Monica Tatoiu l-a pus și ea la zid pe George Buhnici, în urma declarațiilor pe care le-a făcut despre femeile care u vergeturi, dar și despre cele care au câteva kilograme în plus. Femeia de afaceri a spus clar care crede ea că a fost, de fapt, strategia și de ce crede că a dat greș.

Monica Tatoiu, despre declarațiile controversate făcute de George Buhnici

Zilele trecute, George Buhnici și partenera sa de viață, Lorena, au mers împreună la unul dintre cele mai mari festivaluri de la noi din țară și anume Neversea. Într-una dintre seri, jurnalistului i s-a luat un interviu în care a dat o serie de declarații controversate prin intermediul cărora le-a transmis femeilor care se luptă cu kilogramele în plus să meargă la sală, pentru că el își dorește să vadă piele în momentul în care ajunge la mare, nu să le admire trupurile imperfecte.

Tot el a recunoscut că nu are o părere prea bună nici despre femeile care au vergeturi, iar mai apoi a spus că Lorena Buhnici, soția sa, arată ca o minoră, iar de aici până la izbucnirea unui întreg scandal pe internet a mai fost un singur pas. După ce mai multe persoane publice au avut câte ceva de comentat în ceea ce privește acest subiect, a venit și rândul Monicăi Tatoiu, care de la bun început a ținut să menționeze faptul că dacă ea ar fi fost soția lui, i-ar fi cerut respect.

„Nu se face, îmi pare rău. De pildă, eu am psoriazis. Și ce ar trebui să fac, să mă învălui ca niște femei din Arabia Saudită? Dacă ești grasă, nu ieși pe plajă? Plus că, dacă eram soția lui, îi dădeam una după ceafă că se uită după altele. Dacă e să o luăm așa… Sunt lucruri care nu se fac”, a declarat Monica Tatoiu, pentru fanatik.ro.

Femeia de afaceri crede că a fost doar un mod de a-și face reclamă, dar că a dat greș în cel mai rău mod posibil. A dat și exemplul unui bărbat care din cauza afirmațiilor dure, pe care le-a făcut la un moment dat în viața sa, și-a pierdut locul de muncă.

„În același timp, pentru mine e o suspiciune de reclamă. E o formă de a-și face publicitate, dar poți să pierzi contracte. Declarația lui se înscrie în aceeași linie ca acele ale redactorului șef de la Playboy, care a spus ”Cum să îți bați nevasta fără să îi lași urme” și apoi și-a pierdut job-ul. Aceleași declarații nefericite.

Citeste si:
George Buhnici atrage din nou atenția asupra sa. Declarațiile...
George Buhnici atrage din nou...

Publicitatea negativă este bună, dar dacă trece de anumite marcaje, pierzi. La așa ceva naționalele se delimitează. El are contracte cu firme. Altfel, am înțeles că e un om mișto din alte puncte de vedere”, a mai declarat Monica Tatoiu, pentru aceeași sursă.

De asemenea, Monica Tatoiu a spus că soția lui ar fi trebuit să intervină în acest caz, să sară în apărarea femeilor și să salveze numele familiei, ceea ce în mod evident nu s-a întâmplat și motiv pentru care este dezamăgită.

„La bărbații care depășesc vârsta de 40 de ani e o problemă. Panica aia se externalizează. Și aruncă insuccesul în altă parte și apare acest tip de mesaj. Dar nu se face! Lucrurile se fac până la un anumit punct. Soția lui ar fi trebuit să reacționeze, să fie exponentul femeilor jignite, să salveze numele familiei”, a mai zis femeia de afaceri.

Citeste si:
După ce l-a pus la zid pe George Buhnici, Oana Roman i-a transmis...
După ce l-a pus la zid pe...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 19 Iulie 2022 - 01 : 07

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.