Primul referendum organizat în România pentru demiterea din funcție a unui primar are loc duminică, în satul Dumbrăvița, județul Brașov. Locuitorii comunității sunt chemați să se pronunțe dacă vor sau nu ca edilul Zachiu Popa, aflat la cârma primăriei de 16 ani, să conducă în continuarea localitatea. Iată condițiile pentru ca referendumul să fie valabil.

Referendum pentru demiterea primarului din Dumbrăvița, județul Brașov

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a informat că, începând cu ora 07:00, cele trei birouri electorale ale secțiilor de votare din Dumbrăvița, județul Brașov, au fost deschise pentru desfășurarea referendumului local, în vederea consultării cetățenilor cu privire la demiterea primarului satului. Alegătorii își vor putea exercita dreptul la vot între orele 07:00 - 23:00.

AEP, împreună cu Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), asigură funcționarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal (SIMPV) și a site-ului de monitorizare a prezenței la vot, cât și suportul tehnic și funcționalitățile specifice referendumurilor. Datele privind prezența la vot pot fi vizualizate în timp real pe pagina https://prezenta.roaep.ro/.

Persoanele acreditate să observe procesul electoral au acces şi pot staţiona în locurile publice din zona de votare sau în localul de vot şi pot să asiste la operaţiunile electorale, inclusiv la numărarea voturilor şi la întocmirea proceselor-verbale.

Filmarea şi/sau fotografierea de către persoanele acreditate a locurilor publice din zona de votare şi din localul secţiei de votare pot fi efectuate fără a aduce atingere secretului votului şi cu respectarea dispoziţiilor art. 90 alin. (3) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare, conform Agerpres. Președintele AEP, Constantin-Florin Mitulețu-Buică, a făcut apel la respectarea tuturor măsurilor de organizare pe toată durata derulării procesului electoral.

Citeste si:
Satul unde primarul taie salariile angajaților și cu 1.500 de lei...
Satul unde primarul taie...

Inițiativa referendumului aparține politicienilor USR Brașov. De ce este acuzat edilul

Iniţiativa privind organizarea referendumului aparţine celor de la USR Braşov. Aceștia îl acuză pe Zachiu Popa de incompetență, de „proasta gestionare a resursei locale și lipsa acumulării de fonduri”.

Consilierii locali USR susțin că au inițiat demersuri pentru acest proces încă din primăvara lui 2022, „la cerinţa cetăţenilor care s-au săturat de anii în care primarul nu a făcut mai nimic pentru ei şi i-a dus cu vorba”.

O altă reclamație la adresa edilului este aceea că administrația locală acordă contracte de lucrări pe bani publici unor firme „de casă, care lucrează scump și prost, care au câte un angajat și care nu au experiență”. Politicienii USR din localitate au subliniat că planul urbanistic general al localității „nu a întrunit nicio prevedere legală”.

Citeste si:
Olaf Scholz: „Referendumurile nu vor schimba poziția Germaniei...
Olaf Scholz: „Referendumurile...

Condiții pentru ca referendumul să fie valabil

Pentru ca referendumul de demitere a primarului din Dumbrăvița să fie valabil, este necesar să se prezinte la vot cel puțin 30% din numărul total de persoane cu drept de vot, adică aproximativ 1230 de cetățeni.

Actualul primar va fi demis dacă cel puțin jumătate plus unu din numărul total al voturilor valabil exprimate vor fi pentru demitere. Totodată, rezultatul referendumului este valabil dacă opțiunile valabil exprimate reprezintă cel puțin 25% din cei înscriși pe listele electorale permanente.

USR Brașov: Primarul Zachiu Popa a încercat să blocheze referendumul

Potrivit celor de la USR Brașov, edilul în funcție a făcut demersuri pentru a bloca referendumul care îl vizează. El a atacat în instanță ordinul prefectului de constituire a Comisiei de organizare a referendumului și a făcut și recurs împotriva hotărârii Tribunalului Brașov, care nu îi dădea câștig de cauză. Recursul a fost respins pe 16 iunie, hotărârea fiind definitivă.

Citeste si:
Demiteri după tragedia din Gorj. Cine rămâne fără funcție după...
Demiteri după tragedia din...

Pentru a fi siguri că oficialul în cauză nu sabotează procesul, consilierii județeni ai USR Brașov au anunțat sâmbătă că vor supraveghea atent, până la final, votul în cadrul referendumului.

„Nu vom tolera nicio formă de intimidare sau influenţare a votanţilor”, au transmis cei opt consilieri judeţeni USR din Braşov.

Pe de altă parte, edilul Zachiu Popa a acuzat, într-un mesaj postat vineri seară pe Facebook, că „un grup de interese vrea să preia controlul asupra comunei” și le-a cerut locuitorilor să nu se prezinte la referendum. VIDEO AICI.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 19 Iunie 2022 - 01 : 06

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.