Oana Radu s-a confruntat timp de câțiva ani cu o depresie severă, anxietate, gânduri negative și atacuri de panică. Aceasta a povestit întreaga sa experiență pe rețelele de socializare, mărturisind totodată motivul kilogramelor în plus.
Artista, deși extrem de veselă și de plină de viață, a suferit la un moment dat de o depresie severă care a venit la pachet cu atacuri de panică, gânduri negative și o realitate deformată.
„Au început tot felul de gânduri care nu aveau legătură cu realitatea, chestii care îmi oboseau creierul, pentru că veneau în mintea mea neîncetat. Era un volum prea mare, dar nimic nu mă convingea că eu, de fapt, nu o să păţesc nimic.
Aveam gânduri ca: Doamne, dacă o să înnebunesc? Dacă o să aud voci, o să văd fantome?. A trecut perioada asta şi a început perioada în care mă simţeam rău, tot în 2015. Credeam că am cancer, leucemie, tumori şi mi-am făcut foarte multe analize”, a povestit Oana Radu.
Motivul kilogramelor în plus: „Mâncarea era singurul loc în care mă regăseam”
Vedeta a vorbit întotdeauna deschis despre kilogramele în plus pe care le-a avut.
„Starea mea de rău continua, pentru că nu mă mulţumisem că văzusem că rezultatele mele erau bune. În perioada în care m-am simţit rău nu voiam să ies deloc din casă. Luam ceaiuri şi pastile pentru somn, pentru că nu puteam să dorm. Timpul a trecut şi nu mă mai mulţumea nimic şi am început să mă îngraş”.
Aceasta s-a ambiționat și a reușit să treacă peste perioada dificilă cu ajutorul dietei sale, dar și a sportului.
„Mâncarea era singurul meu loc în care mă regăseam, era fericirea mea şi mâncam ca să-mi vindec stările. Ştiind că urmează să mănânc ce vreau în ziua respectivă, nu mai aveam gânduri urâte. Nu mai avea loc niciun fel de teamă, niciun atac de panică. Şi am început să mănânc şi nu a fost mai bine. Toate stările mele s-au transformat în stări mai grave”, a mai declarat Oana Radu.
Carmen Tănase, despre lupta cu kilogramele în plus: „Acasă mănânc...
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Baboon, roboții antrenați să îți automatizeze rapid și eficient afacerea
Sursa: start-up.ro
-
Raiffeisen Bank are o ofertă la creditele ipotecare
Sursa: futurebanking.ro
-
Când îți poți spune povestea fără să plângi, înseamnă că te-ai vindecat
Sursa: kudika.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 6-12 mai
Sursa: garbo.ro
-
3 decenii de business: cum a evoluat Mobexpert, gigantul român din industria...
Sursa: retail.ro
-
A cumpărat cercei de 13.675 dolari setul cu doar 13 dolari. Nu s-a mulțumit...
Sursa: wall-street.ro