Nicolae Labiș a avut o viață prea scurtă și o moarte tragică. S-a luptat câteva zile bune să trăiască

Nicolae Labiș, o viață prea scurtă

Între anii 1947 - 1951, Nicolae Labiș a urmat Liceul „Nicu Gane” din Fălticeni, perioadă în care a scris o mulțime de versuri, urmând ca patru ani mai târziu să participe la ceea ce, pe atunci, se numea o consfătuire a tinerilor scriitori din Moldova, în calitate de secretar al cenaclului literar din Fălticeni. Aceasta a avut loc la Iași, unde poetul a decis să recite poezia numită „Fii dârz și luptă, Nicolae!”, prin intermediul căreia se face remarcat și care, de asemenea, îi va fi publicată în ziarul Lupta poporului din Suceava, dar și în Iașul nou. Acesta a fost, cu alte cuvinte, debutul lui literar.

„Peste munţi şi steiuri, roată
Toamna a ţesut măiastră
O catrinţă-mpestriţată.
Sus pe-ntinderea albastră,
Val-vârtej se-ncheagă norul
Zvârlind lacrimi în fereastră.
Rătăceşte călătorul,
Întuneric e pe maluri.
Muge Bistriţa, din valuri –

Mâine! O altă zi ca porumbelul…
Vâltori de foc pe stăvilar va fi drapelul.
Argint, uzina-şi va sticli oţelul.
Iar Bistriţa, centralei, în artere,
I-a naşte zeci de mii de mânji putere. –
Şi-atunci, partidul îţi va da prin fire
Şi-n casa ta lumină, fericire. –

Te văd scriind la fizică-n odae…
Eşti un elev fruntaş, măi Nicolae,
Spre muncă şi ştiinţă avântat:
Doar ai carnet de U. T. M.-ist înfierbântat.

Hai, vin tovarăşe, alăturea de mine
Să cucerim zori noi de bine pline.
Priveşte! Soarele-i pe cer, hai să-l ajungem,
Prometeic raze noi să-i smulgem.

Ia! Duşmanul loveşte! Să-l răpunem
Pe cap, picior de comunist să-i punem.
Să piară zei din cer şi draci de peste-ocean,
Să trecem peste leşuri de duşman. –
Învaţă mai cu râvnă, Nicolae
Să ştii motorul până-n măruntaie.

Citeste si:

Mitică Dragomir, cuvinte dure la adresa lui Petre Roman după...

Atomicii vor moartea, să ne sfarme.
Istoria să ne-o ferece cu arme,
Să ardă, „Super bombic” viaţa lumii,
Măcar un ceas ca să mai stea pe faţa humii.

Dar tu, tu fi-vei mâine inginer…
Şi lângă tine, ochiu-tăciun şi cer –
Prietena ta dragă, Mădălina.-
Priveşte! Arde mai vârtros lumina
Pe schele noi, pe schele de baraj
Pe Bistriţa, la chei, da, la Bicaz.

Măi, U. T. M.-iste, măi! Să vezi tu viaţă
Când jar de glorie-ţi va arde-n faţă.
Când vei îmbrăţişa focos turbina
La trântă voinicească cu lumina.
Vei spune cu vârtej de râu în glas,
„-Spre comunism făcut-am primul pas!”

Ştii, grea e munca-n faţă ce te-aşteaptă
Dar mergi pe calea muncii, calea dreaptă.
Partidul muncii te-a crescut şi bine-i
Că nu-n zadar sorbi licărul luminii.

Citeste si:

Andreea Marin a fost afectată de divorțul de primul soț: „Brusc,...

Din Kremlin, Stalin ţi-vede străduinţa
Şi-ţi spune: „E aproape biruinţa.” –
Din Waal-Street îţi vor moartea căpcăunii,
Vor sânge Forestalii şi nebunii.
Dar nu pot să înşele iar popoare
Nu pot să întunece a[l] vieţii soare,
Nu pot să-mbrace lumea-n negre straie.
Ascultă deci: Fii dârz şi luptă Nicolae.”

La doar un an distanță de la debutul lui literar, acesta a participat în București la Olimpiada națională de limba română, unde așa cum era de așteptat, a obținut premiul întâi și a reușit să se facă remarcat de către niște persoane importante precum redactorii revistei Viața Românescă, tot ei fiind cei care îl ajută cu publicarea poeziei „Gazeta de stradă”. În ianuarie 1952, a ascultat sfatul lui Constantin Ciopraga de a se transfera la Liceul „Mihail Sadoveanu” din Iași, unde într-un timp scurt a reușit să ajungă conducătorul cenaclului literar. În luna septembrie a aceluiași an, Nicolae Labiș s-a mutat în București, la Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu”, unde a avut onoarea de a-i cunoaște pe Mihail Sadoveanu, Tudor Vianu și Camil Petrescu, aceștia fiindu-i totodată și profesori.

Citeste si:

Gina Pistol și Smiley, declarații la o lună de la o nuntă: „Atunci...

