Proiectul de lege pentru modificarea legilor justitiei este finalizat, a anuntat, miercuri dimineata, ministrul Justitiei, Tudorel Toader, precizand ca prioritara este indeplinirea cerintelor hotararii pilot a CEDO privind conditiile din penitenciare.

"Este finalizat proiectul de lege pentru modificarea legilor justitiei - vom participa la toate dezbaterile! Prioritara devine foia de parcurs pentru indeplinirea cerintelor Hotararii pilot pronuntata de CEDO referitoare la conditiile din penitenciare!", scrie Tudorel Toader pe Facebook, potrivit News.ro.

Potrivit acestuia, comisiile din penitenciare sunt pregatite sa puna in aplicare prevederile legii nr. 169 din 14 iulie 2017 pentru modificarea si completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor si a masurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 571 din 18 iulie 2017.

"Prevederile art. 55^1 reglementeaza Compensarea in cazul cazarii in conditii necorespunzatoare. Potrivit alin. (1), la calcularea pedepsei executate efectiv se are in vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca masura compensatorie, si executarea pedepsei in conditii necorespunzatoare, caz in care, pentru fiecare perioada de 30 de zile executate in conditii necorespunzatoare, chiar daca acestea nu sunt consecutive, se considera executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicata", explica ministrul Toader.

Proiectul de lege pentru modificarea legilor justitiei este una dintre temele sedintei de miercuri a Coalitiei PSD-ALDE. Colalitia de guvernare, intrunita in sedinta vineri, a decis ca legile Justitiei sa fie modificate prin initiativa legislativa asumata de parlamentarii PSD - ALDE si sa nu mai astepte ca pachetul sa fie asumat de Guvern si abia apoi trimis Legislativului pentru dezbatere.

Presedintele PSD, Liviu Dragnea, declara, marti, ca legile justitiei pot fi adoptate in actuala sesiune, prin initiativa parlamentara. ”Premierul a spus ieri ca ii va cere ministrului Justitiei astazi sa spuna care ar fi perioada obligatorie ca sa treaca prin procedura guvernamentala, sa vedem daca mai avem sanse sau nu sa le trecem in aceasta sesiune parlamentara. Decizia noastra politica a fost comunicata sa le adoptam in aceasta sesiune parlamentara”, a declarat Liviu Dragnea. ”Parerea mea, e o parere unanima sa fie initiativa parlamentara”, a subliniat liderul PSD.

Citeste si:
Tudorel Toader candidează din nou la funcția de rector la...
Tudorel Toader candidează din...

Intrebat daca isi mentine punctul de vedere privind procedura de numire a procurorilor sefi, presedintele PSD a afirmat: ”Eu o sa le sugerez colegilor din comisia speciala ca acea prevedere sa fie lasata deoparte si eventual sa se ceara avizul Comisiei de la Venetia punctual. Eu in continuare pana la ora asta sustin ca in acea procedura trebuie sa ramana cei trei actori: ministrul, CSM si presedintele Romaniei”.

”In ceea ce priveste Inspectia Judiciara, cred cu tarie mai ales dupa ultimele evenimente ca aceasta institutie trebuie sa fie o institutie autonoma. Daca nu vor putea acum, in comisia speciala, sa gaseasca cea mai buna forma, poate se discuta de o lege speciala pe care s-o adoptam in urmatoarele luni. Obiectivul este ca IJ sa fie o institutie autonoma”, a mai declarat Liviu Dragnea.

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a avizat negativ proiectul privind modificarea legilor Justitiei, argumentand ca acesta "nesocoteste" in aspecte esentiale garantii fundamentale privind functionarea sistemului judiciar si contravine dispozitiilor constitutionale.

Citeste si:
Fără dosare cu șină în România. Instituțiile publice nu mai au voie...
Fără dosare cu șină în...

Modificarile la legile Justitiei au fost criticate de asociatiile magistratilor, de presedintele Klaus Iohannis, iar Ambasada SUA si-a exprimat ingrijorarea cu privire la unele dintre prevederi.

Seful statului spunea ca il ingrijoreaza profund faptul ca se propune, prin proiectul de modificare a legilor justitiei, ca presedintele sa fie scos din procedura de numire a procurorilor sefi, spunand ca este o „greseala fundamendala”. Presedintele a mai spus ca mutarea Inspectiei Judiciare in subordinea Ministerului Justitiei aduce presiune politica asupra Inspectiei.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.