Europarlamentarul S&D Catalin Ivan a anuntat luni lansarea petitiei online prin care solicita ca in toamna acestui an PSD sa fie scos din Grupul Aliantei Progresiste a Socialistilor si Democratilor din Parlamentul European.

"Saptamana buna se cunoaste de luni dimineata, asa ca tuturor celor care credeti ca in Romania democratia este in pericol, ca cei care ne-au furat timp de treizeci de ani vor ramane cu banii si ne vor sfida in continuare, ca romanii plecati din tara din cauza saraciei nu se vor mai intoarce niciodata, ca pe 10 august a fost gazata la propriu una din ultimele zvacniri ale democratiei din Romania, va propun sa-i transmitem lui Liviu Dragnea cat mai multe mesaje ca nu renuntam. Pe mailul lui Dragnea va ajunge cate o notificare de fiecare data cand motiunea de mai jos va fi semnata. Cu fiecare semnatura va sti ca inca un roman il condamna pentru dezastrul din tara. Fiecare semnatura ii va spune ca socialistii europeni au un argument in plus sa discute situatia din Romania si sa-l declare oficial nefrecventabil", a anuntat Ivan, intr-o postare pe Facebook.

Potrivit petitiei publicate de Ivan, in ultimii trei ani, de cand la conducerea PSD se afla Liviu Dragnea, formatiunea "a involuat accelerat", atat in ceea ce priveste democratia interna de partid, cat mai ales in ceea ce priveste lupta impotriva coruptiei.

"De cand Romania a devenit membra a Uniunii Europene, in anul 2007, am invatat ca valorile europene nu sunt negociabile. Am invatat, de asemenea, ca increderea cetatenilor in partidele politice si in democratie se castiga greu, dar se pierde usor, iar fortele politice care isi respecta misiunea duc, tocmai din aceste considerente, o politica de toleranta zero fata de coruptie, in general, si in special fata de reprezentantii sai in functii publice acuzati de coruptie. Libera circulatie a persoanelor in interiorul Uniunii Europene, bursele si schimburile de experienta finantate din bani europeni, transferul de know-how si bune practici, ne-au ajutat sa intelegem mai repede ce inseamna democratia, care ne sunt drepturile si cum trebuie sa luptam pentru ele. Chiar daca Romania este un membru mai tanar al Uniunii Europene, Partidul Social Democrat, care reprezinta astazi Romania prin Guvern si conducerea Parlamentului, face parte de 15 ani din Internationala Socialista, iar membru al Partidului Socialistilor Europeni este de peste 13 ani. PSD este partidul care a incheiat negocierile de aderare a Romaniei la NATO si la Uniunea Europeana, activitatea sa avand o importanta componenta internationala, atat in interiorul familiei socialistilor europeni, cat si in relatia cu partenerii externi ai Romaniei. Din pacate, in ultimii trei ani, de cand la conducerea PSD se afla Liviu Dragnea, formatiunea a involuat accelerat, atat in ceea ce priveste democratia interna de partid, cat mai ales in ceea ce priveste lupta impotriva coruptiei. De doi ani incoace, PSD are ca obiective principale modificarea legilor justitiei astfel incat cei anchetati pentru fapte de coruptie sa nu mai ajunga in fata judecatorilor si sa inabuse orice incercare de contestare a autoritatii si puterii concentrate in mainile unui singur om: Liviu Dragnea", se arata in petitie.

Conform acesteia, "pentru prima data in Romania si, cu siguranta, si in Europa, democratia a fost gazata la propriu, sute de participanti necesitand ingrijiri medicale dupa mai bine de sase ore de utilizare aproape continua a gazelor iritant-lacrimogene de catre fortele de ordine. Mitingul de protest din data de 10 august, la care au participat aproximativ o suta de mii de romani, a fost reprimat cu violenta excesiva. Sunt dovezi clare ca institutiile de forta din Romania au facut abuz de putere".

Citeste si:
Primarul din Lugoj ar putea fi exclus din PNL
Primarul din Lugoj ar putea...

