Marisa Paloma a devenit cunoscută de toată lumea, după ce a câștigat primul sezon al emisiunii Bravo, ai stil. Vedeta s-a făcut remarcată datorită ținutelor pe care le-a adus în atenția celor de acasă, dar și datorită faptului că spunea lucrurilor pe nume ori de câte ori avea ocazia, indiferent dacă risca sau nu să fie judecată.

Au trecut ani buni de când Marisa Paloma a fost declarată ”Cea mai stilată femeie” și cu toate acestea, mulți dintre fanii ei au vrut să afle care este părerea sa despre concurentele acestui sezon de la Bravo, ai stil. Internauții au profitat de faptul că a organizat o seisune de întrebări și răspunsuri pe Instagram și i-au adresat tot felul de întrebări care mai de care mai intersante.

Marisa Paloma, părere sinceră despre concurente

Cine a vrut să afle ce crede ea despre Mădălim Pamfile, cea care până acum a reușit să se facă remarcată în cadrul emisiunii de la Kanal D. Viitoarea mămică a spus despre ea că este o tipă sensibliă, în ciuda aparențelor și că îi este teamă să spună ceea ce gândește cu adevărat, pentru a nu fi judecată de cei din jur. Din punctul ei de vedere, Mădălina este o concurentă bună, care are ținute pe gustul său.

”Cred că este o tipă sensibilă. În ciuda aparențelor...Se vede că îi este ușor teamă să nu o mai judece oamenii din jur și probabil de aceea este și mai rezervată uneori. Una peste alta, îmi plac foarte mult ținutele ei. E o concurentă bună”, a scris vedeta despre Mădălina Pamfile, la Story.

Când a venit vorba despre Ruxi, Marisa Paloma a afirmat și despre ea că este o concurentă foarte bună și că se potrivește acestui format de emisiune, iar dacă va avea parte și de susținere din partea celor de acasă, va fi din ce în ce mai expansivă. Mai crede și că bruneta este o persoană amuzantă. Multe dintre ținutele sale au reușit să o impresioneze de-a binelea.

”Și ea este o concurentă bună. Se potrivește pe format și cel mai probabil, dacă o să primească susținerea voastră, va fi din ce în ce mai expansivă. Pentru că e o tipă fun. Mi-au plăcut enorm unele styling-uri ale ei”, a scris Marisa Paloma, despre Ruxi, câteva minute mai târziu.

Citeste si:
Ce părere are Ilinca Vandici despre Alex Abagiu. Declarații despre...
Ce părere are Ilinca Vandici...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 4 Octombrie 2021 - 01 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.