Vlăduța Lupău susține alăptarea copilului în public, iar de curând a vorbit despre acest subiect despre care crede că este mult prea controversat. Vedetei i se pare ridicol, ca oamenii să judece o femeie care își hrănește copilul, indiferent de locul în care s-ar afla.

Vlăduța Lupău, despre femeile care alăptează în public

De când a devenit mamă, totul s-a schimbat în viața Vlăduței Lupău, dar ea nu regretă nimi. Și-a dorit enorm să aducă pe lume un copil și este de părere că a avea grijă de un bebeluș este un lucru foarte, foarte greu, dar și extrem de frumos. Cel mai mult s-a chinuit în primele zile, după ce a ajuns acasă, pentru că a durat ceva vreme până se acomodeze cu noua ei viață, dar timpul a trecut, iar acum este bine cu ea însăși și asta este cel mai important pentru ea.

De asemenea, recent, cântăreața și partenerul de viață l-au botezat pe Iair, iar mai apoi au dat o petrecere de zile mari la care au luat parte cele mai importante persoane din viețile lor, dar și cei din familie. La scurt timp după botez, Vlăduța Lupău nu doar că a lansat o piesă pentru cel mic, dar a și pozat pentru coperta unei reviste pentru care a oferit chiar și un interviu, în care a abordat mai multe subiecte inclusiv pe cel legat de alăptarea în public. Vedeta a început prin a afirma că este greu la început, pentru că multe femei au tot felul de complicații din pricina alăptatului.

Din fericire, vedeta nu s-a confruntat cu nicio problemă dintre cele enumerate, dar a povestit că există totuși un lucru care îi dă mari bătăi de cap, în momentul în care este plecată la tot felul de evenimente sau concerte și a mai zis care este metoda pe care o folosește, pentru evita să apară tot felul de complicații. De asemenea, a discutat și despre alăptarea în public care nu i se pare un lucru ieșit din comun, despre care oamenii ar trebui să comnteze atât de mult și pe care îl susține așa cum poate, pentru că artistei i se pare ridicol să fie judecată o mamă care nu face altceva decât să își hrănească bebelușul.

''Într-adevăr, alăptarea este grea la început, multe femei fac complicații cum ar fi mastita, pe urmă atașarea bebelușului face răni dureroase la sân și multe altele… Eu n-am avut parte de niciuna dintre cele pe care le amintesc, însă eu am problema cu laptele când sunt plecată. Pe drum sau între evenimente, eu stau la mașină și mă mulg, ca să nu explodeze' sânii, depozitez laptele într-o ladă frigorifică și apoi ajung acasă și i-l dau copilului. E un efort și din partea mea, însă îl fac din toată inima'', a declarat Vlăduța Lupău, pentru viva.ro.

Citeste si:
Iancu Sterp, luat în vizor din cauza comportamentului de la...
Iancu Sterp, luat în vizor...

''Mi se pare un lucru efectiv normal și firesc! Categoric! Mai văd și eu destul de multe comentarii legate de această temă și pot spune că este un subiect destul de discutat și controversat. E ridicol să judeci o femeie care își alăptează copilul în public. Nevoia bebelușului/copilului este pe moment și nu poți să îi explici: Stai că acum suntem în public și se uită lumea, mai rabdă de foame până plecăm și ne ascundem să nu ne vadă lumea'. Doamne ferește! Cred că de aici pleacă totul în viață… să nu trăiești în modul te vede lumea/ce o să zică lumea?'. Evident, o faci discret, te acoperi cu o bluză, cu o păturică sau chiar cu o batistă, dacă nu ai altceva la tine, însă trebuie categoric să alăptezi oriunde are nevoie bebelușul'', a mai zis vedeta.

Citeste si:
Vlăduța Lupău împlinește astăzi 32 de ani. Cum a sărbătorit...
Vlăduța Lupău împlinește...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 3 Octombrie 2022 - 01 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.