În munca de birou apar frecvent probleme în utilizarea dispozitivelor utilizate, iar activitatea tuturor este afectată de aceste mici incidente. Unul dintre cele mai des întâlnite accidente este blocarea hârtiilor în imprimantă.

De câte ori nu ți s-a întâmplat să te confrunți cu o foaie rebelă care rămâne prinsă într-un colț, cu un teanc de coli care s-a blocat în tăvița de alimentare sau cu un raport urgent care pur și simplu nu mai vrea să fie printat și rămâne ascuns cu totul în interior?

Iată câteva sfaturi utile pentru cazurile când ai hârtie blocată în imprimantă: cum să o repari și cum să previi asemenea situații pe viitor:

Hârtie blocată în tava de alimentare

Aceasta este cea mai frecventă situație dacă folosești hârtie pentru imprimantă sau copiator și trebuie să o rezolvi imediat ce apare.

Scoate cu grijă tava de alimentare cu hârtie, printr-o mișcare lentă, pe orizontală, fără să forțezi echipamentele, ca să eviți ruperea îmbinărilor de plastic.

Apucă cu ambele mâini hârtiile blocate și trage-le cu o mișcare scurtă, dar fermă, pe cât posibil pe verticală, fără să miști colile respective la stânga și la dreapta, pentru că riști să se blocheze și mai tare.

După ce ai înlăturat hârtia prinsă în tavă, golește tava de alimentare, așează în ordine hârtiile și pune-le la loc cu grijă, pentru că, dacă nu sunt perfect aliniate, este posibil să apară un nou incident de aceeași natură.

Chiar dacă nu-ți place să alimentezi des imprimanta, nu pune în tăviță prea multă hârtie, respectă semnul care indică nivelul maxim, pentru că aceasta este cea mai frecventă cauză de blocare.

Închide tăvița și reia imprimarea, ai reușit să treci cu bine peste problema apărută.

Hârtie blocată în zona capacului din spatele imprimantei

Această situație este un pic mai complicată, așa că trebuie s-o tratezi cu toată atenția. Închide imprimanta de la comutatorul de alimentare și decableaz-o. Nu omite precauțiunile care țin de alimentarea cu curent electric, ca să nu riști să te electrocutezi. Așteaptă câteva minute până să atingi componentele interioare, pentru că pot să fie fierbinți, mai ales dacă ai forțat utilizarea imprimantei și ai printat zeci de documente.

Citeste si:
Oficial, o ducem bine! Bunăstarea românilor e doar pe hârtie?
Oficial, o ducem bine!...

Deschide capacul din spate și trage siguranțele ca să deschizi capacul cuptorului. Trage ușor, cu ambele mâini, hârtiile blocate. Este important să nu le rupi atunci când le scoți din interiorul imprimantei, ca să nu faci un drum până la centrul de depanare, unde să fie înlăturate bucățile mici care rămân înăuntru, și care pot să afecteze serios funcționarea imprimantei sau chiar s-o strice.

Apoi închide cuptorul și armează siguranțele. Închide și capacul din spate, recablează imprimanta și repornește-o de la butonul de pornire.

Hârtie blocată în interiorul imprimantei

Ca și la situația anterioară, decablează imprimanta, apoi deschide capacul de deasupra, cu grijă, folosind mecanismul de deschidere al imprimantei, fără să forțezi și fără să folosești obiecte ascuțite.
Scoate componentele din interior, adică cilindrii și cartușul de toner și așează-le pe coli de hârtie sau pe lavete de unică folosință, ca să eviți vărsarea tonerului și murdărirea biroului. Dacă te-ai murdărit de toner, spală imediat mâinile cu apă rece.

Citeste si:
Gabriela Prisăcariu s-a întors la sală! Vedeta vrea să ai aibă din...
Gabriela Prisăcariu s-a...

Extrage cu grijă hârtiile blocate, apoi reintrodu componentele în imprimantă, te ajută ghidajele de pe etichete, pentru că au culori care indică locul fiecăreia.

Închide și capacul de deasupra, recablează imprimanta și repornește-o de la butonul de pornire.

Respectă aceste indicații pentru hârtie blocată în imprimantă. Știi acum cum să o repari, dar ai grijă și să previi situațiile neplăcute, așa că utilizează doar hârtie de birou de calitate superioară și asigură-te de fiecare dată că uniformizezi teancul de hârtie în tăviță, atunci când adaugi coli.


Despre autor:


Ultima actualizare: 26 Noiembrie 2020 - 01 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.