Au trecut patru luni de la moartea lui Nosfe, iar soția sa a transmis un mesaj extrem de emoționant, pe contul său oficial de Instagram. Femeia a reușit să îi emoționeze pe toți cei care o urmăresc, care îl apreciau pe artist pentru felul lui de a fi și pentru muzica lui, dar și pe cei care nu l-au cunoscut pe cântăreț neapărat, dar au fost impresionați de povestea lui, după trecerea sa în neființă.

Soția lui Nosfe, mesaj la patru luni de la moartea sa

Durere imensă pentru Mădălin Crețan, soția lui Nosfe, dar și pentru fiica lor. Au trecut patru luni de când artistul, pe numele lui real Vlad-Darius Crețan, a trecut în neființă. Femeia care i-a fost alături de zile și care i-a dăruit un copil este distrusă de durere, dar încearcă să rămână puternică și face terapie, pentru că Iris are nevoie de ea mai mult ca oricând. Nu îi este ușor deloc și face terapie, pentru a putea duce mai departe muzica regretatului artist, așa cum i-a promis.

Timpul se scurge repede și au trecut deja patru luni de când cântărețul a decedat, timp în care cei dragi lui și nici fanii nu s-au putut obișnui cu lipsa acestuia, dar pentru nimeni nu este atât de greu precum este pentru soția sa.

Recent, ea a postat o imagine cu soțul și fiica lor, iar în dreptul acesteia a așternut și câteva cuvinte frumoase și emoționante despre artist, fiindu-o extrem de greu să se exprime de fiecare dată când vine vorba despre el. I se pare că nu există cuvinte care să îl descrie cu adevărat, dar tot ce își dorește este să fie lângă el într-o formă sau alta. La final, a transmis că îl iubesc la fel ca întotdeauna și pentru totdeauna și că îi duc lipsa în fiecare secundă din viața lor, dar a mai zis și că dacă lui îi este bine acolo și lor le este aici. Fanii au fost emoționați până la lacrimi și îi înțeleg durerea, știu că nu pot face nimic pentru ca starea ei să fie mai bună, dar o susțin prin intermediul mesajul și comentariilor frumoase pe care i le dau.

Citeste si:
Mitică Dragomir, cuvinte dure la adresa lui Petre Roman după...
Mitică Dragomir, cuvinte dure...

„De fiecare dată când mi-am dorit să scriu despre tine m-am aflat în fața aceluiași blocaj ca și acum. Acum poate mai mare. Mi s-a părut constant că nu există cuvinte pământești, cuvinte în limba vorbită și scrisă care să te descrie cu adevărat. Atât de multă lumină ca în tine nu am vazut și nu am simțit de nicăieri. Uneori mi-aș fi dorit să mă transform într-un glob de energie, care să îți ofere toată libertatea de care ai avut mereu nevoie, dar care să te protejeze în același timp de tot răul din jurul tău.

Mi-am dorit să mă pot micșora ca Tom degețel, să mă poți lua cu tine în buzunar peste tot, să stau acolo cuminte și să ies să mă pun scut între tine și absolut orice/oricine încearcă să îți fure lumina și să îți lovească sufletul…
Te iubim ca întotdeauna și pentru totdeauna, ne lipsești în fiecare secundă, dar dacă tu ești bine acolo, o să fim și noi bine aici. “Ne e dor de tine de ceva vreme
Pe oamenii buni îi cheamă îngerii devreme”,
a transmis Mădălina Crețan, pe Instagram.

Citeste si:
Cum e viața Mădălinei Crețan fără Nosfe. Ce face în fiecare seară...
Cum e viața Mădălinei Crețan...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 17 Februarie 2023 - 04 : 02

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.