Sursa foto (c): Romania Regional/YouTube

La un moment dat, mai exact în primăvara anului 1954, s-a decis excluderea tânărului din rândurile organizației comuniste, din cauza unor presupuse abateri de la moralitatea școlii și de la disciplină, care nu au fost confirmate de de organele superioare, propunerile fiind refuzate de Mihail Sadoveanu de fiecare dată când ajungeau la el, din simplu motiv că avea mare încredere în poet. După terminarea Școlii de Literatură, acesta a decis să se angajeze și a început să lucreze ca și redactor la revista Contemporanul, urmând ca mai apoi să scrie pentru Gazeta literară. În toamna anlui 1955, Nicolae Labis a devenit student al Facultății de Filologie, doar că din nefericire a decis să renunțe definitiv la cursuri, după doar un semestru. Anul 1955 este unul bun pentru el, pentru că este și cel în care poezia „Moartea Căprioarei” este publicată în Viața Românească.

Citeste si:

Cum e viața Mădălinei Crețan fără Nosfe. Ce face în fiecare seară...

Înainte de a-și da ultima suflare și înainte ca nimeni să bănuiască tot ceea ce avea să urmeze, Nicolae Labiș a a mai publicat două volume, “Puiul de cerb” și “Primele iubiri”, dar lucra și la cea de-a treia carte de poezii pe care o denumise “Lupta cu inerția”. Mulți critici au fost de părere că în poezia lui Nicolae Labiș se regăsesc influențe ale lui Mihai Eminescu, Tudor Arghezi și Ion Barbu și chiar au dat exemple în acest sens.

„Dacă alte lumi, plecată

Cu-ai tăi pași ai să alinți,

Îți va fi și-atunci păstrată

Urma pașilor fierbinți.

Căci formându-ți unduirea

Calmă-a palmelor subțiri,

Mi-ai stins până și-amintirea

Trecătoarelor iubiri”

Motto: „M-am născut iarna, la Sfîntul Andrei,

Cînd vîntu-n amurg şuiera prin ogradă.

Munţii ardeau în polei şi lumini,

Lupii spulberau scîntei din zăpadă.

Am strîns sănătate din cremenea neagră,

Din vîna de apă, ţîşnind încordat,

Şi bătrînii din sat cînd muriră,

Toate iubirile moştenire mi-au dat.” – Nicolae Labiş – „Începutul”.

La scurt timp după împlinirea celor 21 de ani, Nicolae Labiș, mai exact în noaptea de 9 spre 10 decembrie 1956, poetul a fost victima unui accident de tramvai. În seara respectivă, el a petrecut la Casa Capșa și apoi la restaurantul Victoria, iar în momentele acelea nu credea că va ajunge grav rănit la Spitalul de Urgență, în dimineața zilei de 10 decembrie, după ce două dintre cele mai mari spitale din Capitală și anume Colțea și Central au refuzat să îl primescă.

Există mai multe ipoteze legate de ceea ce i s-a întâmplat poetului în seara respectivă, iar una dintre ele este legată de faptul că Nicolae Labiș ar fi fost în stare de ebrietate și că ar fi alunecat între bordura și platforma stației de tramvai de la Colțea, fiind prins între cele două vagoane ale vehiculului. Pianistul Isac-Grișa Schwartzman și vatmanul tramvaiului, Udroiu Marin, au povestit aceste circumstanțe ale accidentului. Cea care descrie total diferit accidentul poetului este Stela Covaci.

„Patru persoane așteaptă să se urce în tramvai, Labiș e al treilea, dar tot mai șovăie. Cel de-al patrulea e Grișa. Când se pornește tramvaiul, cel de al patrulea îl împinge pe Nicolae Labiș pe grătarul dintre cele două vagoane. Grișa strigă că cel căzut e beat, în timp ce Mary (balerina Maria Polevoi care îl însoțea pe tânărul poet), declară că îl cunoaște și roagă să fie dus la spital.”, a povestit Stela Covaci, în cartea sa.

Pe patul de spital, Nicolae Labiș le-a spus celor dragi faptul că era urmărit de Securitate, iar Mihai Stoian a povestit la vremea aceea exact ce anume i-a transmis prietenului său: „La spital Labiș mi-a povestit cum s-a consumat accidentul Îmi aduc aminte că vorbea despre o scurtă vizită la Capșa, apoi însoțit de doi bărbați și o femeie, balerină, coborâseră în pasaj la „Victoria”, din Piața Bălcescu a vrut să ia un tramvai, nu spre casa lui, ci spre casa femeii, a încercat să se urce prin față la clasa a doua, dar cineva l-ar fi îmbrâncit, și, în ultima secundă, s-a prins de grătarul intermediar dintre vagoane (...) Țineam ochii mari deschiși și vedeam cum, din capul meu izbit de caldarâm, ies scântei”.

Pe 22 decembrie 1956, la ora 2 dimineața, după ce s-a luptat câteva zile la rând pentru viața sa, acesta a decedat, dar nu înainte de a le spune celor dragi faptul că nimic din ceea ce i s-a întâmplat în seara respectivă nu a fost un accident.

Despre autor:

Diana Oprișan

 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.

Mai multe