a sti cu cine putem asigura asistenta medicala de urgenta pe parcursul celor doua ore", a declarat pentru MEDIAFAX Adrian Streinu-Cercel.

Managerul Institutului Clinic Fundeni, dr. Carmen Orban, a spus ca inca de vineri angajatii i-au vorbit despre greva de luni, dar au promis ca nu vor afecta actul medical.

"Institutul Clinic Fundeni este o unitate sanitara de mare complexitate. Multe tratamente nu pot fi intrerupte si amanate nici macar o ora. De aceea angajatii mi-au spus inca de vineri ca vor fi in greva, dar ca nu vor afecta activitatea medicala", a precizat pentru MEDIAFAX managerul unitatii sanitare.

Citeste si:
Taxa de raft și adaosul comercial, rediscutate de Guvern....
Taxa de raft și adaosul...

Carmen Orban a adaugat ca, de exemplu, in tratamentul leucemiei nu se poate face nicio pauza, de aceea personalul este langa bolnavi.

"Este doar un exemplu, dar sunt si alte multe sectii unde activitatea se desfasoara in sprijinul pacientului", a mai spus Orban.

Ea a precizat ca luni dimineata activitatea s-a desfasurat normal in spital, niciun pacient neavand de suferit din cauza grevei de avertisment.
La Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti, cateva zeci de protestatari s-au adunat in fata unitatii sanitare.

Presedintele Uniunii Sindicale Sanitas Bucuresti, Viorel Husanu, a declarat luni ca daca greva va fi declarata ilegala, angajatii din sistemul sanitar vor depune, la unitatile la care lucreaza, cereri sa primeasca toate liberele restante din acest an, pentru zilele suplimentare lucrate.

Viorel Husanu a spus ca, potrivit prevederilor din Contractul colectiv de munca, lipsa solicitarii scrise a angajatorilor pentru munca suplimentara este ilegala.

Citeste si:
Nicolaescu: Legea preventiei, respinsa prin incalcarea Regulamentului
Nicolaescu: Legea preventiei,...

Liderul sindical a precizat ca angajatii care lucreza in sistemul sanitar au foarte multe zile libere de primit pentru munca suplimentara din acest an, iar acestia sunt hotarati sa le ceara, daca greva din sistemul sanitar va fi declarata ilegala.

El a mai spus ca in mai multe spitale din Capitala nu se opereaza si nu se fac internari pana la ora 10.00, iar la greva de avertisment participa atat asistenti medicali, cat si medici.

Husanu, care protesteaza alaturi de angajatii de la Spitalul de Urgenta Floreasca din Capitala, a spus ca la aceasta unitate sanitara nu se opereaza, nu se fac internari si sunt consultati pacientii adusi la Unitatea de Primiri Urgente.

Asistentii medicali si medicii au oprit activitatea in sectiile spitalului, iar pe holul de la intrarea in unitatea sanitara s-au adunat mai multi angajati care scandeaza "Demisia". Protestatarii au adus si o coroana, cu o placuta pe care scrie "Sanatate" si mesajul "Sincere condoleante, Eugen Nicolaescu", au baloane pe care scrie Federatia Sanitas, iar unii poarta pe brate banderole tricolore.

Citeste si:
Sindicaliștii SANITAS, în grevă japoneză. Greviștii cer deblocarea...
Sindicaliștii SANITAS, în...

Acestia reclama ca au salarii mici si ca nu mai pot trai cu banii pe care ii primesc in prezent, dar si ca sunt pusi sa faca munca suplimentara, pentru care nu sunt platiti suplimentar.

Angajatii din sistemul sanitar sunt luni, intre orele 8.00 si 10.00., in greva de avertisment, reprezentantii Federatiei Sanitas spunand ca in unitatile sanitare este oprita activitatea in cele doua ore, fiind asigurate o treime din activitate si urgentele.

Prim-vicepresedintele Federatiei Sanitas, Marius Sepi, a declarat ca luni dupa-amiaza vor fi reluate negocierile cu Ministerul Sanatatii, in vederea semnarii contractului colectiv de munca la nivel de sector. Federatia mai urmareste sa obtina si cresterea veniturilor pentru personalul medico-sanitar si deblocarea a peste 1.200 de posturi in sistem.

Negocieri vor mai avea loc marti si miercuri, iar incepand de joi, pe termen nelimitat, este programata greva generala.

Citeste si:
Iohannis: „Vom face o evaluare la sânge a sistemului sanitar românesc”
Iohannis: „După terminarea...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.