Ambasadorul Frantei la Bucuresti, Michele Ramis, a declarat, joi, ca faptul ca Romania are o femeie premier este un semnal foarte puternic si va face femeile politician sa fie "si mai ambitioase".

Aceasta a participat, la Facultatea de Drept din Capitala, la masa rotunda "Egalitatea intre femei si barbati: Provocari in 2018. Reprezentari de gen - marturii ale ambasadorilor", alaturi de doamnele ambasador ale Libanului, Olandei si Tunisiei si ambasadorul Canadei la Bucuresti.

Intrebata referitor la gradul in care sunt reprezentate femeile in politica, Ramis a apreciat faptul ca Guvernul din Romania este condus de o femeie.


"In Parlament, cred ca exista loc de progres. (...) Cred ca faptul ca aveti o femeie premier este un semnal foarte puternic, cred ca va face ca femeile din politica sa fie si mai ambitioase, sa treaca peste propriile retineri. Cred ca este un semnal foarte puternic faptul ca Romania a trimis o femeie politician in acest post si sunt sigura ca asta va face tinerii sa spuna 'iata, acest lucru este posibil'", a punctat ea.

Ambasadorul Libanului la Bucuresti, Rana Mokaddem, a vorbit despre provocarile meseriei de ambasador in tara sa si a evidentiat ca parcursul ei a presupus o infruntare a stereotipurilor, scrie Agerpres.

Ea si-a amintit de momentul in care femeile au devenit subiect al procesului electoral in Liban. "Femeia politician era ori sora, ori sotia ori vaduva unei persoane publice", a spus ea. Totodata, Rana Mokaddem a spus ca tatal sau, judecator, a avut o retinere privind ambitia ei de a activa in politica. "Intr-o societate in care sa vezi o femeie care face politica nu este ceva obisnuit, franchetea acesteia poate deranja", a povestit ea.

Totusi, diplomatul a marturisit ca nu considera ca a avut o cariera dificila.

"Cel mai important lucru este persistenta. Trebuie sa se vada acest lucru. Da, veti fi criticate la un moment dat, dar daca o sa lasati acest lucru sa treaca, nimeni nu va clarifica lucrurile in locul dumneavoastra", a punctat ea.

Rana Mokaddem sustine ca este datoria unei femei sa treaca dincolo de stereotipuri

"Nu am avut niciodata un protector. Singura am evoluat si am trecut de provocari. (...) Cand am inceput in diplomatie, nu existau foarte multe femei ambasador. Existau trei-patru, iar unele fusesera in misiune numai in Paris. In prezent nu se mai pune problema daca sunt sau nu dorite femei in diplomatie. Ele sunt acolo si vor sa aiba un post de ambasador si in final trebuie facuta alegerea daca vrei sau nu sa alimentezi stereotipurile ca ai fi o papusica, o rasfatata", a afirmat ea si a subliniat ca "este datoria femeilor de a demonstra ca sunt altfel".
Citeste si:
Premierul Marcel Ciolacu estimează că România va intra în 2024 în...
Premierul Marcel Ciolacu...

La randul sau, ambasadorul Tunisiei la Bucuresti, Boutheina Labidi, a povestit cum, in anii '80, alaturi de alte colege, a scris o scrisoare presedintelui republicii, pentru ca evolutia femeilor in diplomatie era foarte lenta.


"Am intrat in diplomatie in 1982. A trebuit sa astept sapte ani pentru a primi o misiune in strainatate, asemenea colegelor mele. Am decis, in 1986, sa scriem o scrisoare presedintelui republicii", si-a amintit ea.

Pe scurt, a apreciat aceasta, retinerile, atunci, de a acorda misiuni in strainatate in acest caz erau legate de ideea de "o femeie singura, in Europa, unde sunt toate acele pericole".

"Nu spuneau lucrurile acestea direct, in niciun caz in scris, dar dadeau de inteles, printre randuri", a punctat Boutheina Labidi.

In momentul in care mai multe femei au fost trimise la consulate si ambasade ale Tunisiei in strainatate, variantele acestora erau, a spus ea, sa reuseasca sau sa esueze. "Iar pentru noi era important sa reusim, sa demonstram ca avem aceleasi calitati pe care le aveau colegii barbati", a marturisit diplomatul.
Citeste si:
Atenționare de călătorie MAE: Franța, perturbări ale zborurilor pe...
Atenționare de călătorie MAE:...

Boutheina Labidi a mai spus ca in tara sa, care dupa protestele din 2013 a asigurat in constitutie egalitatea de gen, doar 5 % dintre persoanele de decizie sunt femei.

La randul sau, doamna ambasador a Olandei la Bucuresti, Stella Ronne-Grubacic, a vorbit despre alegerile pe care femeile trebuie sa le faca, legat de cariera lor. "Este important sa constientizam faptul ca pentru femei, mai mult decat pentru barbati, cariera nu reprezinta intotdeauna o linie continua, uneori poate sa aiba abateri mici, care rezulta din alegerile si prioritatile personale la un moment dat in viata lor", a spus ea.

Acest lucru, a evidentiat diplomatul, "nu trebuie sa duca la concluzia ca femeile sunt mai putin ambitioase sau nu indraznesc sa-si asume riscuri".

La randul sau, ambasadorul Canadei la Bucuresti, Kevin Hamilton, a vorbit despre angajamentul tarii sale in ceea ce priveste politicile care asigura egalitatea de gen. Totusi, a spus el, si in Canada femeile sunt mai putin reprezentate in politica si in pozitiile de conducere.

Citeste si:
Ambasadorul Germaniei, declarații la 30 de ani de la semnarea...
Ambasadorul Germaniei,...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.