Presedintele Klaus Iohannis se consulta, luni, cu partidele parlamentare pe tema incheierii unui acord politic cu scopul asigurarii, in anul 2017, a unui prag minimal de 2% din PIB pentru Ministerul Apararii Nationale

Dan Diaconescu: Am propus formarea unui nou guvern, care sa fie de uniune nationala

Dan Diaconescu a declarat luni, dupa consultarile cu presedintele Klaus Iohannis pe tema bugetului Apararii de 2% incepand cu 2017, ca i-a propus sefului statului sa sustina ideea formarii unui nou guvern, care sa fie de uniune nationala, pe ponderea alegerilor parlamentare din 2012.

Diaconescu a apreciat ca intalnirea cu presedintele Klaus Iohannis a fost una "plina de evenimente pozitive pentru viitorul romanilor". El a mentionat ca PP-DD este de acord cu alocarea a 2% din PIB pentru Armata, mentionand ca sustine ca aceasta masura sa se aplice incepand cu 2016. Diaconescu a anuntat ca marti la ora 10.00, Simona Man, presedinte al PP-DD va semna acordul propus de Iohannis.

Pe de alta parte, Diaconescu a afirmat ca i-a propus sefului statului ideea formarii unui guvern de uniune nationala, in care sa fie implicate toate partidele politice din Parlament in functie de procentul obtinut la alegerile din 2012. "O asemenea formare a unui guvern de uniune nationala pe de o parte ar multumi intreg electoratul, altfel scindat dupa alegerile din decembrie, pe de alta parte ar duce si la starpirea migratiei parlamentare, ar duce la refacerea, sa spunem asa, a dreptatii in Parlament. Stiti bine cazul PP-DD care a dus 68 de oameni in interiorul Casei Poporului si de acolo foarte multi dintre ei au migrat catre alte formatiuni politice", a afirmat reprezentantul PP-DD.

El a sustinut ca propunerea PP-DD este ca un eventual guvern de uniune nationala sa fie condus de un premier tehnocrat sau membru al noului PNL. Diaconescu a mentionat ca spera ca acorduri similare sa fie semnate si pentru invatamant, sanatate, argricultura, si apoi sa fie format guvernul de uniune nationala.

In plus, reprezentantul PP-DD a mentionat ca l-a rugat pe Iohannis ca noul membru al CNA pe care il va propune sa ia de urgenta masuri pentru rezolvarea cazului OTV.

UDMR: Pe langa acordul pe Aparare, propunem acord intre majoritatea parlamentara si minoritati

Presedintele UDMR, Kelemen Hunor a declarat, luni, dupa consultarile de la Palatul Cotroceni, ca pe langa Acordul pentru finantarea Apararii, Uniunea propune si un acord politic intre majoritatea parlamentara si minoritatile etnice, precum si finantarea educatiei si sanatatii.

Citeste si:
Președintele Iohannis, despre majorarea pensiilor cu 11%: „Trebuie...
Președintele Iohannis, despre...

Presedintele UDMR a declarat ca Uniunea va semna acest acord politic propus de presedintele Klaus Iohannis, privind alocarile de fonduri pentru Aparare, pentru ca "Romania are un angajament in Alianta Nord-Atlantica si este si o situatie geopolitica extrem de interesanta, avand o pozitie importanta in regiune, ca furnizor de securitate". "Acest parteneriat cu Statele Unite ne obliga sa face, un efort bugetar, financiar pentru acest domeniu al Apararii nationale", a mai spus Kelemen.

Kelemen Hunor a mai anuntat ca UDMR a propus un acord politic intre partidele parlamentare, intre majoritate si minoritatile etnice. "Avem nevoie de predictibilitate, de stabilitate sociala si suntem convinsi ca daca am ajunge la un acord politic, intre majoritate si minoritate, care ar contine cateva elemente importante, ar fi in beneficiul Romaniei si al tuturor cetatenilor", a afirmat liderul UDMR.

Citeste si:
Cum să treci peste frig fără ilic. Soluții care îți țin casa caldă...
Cum să treci peste frig fără...

El a precizat ca aceste elemente se refera la "a nu fi folosita cartea nationala in campaniile electorale si in disputele politice, drepturile obtinute nu se restrang, se aplica legislatia actuala, si orice garantie in plus pentru pastrarea identitatii nationale se face prin dialog permanent intre toate fortele politice parlamentare si minoritatile etnice".

