Soția lui Nosfe i-a făcut câteva promisiuni regretatului ei soț, Nosfe, prin intermediul unui mesaj emoționant pe care l-a postat pe contul ei oficial de Instagram în dreptul unei imagini în care apare împreună cu fiica lor. Mădălina Crețan este distrusă de durere, dar va încerca să fie puternică pentru Iris, fiica lor în vârstă de doar 7 ani.

Soția lui Nosfe, mesaj emoționant pe Instagram

Vlad Darius Crețan s-a stins din viață, în urmă cu doar câteva zile, pe data de 16 octombrie. Totul s-a întâmplat, după ce i s-a făcut rău în timpul unui concert pe care l-a susținut în București. Acesta a avut niște dureri în piept și a decis să meargă acasă alături de soția lui, lăsându-i pe ceilalți colegi ai săi să facă show-ul în lipsa acestuia. Când credea că totul este în regulă, a mers la mașină pentru a-și lua telefonul, iar la câteva minute după aceea, Mădălina Crețan l-a găsit prăbușit în casă.

Imediat, ea a sunat la poliție, iar oamenii legii alături de un echipaj medical s-au prezentat la fața locului doar că, din nefericire, nu s-a mai putut face nimic pentru membrul trupei Șatra Benz. Regretatul artist a fost înmormântat ieri, iar mulți dintre cei care l-au cunoscut, care i-au fost prieteni au fost lângă familia cântărețului într-o zi atât de tristă și l-au condus pe Nosfe pe ultimul drum.

Astăzi, soția lui Nosfe i-a făcut pe fanii lui să izbucnească în lacrimi, după ce a postat un mesaj extrem de emoționant în mediul online, prin intermediul căruia i-a făcut regretatului ei soț o serie de promisiuni. Ea i-a promis că alături de fiica pe care o împreună vor duce povestea mai departe, că va scrie mai mult și mai des, că ea și Iris vor fi în continuare cele mai bucurii ale lui, că o învăța pe cea mică italiana, că o va învăța să iubească adidașii, muzica, arta și oamenii precum tatăl ei și că va avea grijă de casa în care au locuit împreună, pentru a-i păstra energia.

Mii de oameni sunt alături de Mădălina Crețan în aceste momente groaznice din viața sa și speră ca va fi o femeie puternică, la fel cum a fost toată viața sa.

Citeste si:
Cum e viața Mădălinei Crețan fără Nosfe. Ce face în fiecare seară...
Cum e viața Mădălinei Crețan...

„Tu ai fost soarele și luna, noi suntem sarea și piperul. Tu ai să strălucești pe cer în continuare, ai să ne încalzești, sa ne faci lumină atunci când o să vrei să vedem lumea, să ne dai noapte atunci o sa avem nevoie de somn, ploaie atunci când o sa plângem, muzică atunci când o sa vrei sa fim fericite. Iar noi o să dăm gust vieții cum o să știm noi mai bine. Promitem să îți ducem povestea mai departe, promit să scriu mai mult și mai des, promitem să fim în continuare bucuriile tale cele mai mari, promit să continui să fac mâncare, să am grijă de căsuța noastră ca să-i păstrez energia curată, să o învăț pe Iris italiană, să o învăț să poarte ochelari de soare, să iubească adidașii, muzica, arta, oamenii. Sub o formă pe care nu o înțelegem acum în totalitate, o să rămânem tot noi 3 pentru că altfel nu se poate, altfel nu știm, altfel nu vrem. Te iubim cel mult, te iubim oricum!”, a scris soția lui Nosfe, pe Instagram.

Citeste si:
Echipa lui Mario Fresh, implicată într-un accident. Declarațiile...
Echipa lui Mario Fresh,...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 19 Octombrie 2022 - 01 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.