Calin Popescu Tariceanu, a declarat, luni, dupa sedinta Biroului Permanent, ca proiectul de hotarare care sa ateste rezultatul votului din 25 martie privind cererea DNA vizandu-l pe senatorul PSD Dan Sova va fi prezentat in sedinta de luni a plenului.

"Saptamana trecuta, Curtea a luat o decizie prin care solicita Senatului sa emita o hotarare referitoare la cazul domnului Sova. La sedinta din 25 martie la care se face referire in decizia Curtii nu s-a adoptat nicio hotarare. Dar astazi am discutat in Biroul Permanent si vom supune in sedinta de astazi a plenului Senatului un proiect de hotarare prin care se atesta, asa cum cere decizia Curtii, rezultatul votului din 25 martie in privinta senatorului Dan Sova", a spus Tariceanu.

Intrebat de ce trebuie sa se voteze din nou, presedintele Senatului a spus ca in 25 martie nu s-a votat o hotarare. "In 25 martie a fost votata cererea de incuviintare a retinerii si arestarii. Dar o hotarare a Senatului nu a fost votata, o hotarare care sa ateste rezultatul votului. Astazi vom face acest vot pe un proiect de hotarare. Eu nu pot sa semnez un document care este o hotarare pe un vot care nu s-a dat. Senatul adopta hotarari. Cand spunem Senatul adopta hotarari nu inseamna ca adopta presedintele, inseamna ca adopta plenul, prin votul lui", a explicat Tariceanu, scrie MEDIAFAX.

Intrebat cu ce majoritate se va vota luni in plen, presedintele Senatului a spus ca va fi majoritate simpla, refuzand sa precizeze ce se va intampla daca nu se adopta.

Intrebat daca hotararea in cazul Sova nu rezulta din vot, Calin Popescu Tariceanu a negat. "Nu, sunt doua voturi separate (...). Exista votul in privinta incuviintarii retinerii sau urmaririi penale, iar apoi se redacteaza o hotarare care specifica cateva elemente: cine a facut solicitarea, care este baza juridica in care se adopta acea hotarare si ea se supune votului separat", a afirmat el.

Curtea Constitutionala arata, in motivarea deciziei privind conflictul juridic de natura constitutionala intre PICCJ si Senat, publicata vineri, ca aceasta Camera trebuie sa redacteze hotararea in cazul cererii DNA de arestare a lui Dan Sova, intrucat, altfel, procedura nu este finalizata, pentru ca nu poate fi publicata in Monitor.

Citeste si:
Elena Udrea a cerut rejudecarea întregului caz în dosarul „Gala Bute”
Elena Udrea a cerut...

Judecatorii Curtii Constitutionale (CC) arata ca, potrivit legii, asupra cererii de incuviintare a retinerii, arestarii sau perchezitionarii parlamentarilor, Parlamentul este obligat sa dezbata si sa se pronunte printr-o hotarare, care se comunica ministrului Justitiei si se publica in Monitorul Oficial.

"Potrivit principiului 'ubi lex non distiguit, nec nos distinguere debemus' - unde legea nu distinge, nici interpretul sau nu o poate face, actul adoptat de Camera Parlamentului, indiferent daca acesta consemneaza admiterea sau respingerea cererii de incuviintare a retinerii, arestarii sau perchezitionarii deputatului ori a senatorului, trebuie sa imbrace forma unei hotarari care se comunica autoritatii publice care a adresat solicitarea si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei", se precizeaza in motivarea deciziei din 8 aprilie a CC.

Citeste si:
ICCJ: Dosarul lui Dan Sova se va rejudeca de la zero, in urma...
ICCJ: Dosarul lui Dan Sova se...

Astfel, judecatorii constitutionali au ajuns la concluzia ca, in cazul lui Dan Sova, Senatul a raspuns cererii de incuviintare a arestarii senatorului Dan-Coman Sova printr-un act denumit 'comunicare', care nu a fost publicat in Monitorul Oficial.

CC a constatat ca "Procedura in caz de retinere, arestare sau perchezitie", prevazuta de lege, nu a fost finalizata in conformitate cu prevederile legale.

"In urma dezbaterilor care au avut loc in sedinta Plenului Senatului din 25 martie 2015, desfasurata cu respectarea cvorumului legal prevazut de art.67 din Constitutie, prin votul senatorilor prezenti, cererea de incuviintare a arestarii senatorului Dan-Coman Sova a intrunit 79 de voturi 'pentru', 69 'impotriva' si cinci voturi au fost anulate, situatie juridica ce a fost consemnata in procesul-verbal al sedintei. Procedura, insa, nu a fost finalizata prin formalizarea rezultatului votului in actul juridic care sa il consfinteasca – hotararea Senatului, redactarea acesteia constituind o operatiune tehnico-juridica obligatorie, intrucat documentul astfel intocmit este cel in baza caruia votul care a avut loc in plenul Camerei produce efecte juridice", conform documentului citat.

Citeste si:
Călin Popescu Tăriceanu, așteptat la DNA după ce a fost acuzat de...
Călin Popescu Tăriceanu,...

Curtea a stabilit, in motivarea deciziei, ca refuzul Senatului de a redacta si publica hotararea adoptata in sedinta Plenului din 25 martie echivaleaza cu neindeplinirea unei obligatii constitutionale, legale si regulamentare, care angajeaza aceasta autoritate publica intr-un conflict juridic de natura constitutionala cu autoritatea care a solicitat incuviintarea arestarii unui senator, respectiv Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin intermediul ministrului Justitiei.

Curtea Constitutionala (CC) a decis, in 8 aprilie, referitor la sesizarea presedintelui CSM, in urma votului in cazul Sova, ca exista un conflict juridic de natura constitutionala intre PICCJ si Senat, declansat de refuzul acestuia din urma de a redacta hotararea care atesta rezultatatul votului.

In 25 martie, la votul din plenul Senatului, din cele 151 de voturi exprimate in cazul solicitarii vizandu-l pe Dan Sova, au fost inregistrate 79 de optiuni "pentru", 67 "impotriva", iar cinci voturi au fost anulate.

Citeste si:
Tăriceanu atacă dur Guvernul: „Numărul de infecții este reglat de...
Tăriceanu atacă dur Guvernul:...

Senatul a invocat atunci articolul 24, alineatul 4 din Legea 96/2006 privind statutul deputatilor si senatorilor, potrivit caruia fiecare camera hotaraste in cazul cererii de retinere, arestare sau perchezitie a deputatului ori a senatorului "cu votul secret al majoritasii membrilor sai", desi Constitutia prevede, la articolul 76, ca hotararile celor doua camere ale Parlamentului "se adopta cu votul majoritatii membrilor prezenti din fiecare camera". Senatul nici nu a emis atunci o hotarare de respingere a solicitarii DNA, aratand doar ca s-a pronuntat prin vot secret asupra cererii, nefiind intrunit numarul suficient de voturi pentru incuviintarea retinerii si arestarii unui senator.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.