De câteva zile, în presa tabloidă se vehiculează că imperiul Reghecampf-Prodan se clatină. Antrenorul ar vrea să divorțeze de partenera sa, lucru confirmat într-o declarație oferită unor jurnaliști. „A glumit”, a completat impresara, care, cu fiecare afirmație, lasă impresia că nimic nu poate spulbera iubirea lor. Pe de altă parte, există dovada unei dispute intense între cei doi. În plin scandal, aceștia ar fi sunat pe rând la 112. El a alertat agenții că soția vrea să-și facă rău, iar Anamaria s-a plâns că este sechestrată în vila lor din Snagov. După ce a curs multă cerneală, la declarații a ieșit și Anamaria Prodan. Aceasta a susținut în continuare că dragostea lor există, iar pentru a închide gura răutăcioșilor a scos la înaintare și probe, pe care le-a făcut publice pe contul personal de Instagram.

Anamaria Prodan dovedește că divorțul nu este adevărat. Mesajul primit din partea lui Reghe

Povestea celor doi e ruptă dintr-un film. S-au cunoscut și au avut o relație pe vremea când Reghecampf avea 17 ani, iar ea 19, doar că erau prea tineri pentru ceva serios, așa că drumurile li s-au separat. Fiecare s-a căsătorit și a avut copii. El se mândrește cu un băiat și Anamaria cu două fete. După 13 ani, destinul avea să îi aducă din nou unul în brațele celuilalt. Anamria Prodan și Laurențiu Reghecamp au un băiat în vârstă de 12 ani.

De-a lungul timpului, s-a zvonit în nenumărate rânduri că cei doi se separă ori chiar că au rupt orice legătură, dar că păstrează aparențele unei familii reușite. În interiorul, doar ei știu ce a fost, însă din exterior am putut observa că și-au rezolvat neînțelegerile, dacă ele au existat. Mai mult, aceștia și-au reînnoit și jurămintele în urmă cu câteva săptămâni.

Detaliul peste care nu se poate trece este declarația lui Reghecampf, oferită în urmă cu câteva zile unui cotidian central. „Da, e adevărat, am divorțat!”, a spus el. Ea, în schimb, neagă și susține că România nu va fi martoră niciodată la un astfel de eveniment nefericit. Și astfel, în urmă cu câteva ore, impresara a ieșit în spațiul public cu dovezi, numai-numai să scape de povara acestui subiect. Vedeta a publicat o mulțime de mesaje dintre ea și soț prin care demonstrează că încă sunt împreună.

„Las mail-urile să vorbească!”

„Pentru ca lumea este atât de rea , pt ca am devenit animale, ne judecam , ne umilim, ne tradam , petrecem ani in dușmănie și strângem venin in noi ... pt ca ne dușmăniți atât de rău am sa va prezint o poveste unica de dragoste între 2 copii care au pornit singuri fara nici un ajutor ... și și au jurat dragoste și respect etern și și au jurat sa ajungă in varful piramidei și și si au jurat sa moara împreuna Ținându de de mâna .Laurentiu și Anamaria Reghecampf ... ANAMARIA FARA MOȘTENIRILE MAMEI .... am sa las aceste mailuri sa Vb poate ele reușesc sa va facă sa înțelegeți DRAGOSTEA UNICA ȘI PURA ... DIN CARE S A CLĂDIT UN IMPERIU ȘI O FAMILIE DE VIS❤️”, a notat Anamaria Prodan în descrierea capturii foto publicate.

Citeste si:
Nicoleta Dragne, dată de gol de Raluca Dumitru! Cine îi face...
Nicoleta Dragne, dată de gol...


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 22 Iunie 2021 - 09 : 06

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.