Atunci când ai persoane în vârstă în familie, contextul pandemic actual te neliniștește și mai mult. Este firesc să îți dorești să-i poți proteja pe seniorii familiei și să nu îi expui vreunui risc, mai ales că aceștia fac parte dintr-o categorie vulnerabilă. Cu toate acestea, nu e indicat să îți proiectezi frica asupra lor și să le împărtășești punctul tău de vedere pentru că le vei transmite involuntar starea ta, iar acest aspect nu îi va ajuta în vreun fel, ci dimpotrivă.

În condițiile date, iată cum ai putea să îi ajuți pe bunicii tăi.

Cumpărături

Sursă foto: pexels.com

Din cauza vârstei și a bolilor asociate, cel mai înțelept e să-ți consiliezi bunicii să evite spațiile aglomerate și interacțiunea cu alte persoane, mai ales dacă acestea nu sunt vaccinate. Chiar și drumurile frecvente la piață sau farmacie trebuie pe cât posibil evitate. Ai putea să le faci chiar tu cumpărăturile sau să recurgi la ajutorul unei aplicații online. Totodată, pentru a le procura medicamentele, chiar și pe rețetă, poți evita cozile, timpii de așteptare și stresul aferent recurgând la o soluție modernă și la un click distanță, o farmacie online, special concepută și adaptată nevoilor oamenilor care nu au timp și care sunt responsabili față de sănătatea lor și a celor din jur, nedorind să se expună în mod iresponsabil.

Vizite

În ceea ce privește vizitele la domiciliu la bunicii tăi, ar fi bine să te raportezi responsabil la această cutumă. Măcar înainte cu câteva zile, încearcă pe cât posibil să îți limitezi interacțiunile sociale și înainte de a-i revedea, fă-ți un test Covid. Astfel, vei fi liniștit atât tu, cât și ei.

Folosește fiecare vizită atât pentru a te reconecta cu ei, cât și pentru a le veni în ajutor. Chiar dacă pentru tine nu reprezintă mare lucru, la vârsta lor, fiecare treabă casnică poate reprezenta o adevărată provocare, un efort fizic care, de multe ori, poate fi peste capacitatea lor. Tocmai de aceea, atunci când îi revezi, poți să te oferi să le faci curat, să le gătești, să le pui haine la spălat și chiar să le așezi medicamentele necesare într-o săptămână în separatoare special concepute pentru acest lucru. Asigură-te că au rezerve de apă și ceea ce le face plăcere, fie că e vorba de un anumit tip de ceai, un sortiment de fursecuri sau un sirop dietetic pentru care au făcut o reală pasiune. Până la urmă, ceea ce le place lor nu trebuie sa fie în topul preferințelor tale culinare, fiecare om este diferit, iar generațiile anterioare au plăcerile lor, imposibil de înțeles pentru copii sau nepoți.

Citeste si:
Alina Ceușan vrea să devină din nou mamă: „Avem bunicii care ne...
Alina Ceușan vrea să devină...

Anul trecut, potrivit unui studiu demarat de către Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES), 55% dintre românii cu vârste de peste 65 de ani trăiesc cu frica de infectare pe care o asociază cu moartea sigură. Totodată, un sfert dintre ei sunt singuri și 45% doar cu partenerul de viață, deci tot o persoană cu nevoi speciale și atinsă de fragilitatea vârstei a treia. Aceste statistici pot fi schimbate dacă fiecare ar avea, în măsura în care are posibilitatea, grijă de „bătrânii” lui, oameni pentru care atenția celor dragi este mai mult decât o dovadă de dragoste.

Totodată, este important că ei să conștientizeze că infecția virală cu noul virus nu e singura boală, și că mai ales acum trebuie să acorde o atenție deosebită stării lor de sănătate. De asemenea, dacă poți să îi programezi la investigații medicale și la medici specialiști, cu siguranță îți vor fi mai mult decât recunoscători.

Citeste si:
Cum să ai grijă în mod ideal de digestia pisicii tale ?
Cum să ai grijă în mod ideal...

Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 17 Noiembrie 2021 - 04 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.