"Exista o ancheta in desfasurare, iar procurorii militari si justitia vor stabili adevarul. Relatia PSD cu celelalte partide din PES si cu partenerii externi a fost sacrificata, Liviu Dragnea si conducerea partidului fiind in permanent conflict cu ambasadele statelor partenere si cu oricine a incercat sa traga semnale de alarma fata de derapajele evidente de la obiectivele strategice asumate de Romania prin tratatele semnate de-a lungul timpului. Legislatia europeana privind combaterea spalarii banilor si finantarea terorismului nu este aplicata in Romania din cauza ca liderii PSD detin afaceri prin interpusi, au averi colosale pe care nu le pot justifica, proprietati in paradisuri fiscale sau tari in care confiscarea acestora este dificil de realizat. Familia liderului PSD, Liviu Dragnea, detine o avere uriasa a carei provenienta nu a fost explicata niciodata. Acesta este condamnat definitiv printr-o sentinta a instantei penale si, de curand, a mai primit o condamnare in prima instanta pentru fapte de coruptie, intr-o alta cauza. Liviu Dragnea este acuzat de fraudarea fondurilor europene intr-o ancheta derulata de OLAF si este suspectat de spalarea banilor prin actiuni off-shore in America de Sud. Faptul ca PSD a votat in Parlamentul European impotriva sanctionarii Poloniei ca urmare a politizarii justitiei si incercarii de a instaura un regim autoritar, fara niciun vot din alta tara si impotriva tuturor colegilor din familia socialistilor europeni, a fost inca un semnal al noii directii politice a PSD sub conducerea lui Liviu Dragnea", se mentioneaza in petitia care a fost adresata presedintelui Partidului Socialistilor Europeni, Sergei Dmitrievich Stanishev, si presedintelui Grupului Alianta Progresista a Socialistilor si Democratilor din Parlamentul European, Udo Bullmann.

Ivan: PSD isi concentreaza resursele pentru a bloca lupta impotriva coruptiei

In document se mai sustine ca, prin politica pe care o promoveaza in Parlamentul Romaniei si in actul de guvernare, "PSD se comporta ca un partid antieuropean, care isi concentreaza resursele pentru a bloca lupta impotriva coruptiei, in acest fel sperand ca va obtine absolvirea liderului sau de orice raspundere penala. PSD promoveaza in functii publice reprezentative la cel mai inalt nivel oameni total lipsiti de competenta, avand ca unica virtute obedienta fata de liderul de partid".
Citeste si:
Zeci de deputați municipali din Rusia sprijină petiția prin care se...
Zeci de deputați municipali...

"Avand in vedere ca, in mai putin de patru luni, Romania va prelua conducerea Consiliului European sub guvernarea PSD, acest partid devenit antieuropean va pune Uniunea Europeana in situatii cel putin delicate. Imaginea si actiunile acestei structuri politice cu evidente valente mafiote se vor rasfrange asupra intregii Uniuni Europene. O formatiune politica condusa de un lider condamnat penal nu poate reprezenta legitim interesele economice si politice ale UE, cum sunt Brexit, migratia, tensiunile in relatiile transatlantice sau noul buget al UE. Din toate aceste motive, solicitam PES si Grupului S&D sa nu mai permita PSD sa intineze valorile europene, precum democratia, respectarea drepturilor civile, lupta impotriva coruptiei si justitia. Solicitam PES si Grupului S&D sa puna cat mai urgent in discutie excluderea PSD din familia socialistilor europeni. In perspectiva anului 2019, an incarcat cu o importanta deosebita pentru viitorul Uniunii Europene, dar in egala masura pentru Partidul Socialistilor Europeni, este vital ca mesajul pe care cetatenii europeni il vor primi sa fie de transparenta, unitate, solidaritate, angajament total fata de proiectul european si toleranta zero fata de coruptie si derapaje antidemocratice. PSD nu indeplineste nici macar unul dintre aceste deziderate", se transmite prin petitie, care a fost adresata "spre instiintare" si presedintelui PSD, Liviu Dragnea.

Citeste si:
Catalin Ivan si-a depus candidatura pentru alegerile prezidentiale:...
Catalin Ivan si-a depus...

Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.