Liderul UDMR a mai anuntat ca in cadrul discutiilor s-au mai ridicat si alte subiecte, si a precizat ca UDMR considera ca este nevoie, in privinta finantarii educatiei nationale, sa se asigure "6% din PIB pentru acest domeniu", fiind "o finantare necesara, pentru ca altfel, nu vom avea competitivitate".

"Este un angajament fata de noi insine, nu fata de partenerii nostri. Am propus as crestem alocarile bugetare pentru educatie pana in 2019, in asa fel incat sa ajungem la 6% in 2019", a afirmat Kelemen Hunor.

Citeste si:
Sorin Bontea a avut primul job la 16 ani. Nu i-a fost deloc ușor:...
Sorin Bontea a avut primul...

Presedintele UDMR a mai declarat ca un alt subiect s-a referit la sistemul sanitar. "Am propus o crestere a alocatiilor bugetare, pana in 2019", a spus el.

PC sustine pactul lui Iohannnis, dar vrea si referendum pe forma de guvernamant

Presedintele PC, Daniel Constantin, a declarat luni la iesirea de la consultarile cu presedintele Klaus Iohannis ca este de acord cu pactul propus pentru finantarea Armatei, insa i-a propus sefului statului sa declanseze un referendum national care sa vizeze forma de guvernamant a Romaniei, scrie MEDIAFAX.

Constantin a declarat ca apreciaza demersul presedintelui Iohannis in privinta semnarii unui pact pentru bugetul armatei, fiind "mai mult decat o dovada de responsabilitate" fata de contextul geopolitic in care se afla Romania. "Cred ca este o garantie a faptului ca dupa ce vom trece de situatia, sa punem tensionata din regiune, finantarea Armatei va ramane o prioritate pe agenda Guvernului, indiferent de cine se va afla la guvernare in anul 2016 sau in anul 2020 si asa mai departe", a afirmat Constantin.

Citeste si:
Volodimir Zelenski, vizită istorică în România. Se va întâlni cu...
Volodimir Zelenski, vizită...

Pe de alta parte, liderul PC a tinut sa mentioneze ca ridicat si alte probleme "in atentia presedintelui", prima dintre acestea fiind forma de guvernamant, in contextul revizuirii Constitutiei. "Prima si cea mai importanta dintre ele, sigur dincolo de temele de dezbatere pe care le vom avea in anul 2015, teme care au fost oarecum propuse de presedinte, imbratisate de toate partidele politice, de membrii Parlamentului, si aici ma refer la revizuirea Constitutiei, la finantarea partidelor politice, la legile electorale si la organizarea administrativ teritoriala. Inainte sa trecem la aceste lucruri am propus presedintelui sa ia in considerare faptul de a declansa o procedura de referendum pentru a afla opinia poporului cu privire la forma de guvernamant pe care ar trebui sa o propunem in viitoarea Constitutie a Romaniei", a afirmat Constantin.

El a precizat ca solicitarea sa s-a bazat pe o analiza pe care a realizat-o in privinta formei de guvernamant a majoritatii tarilor membre ale Uniunii Europene. "Am constatat ca din 28 de state membre, alte doua state in afara de Romania se afla in aceasta situatie, si anume republici semi-prezidentiale, ma refer la Franta si Portugalia, dar sigur, cu nuante diferite. Sapte monarhii se afla in Uniunea Europeana, o singura republica prezidentiala si 17 republici parlamentare. Nu avem o opinie cum ar trebui sa arate deocamdata conturata in cadrul PC, dar credem ca inainte de a parcurge pasii la care ne-am angajat cu totii, membri ai partidelor politice, ai Parlamentului, de a revizui Constitutia, trebuie sa aflam care este opinia poporului vis-a-vis de aceste lucruri, daca se doreste o republica semi-prezindentiala, una prezidentiala, una parlamentara, sau o monarhie constitutionala", a afirmat Constantin.

De asemenea, el a mentionat ca i-a mai propus lui Iohannis un demers de a identifica domeniile strategice pe care ar trebui sa se concentreze Romania din punct de vedere economic, social si politic.

Liderul PC a afirmat ca ar trebui analizat daca nu ar trebui incheiat un pact si pe agricultura, pe educatie sau pe sanatate, despre care considera ca sunt "domenii strategice".

O alta tema invocata de Constantin a vizat salarizarea in cadrul administratiei publice, invocand faptul ca un director de audit dintr-o agentie publica are un salariu dublu decat presedintele Romanei.

