Mihai Trăistariu vrea să dea lovitura în afaceri. Acesta are deja șase apartamente de închiriat la malul mării, dar nu de are gând să se oprească aici, ci vrea să meargă mult mai departe cu ideile sale. Iată ce idee i-a venit cântărețului!

Ce idee de a afacere are Mihai Trăistariu

Mihai Trăistariu vrea să dea lovitura în afaceri, iar de curând s-a gândit cum ar fi să ridice un hotel în Tuzla, pentru că din punctul lui de vedere este un loc superb, unde nimeni nu investește și unde și-ar dori să o facă el, doar că momentan nu știe când va fi posibil ca visul lui de a avea un hotel pe malul mării se se îndeplinească.

“Am fost recent să văd un teren în Tuzla. Tuzla e la malul mării şi e un sat prăpădit, uitat de lume, unde nimeni nu se ocupă cu nimic. Chiar mă gândeam ce fraieri sunt ăştia de acolo. Să ai în buza mării terenuri goale şi să nu le ia nimeni să facă nimic. M-am dus să văd nişte hectare pe acolo şi mi-a venit ideea să îmi fac un hotel la malul mării. Încet încet, o să mai strâng un bănuţ şi o să mă ocup serios. Pentru că îmi place ideea asta de turism, chiar dacă mai sunt şi probleme.

Eu am acum şase apartamente de închiriat şi e destul de greu pentru că eu mă ocup de tot. Nu am recepţie, trebuie să mă duc cu pos-ul în mână să iau banii, e complicat. Le duc oamenilor factura la uşa. Nu îmi place aşa. Vreau să am o recepţie cu oameni, cu manager, cu director, cu recepţionere, cameriste, fix ca la hotel. Şi atunci asta intenţionez. Încetul cu încetul să îmi fac un hotel tot în zona Constanţa, tot la malul mării undeva. O să caut un teren potrivit”, a declarat Mihai Trăistariu, pentru fanatik.ro.

De asemenea, Mihai Trăistariu a mai zis că iubește ceea ce face și că a remarcat, odată cu trecerea timpului, faptul că se pricepe foarte bine la asta. A învățat că dacă investește bani în ceva, o să și scoată după aceea și este de părere că a și avut noroc cumva, deoarece sunt mulți care fac același lucru ca și el, dar nu au turiști. Cântărețul face tot de unul singur, se implică și vrea ca totul să iasă bine, distrbuie anunțurile peste tot și de aceea reușește să atragă oameni.

Citeste si:
Mihai Trăistariu, declarații emoționante despre Rona Hartner. Cum...
Mihai Trăistariu, declarații...

„Mie îmi place să fac turism şi am observat că mă şi pricep la asta. Am învăţat pe parcurs, ies şi bani şi am de gând să investesc în asta. În altceva nu am în ce să mai investesc pentru că am tot ce îmi trebuie la ora actuală. Aşa că pot investi în ceea ce văd că mie îmi iese. Altora de exemplu, nu le iese. Foarte mulţi se plâng că nu au turişti.

Chiar recent se plângea cineva la mine că e cam gol, că dă drumul de la 15 iulie până la 15 august, doar o lună că nu are rezervări. Nu ştiu să îşi managerizeze afacerea. Eu promovez apartamentele încă din ianuarie. Mi-am învăţat lecţia. Dacă tu te promovezi din mai, nu mai dai nicio cazare pentru că lumea îşi rezervă din timp. Eu, în ianuarie, februarie, martie, distrui zilnic, postez anunţurile cu cazările până când se rezervă toate. Şi atunci, când vine luna iunie, eu am deja toată vara rezervată”, a mai zis el.

Citeste si:
Delia, adevăratul motiv pentru care nu vrea să rămână gravidă:...
Delia, adevăratul motiv...

Momentan, acesta nu are banii necesari pentru a se apuca de treabă, fiind conștient că în primă fază trebuie să achiziționeze terenul pe care speră să îl scoată la 100.000 de euro. După calculele sale, ar trebui să îi rămână acești bani după un an de muncă, doar că mai mult vor dura toate aprobările pe care trebuie să le obțină. De asemenea, crede că va reuși, dacă se ține de treabă cum trebuie, să ridice hotelul respectiv în cinci ani.

„Pentru un început cred că mi-ar ajunge un milion de euro, dar nu o să încep pentru că nu am banii aceştia. Prima dată o să am îmi iau terenul, cu 100.000 de euro cred că reuşesc să îl cumpăr, iar mie la ora actuală cam îmi rămân aceşti bani într-un an, cu tot cu concerte şi ce mai am eu. După ce cumpăr terenul, durează 2, 3 ani numai aprobări, avize, să faci fundaţia. Deci câţiva ani va dura, dar numai bine că se face şi milionul de euro. Eu zic că în cinci ani am ridicat hotelul de un milion de euro. Ăsta e visul meu acum, să am un hotel de un milion de euro în cinci ani”, a mai zis el pentru sursa citată.

Citeste si:
Importanța educației antreprenoriale pentru succesul unei afaceri
Importanța educației...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 4 Iulie 2023 - 04 : 07

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.