Probabil nu există animale de companie mai răsfățate decât felinele, de toate felurile. Desigur, și câinii sunt iubiți, însă pisicile au ceva special. Sunt lipicioase, iubitoare, au o independență care este ideală pentru cei ce nu doresc să iasă la 5 dimineața în halat prin fața blocului pentru a lăsa animalul să își facă nevoile. Pisica însă a fost iubită încă din Antichitate. Egiptenii le divinizau la propriu.

Era reprezentată de zeița Bastet, având temple, preoți, statui dedicate acesteia. Era considerată o zeitate a protecției, rolul său în mitologie fiind aceea de a păzi porțile dintre tărâmul morților și al viilor. Se spune că vechii egipteni mergeau până într-acolo încât, dacă o casă lua foc, prima salvata era pisica. De asemenea, când o pisica murea, era mumificată cu toate onorurile cuvenite. A avut însă și perioade sumbre, când în Evul Mediu, simpatică felină ajunsese să fie vânată pentru că era considerată unealtă a Diavolului. Dar vremurile acelea negre au trecut.

Azi iubim din nou felinele. Ele sunt animale de companie minunate. În momentul în care ne luăm angajamentul de a crește o pisică, trebuie să fim conștienți că, cu toată independența ei, va avea totuși nevoie de noi în foarte multe aspecte. Trebuie să știi că, ca și noi, oamenii, ele pot avea probleme de sănătate, iar faptul că nu pot să se exprime, îngreunează adesea situația.

Printre cele mai comune probleme sunt cele digestive. Acestea, deoarece pot pune în pericol chiar viața felinei, necesită atenție, îngrijire adecvată din partea ta, ca stăpân. Pisica ta are nevoie de o grijă adecvată, iar veterinarii recomandă să te preocupi de prevenirea afecțiunilor digestive precum problemele stomacale, hepatice, asigurându-i micuței jucăușe astfel o viață lungă.

De ce digestia este importantă

Adorăm să vedem acele filmulețe cu pisici care țopăie fericite, care se joacă chiar și cu un cocoloș de hârtie. Ne schițează zâmbete, indiferent de cât de obosiți suntem. Ceva ce orice stăpân de pisică poate să spună este cât de vioi este un asemenea animal. Însă, pentru bunăstarea generală a animalului tău de companie, sănătatea digestivă a pisicii tale este esențială. Un sistem digestiv care funcționează normal permite absorbția adecvată a nutrienților din alimentele consumate. Asta ajută la menținerea unei greutăți corporale sănătoase.

Citeste si:
La ce să te aștepți când decizi să-ți iei o pisică
La ce să te aștepți când...

De asemenea, contribuie la reducerea riscului de afecțiuni digestive grave precum colita, boala inflamatorie intestinală, afecțiunile hepatice. Deci trebuie să acorzi o importanță maximă digestiei pisicii tale. Un sistem digestiv sănătos permite absorbția corectă a proteinelor, carbohidraților, grăsimilor, a altor substanțe nutritive esențiale. Aceste substanțe sunt necesare pentru menținerea unei stări de sănătate optime. Fără ele, vor apărea tot soiul de probleme.

Buna funcționare a digestiei ajută și la menținerea unei greutăți corporale sănătoase, evitând problemele de subnutriție sau obezitate, ambele având impact asupra sănătății pisicii tale. Prin grijă pe care o acorzi acestui aspect poți contribui la prevenirea afecțiunilor digestive, precum sindromul de intestin iritabil, colita, gastrită.

Citeste si:
Cum trebuie sa fie zgarda pisicii?
Cum trebuie sa fie zgarda...

Probleme comune

Orice ființă se poate confrunta la un moment dat în viață cu neplăceri legate de sănătate. Chiar și un animal bine îngrijit. Desigur, ne speriăm, pentru că în primul rând ne gândim că ceva nu am făcut bine. Prevenția ar fi ideală, însă pot să apară probleme de sănătate care să ne ia pe surprindere. Este foarte important să înțelegi care sunt cele mai comune dintre ele, pentru a le recunoaște dacă este cazul. Vărsăturile, de exemplu, apar adesea, putând fi cauzate de diverse motive, inclusiv alimentație inadecvată, ingestia de obiecte străine sau afecțiuni subiacente, precum gastrită sau pancreatită. Mai poate să apară și diareea, ce ar putea fi rezultatul infecțiilor, paraziților intestinali, intoleranțelor alimentare sau a bolilor inflamatorii intestinale. La polul opus se află constipația, cauzată de o dietă necorespunzătoare, deshidratare sau obstrucții intestinale. Afecțiunile hepatice pot afecta ficatul pisicii tale, iar simptomele pot include vărsăturile pe care le-am prezentat mai înainte, icter, pierdere în greutate. Pentru ficat, îi poți administra pisicii tale Hepatiale Forte Small Breed, capsule speciale chiar și în situații mai grave.

Citeste si:
Trucuri pentru a ține la distanță animalele de companie de Pomul de...
Trucuri pentru a ține la...

Prevenția este sănătate curată

Cum spuneam în paragraful anterior, ar fi bine să știm dinainte ce trebuie să facem astfel încât pisica să nu se confrunte niciodată, sau foarte rar cu problemele descrise mai sus. Pentru a preveni problemele digestive, menținând o sănătatea digestivă optimă a pisicii tale, este necesar să îi oferi o dietă sănătoasă. Asigură-te că îți hrănești pisica cu alimente de calitate. Hrana, uscată sau umedă, trebuie să fie bogată în proteine, fibre, substanțe nutritive esențiale.

Un medic veterinar îți poate fi de mare ajutor pentru a afla ce tip de hrană este potrivit pentru pisica ta, în funcție de vârstă, greutate, starea de sănătate, chiar și rasa din care face parte.

Evită supraalimentarea sau subalimentarea. Este indicat să urmezi recomandările medicului veterinar cu privire la cantitatea de hrană, frecvența prin care îi pui mâncare. Nu uita că pisica ta să aibă întotdeauna acces la apă proaspătă. Deshidratarea poate crea o mulțime de probleme digestive.

Citeste si:
CINCI semne că pisica ta este bolnavă
CINCI semne că pisica ta este...

Ar trebui să te gândești și la igiena orală a pisicii. Ca și la om, ea poate să sufere de tartru, gingivită, iar toate acestea pot crea probleme ale aparatului digestiv. Poți merge la veterinar pentru a-i face din când în când un periaj profesionist. Deparazitarea este importantă. Paraziții intestinali sunt extrem de periculoși, mai ales la pisica mică, la pui. În momentul în care adopți o pisică trebuie să o duci numaidecât la vaccin. Veterinarul îi va face o schemă completă care o va proteja pe viitor de o mulțime de neplăceri, inclusiv cele digestive.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 26 Ianuarie 2024 - 01 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.