UNPR propune ca bugetul de 2% pentru Armata sa se aplice incepand cu 2016

Presedintele UNPR, vicepremierul Gabriel Oprea, a declarat luni la iesirea de la consultarile cu presedintele Klaus Iohannis ca formatiunea sa a propus ca nivelul bugetului de 2% alocat Armatei sa se aplice incepand cu anul 2016, spre deosebire de varianta propusa de seful statului.

"UNPR saluta initiativa domnului presedinte Iohannis de a semna un acord cu toate partidele parlamentare pentru a acorda, din 2017 un buget armatei de minim 2% pentru urmatorii 10 ani", a declarat Oprea.

Liderul UNPR a precizat ca formatiunea sa inca de la infiintarea a sustinut majorarea bugetului Armatei la minimum 2,38% din PIB. "Armata romana are nevoie de acest buget, mai ales in actualul context de securitate mondiala, regionala, are programe majore de inzestrare, avioanele multirol, modernizarea fregatelor sau baza 99 de la Deveselu. Mai mult decat atat, i-am propus domnului presedinte Iohannis, vom propune si primului ministru, partenerilor din coalitia de guvernare, ca acest lucru, adica bugetul de minimum 2% sa-l facem chiar din 2016. Orice zi castigata in plus reprezinta mai multa siguranta pentru romani", a declarat Oprea.

El a mentionat ca in discutiile cu presedintele Klaus Iohannis a mai fost atins subiectul legilor "Big Brother" sau a cartelelor pre-pay, in cazul carora UNPR considera ca este necesara o dezbatere publica intre reprezentantii societatii civile, ai Guvernului, ai institutiilor pe linia securitatii nationale si ai mediului academic.

PNL: Acordul obliga Guvernul, indiferent cine il compune, sa-si respecte angajamentele fata de Armata

Liderii PNL, Alina Gorghiu si Catalin Predoiu, au declarat luni la iesirea de la consultarile cu presedintele Klaus Iohannis ca acordul propus pe marginea bugetului Armatei reprezinta garantia ca orice guvern va trebui sa asigure finantarea la nivelul la care s-a angajat ca membru NATO.

"Acordul pe care il initiaza presedintele si care sper sa obtina un consens din partea partidelor politice este un acord pe deplin justificat. Aceasta inseamna, pe de o parte, din punctul nostru de vedere, punerea in opera a tuturor angajamentelor la care Romania s-a angajat de la momentul semnarii acordului de aderare la NATO, iar pe de alta parte inseamna categoric o investitie in securitatea nationala si o investitie in securitatea fiecarui cetatean al Romaniei", a declarat Gorghiu.

Liderul PNL a apreciat ca, prin semnarea acordului propus de Iohannnis, "Romania da un semn de maturitate, da un semn de responsabilitate, asumandu-si prin consens politic sper o promisiune pe care a luat-o in calitate de tara membra NATO". "Avem garantia ca de data aceasta, la initiativa presedintelui Romaniei, acest pact - desi in Romania exista o istorie nefericita a acordurilor pe diverse domenii - va deveni realitate si Romania va trece de la entuziasmul de a fi tara NATO la responsabilitatea pe care o presupune acest angajament", a mai declarat Gorghiu.

De asemenea, prim-vicepresedintele PNL, Catalin Predoiu, a afirmat ca acordul initiat de Iohannis vine sa raspunda angajamentului luat la summit-ul NATO din luna septembrie. "Consideram ca un astfel de acord politic e o garantie in plus pentru ca Guvernul Ponta sa-si respecte angajamentele fata de aparare luate chiar prin programul de guvernare - mentionez aici un program de restabilire a capacitatii de lupta a armatei romane care a fost intrerupt la aceasta ora. Suntem convinsi ca numai printr-un consens politic pe termen lung putem da incredere si militarilor nostri dar si partenerilor strategici ai Romaniei ca suntem gata sa ne ridicam capacitatea de aparare, plecand de la principiul ca securitatea noastra inseamna prosperitatea noastra", a mai spus Predoiu.

Liderii PNL au fost intrebati daca acordul politic initiat de presedintele Klaus Iohannis se va materializa printr-un proiect de lege sau va face obiectul unui vot in Parlament. Predoiu a replicat ca nu s-a discutat despre o astfel de "dezvoltare a acordului". "Prin el insusi acordul obliga Guvernul, indiferent cine compune acest guvern, sa-si respecte angajamentele fata de armata prin bugetul de stat", a mai spus prim-vicepresedintele PNL.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.