Dreptul asiguratilor la servicii medicale primare decontate din fondurile de sanatate trebuie respectat, afirma Ministerul Sanatatii intr-un comunicat remis presei, dupa ce medicii de familie au anuntat ca isi vor continua protestul si nu vor semna actele aditionale la contractul-cadru cu Casa Nationala de Sanatate, fiind nemultumiti de fondurile alocate.

"Le cer scuze pacientilor si consider total neprofesionista decizia medicilor de familie de a folosi boala si suferinta acestor oameni in negocieri care, de fapt, au pornit de la discutii constructive despre debirocratizarea actului medical, in beneficiul pacientilor si a cadrelor medicale, dupa care s-a ajuns la revendicari de ordin financiar. Ma bucur, totusi, ca o mare parte dintre medicii de familie au inteles dorinta noastra de a gasi solutii si masuri pentru rezolvarea acestui blocaj. In aceasta perioada pacientii pot beneficia de servicii medicale in cadrul cabinetelor medicale care au semnat contracte cu casele de asigurari de sanatate, in cadrul centrelor de permanenta si in cel al serviciilor de urgenta", a declarat ministrul Sanatatii, Florian Bodog, conform sursei citate.

Potrivit datelor furnizate de Casa Nationala de Sanatate, la nivel national peste 60% din medicii de familie au semnat actul aditional de prelungire a contractului cu casele de asigurari, in baza caruia acorda servicii medicale in sistemul public de asigurari de sanatate, iar in Bucuresti numarul medicilor de familie care au semnat actele aditionale de prelungire a contractelor cu CASMB este de peste 90%.

"In urma intalnirilor pe care conducerea Ministerului Sanatatii le-a avut cu medicii de familie, au fost identificate o serie de masuri menite sa duca la debirocratizarea actului medical si au si fost rezolvate. Reprezentantii medicilor de familie au fost informati despre faptul ca se lucreaza la un proiect de Ordonanta ce urmeaza sa fie inaintat Guvernului spre adoptare in luna ianuarie a anului 2018. Ministrul Sanatatii a solicitat conducerii CNAS ca propunerile de modificari legislative necesare procesului de debirocratizare care urmeaza sa fie introduse in Ordonanta de Urgenta sa fie prezentate pana la data de 10 ianuarie 2018", se arata in comunicat.

Bodog sustine ca din punct de vedere financiar, ca raspuns la solicitarile primite din partea reprezentantilor medicilor de familie, pentru 2018 s-a prevazut ca bugetul pentru medicina de familie sa se suplimenteze cu 278 milioane de lei (17%).

Citeste si:
Ministrul Sănătății, anunț despre numărul îmbolnăvirilor de gripă...
Ministrul Sănătății, anunț...

MS precizeaza ca va primi mai multi bani si personalul medical care lucreaza in regim de garda, in centrele de permanenta.

Tariful medicilor a crescut la 40 lei/ora

Astfel, in 2018, medicii de familie care lucreaza in centrele de permanenta vor beneficia de o crestere a tarifului orar de la 12,8 lei/ora, cat este in prezent, la 40 lei/ora. Tariful orar pentru asistentii medicali care lucreaza in regim de garda va creste de la 8 - 10 lei/ora, cat este in prezent, la 20 - 22,5 lei/ora.

"Centrele de permanenta sunt mai mult decat necesare mai ales in zonele rurale si cele defavorizate, acolo unde accesul pacientilor la serviciile de asistenta medicala este dificil. Am propus o crestere a tarifului orar la 40 lei/ora, deoarece acesta nu a mai fost crescut din anul 2011, nici chiar in anii 2015 si 2016 cu ocazia cresterilor salariale din sistemul de sanatate. Exista riscul migratiei medicilor si desfiintarii centrelor de permanenta, fiind redus astfel accesul pacientilor la servicii medicale de baza. Impactul bugetar pentru realizarea acestor majorari este de 180.000 mii lei pentru anul 2018 si va fi suportat de la bugetul de stat", a mai afirmat ministrul Sanatatii.

Citeste si:
Protest în rândul medicilor de familie. Problemele sistemului...
Protest în rândul medicilor...

Totodata, MS subliniaza faptul ca au crescut si sumele alocate cheltuieli de administrare si functionare ale centrelor de permanenta de la 6,4 lei/ora/medic, cat este in prezent, la 20 lei/ora/medic si a sumei alocate pentru medicamentele si materialele sanitare din trusele de urgenta ale medicilor de la 2,1 lei/ora/medic cat este in prezent la 4 lei/ora/medic.

"De asemenea, anul acesta 170 milioane de euro, fonduri europene, vor fi utilizate pentru servicii de preventie de care vor beneficia pacientii. In cadrul acestor programe, medicii de familie si asistentii medicali din cabinetelor lor vor beneficia de pregatire gratuita si salarizare. Legislatia in vigoare prevede ca asiguratul isi poate alege medicul de familie, avand posibilitatea sa opteze pentru inscrierea pe lista la un medic aflat in relatie contractuala cu casa de asigurari, astfel incat sa poata beneficia de servicii medicale ale caror costuri sunt suportate din fondurile de asigurari de sanatate. Medicul care nu are incheiat contractul cu casa de asigurari nu poate elibera retete compensate si gratuite. In ultimul an, peste 250 de medici au promovat ca specialisti in medicina primara si vor putea incheia contracte cu casele de asigurari. Acestia vor fi invitati la urmatoarea sesiune de contractare care va fi organizata de CNAS anul acesta", se mai arata in acelasi comunicat.

Citeste si:
Florian Bodog, fostul ministru al Sănătății, atacă dur Guvernul
Fostul ministru al Sănătății...

In opinia ministrului Sanatatii, lucrurile trebuie rezolvate doar prin dialog.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.