Reacții, după ce Delia a spus că nu vrea copii
Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că Delia nu își dorește să devină mamă, pentru că artista a vorbit în repetate rânduri despre acest subiect. În timpul unei discuții pe care a purtat-o cu fanii ei din mediul online a oferit o serie de declarații despre asta, în speranța că oamenii vor înțelege odată pentru totdeauna de ce copilul nu se află pe lista sa de priorități. A fost la fel de sinceră ca de fiecare dată, doar că așa cum era de așteptat, foarte mulți oameni au avut ceva de zis în ceea ce privește decizia sa.
La un moment dat, partenera de viață a lui Răzvan Munteanu a mărturisit că este de părere că ar trebui să fie felicitate femeile care nu dau naștere unor copii, pentru că nu este necesar ca toată lumea să facă același lucru, având în vedere că sunt deja mult prea mulți oameni care fac mai mult rău decât bine mediului înconjurător.
„De ce nu fac? Nu știu, dar cred că ar trebui felicitați oamenii care nu fac, pentru că toată lumea face și suntem foarte mulți și chiar nu mai avem nevoie să fim foarte mulți, adică ne-am atins scopul, ne-am înmulțit destul de mult, e plină planeta de noi și nu suntem prea simpatici așa, facem mult rău, mult rău. Consumăm multă hrană, consumăm foarte multe chestii, facem rău, poluăm.
NU! De ce să fac? Încă unul? Nu frate, lasă să nu fie. Dar nu stau eu așa bine fără stres? Dar nu stau eu așa bine fără obligații? Dar nu vin eu acasă când vreau, mă întorc acasă când vrea inimioara mea? Dar nu fac eu în viața asta ce vreau eu? Ba da, deci vrei complicații, fă un copil!”, a declarat Delia, pe Instagram.
Afirmațiile sale au generat o serie de reacții în mediul online. Sunt foarte multe persoane care nu sunt de acord cu ea și care refuză să îi respecte decizia, dar există și unii care sunt de părere că nu ar trebui să se justifice în niciun fel, iar printre aceștia se află și Mircea Badea. Prezentatorul a spus clar că nu are de ce cineva să de socoteală cu privire la acest subiect.
Delia, adevăratul motiv pentru care nu vrea să rămână gravidă:...
”Nu e nevoie de justificări dacă vrei sau nu să faci copii. De ce trebuie să dea cineva socoteală cu privire la acest subiect? Poate nu pot și nu vreau să admit public acest lucru. Poate pot, dar nu vreau pentru că mie îmi place să ies și să mă doară în cot. E OK, dar de ce trebuie să mă justific? Este o decizie strict personală și foarte intimă”, a declarat Mircea Badea, conform fanatik.ro.
Ioana Dichiseanu a ținut să își exprime și ea punctul de vedere în acest sens, în mediul online, unde a afirmat că o felicită pentru decizia sa, deoarece sunt multe persoane care nu au dezvoltat instinctul matern și nu ar fi capabile să se ocupe de un copil.
”(…) Țin să o felicit. Sunt persoane care nu au instinctul matern/patern dezvoltat și nu ar fi capabile să se ocupe de un copil. Atenție! Să se OCUPE DE UN COPIL!“, a notat Ioana Dichiseanu pe Facebook.
Citeste si:Romică Țociu și Mircea Radu, mesaje dureroase după decesul lui...
![]()
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro