Reporter: Cel mai des locuitorii sectorului 2 se plâng de mizerie și gunoaie. Unde vedeți dumneavoastră principala cauză, problemă?

Radu Mihaiu: Într-adevăr, în orice cartier al sectorului am fost și la orice interacțiune pe care am avut-o cu oamenii, toți îmi spun, indiferent de vârstă, că se simt sufocați de gunoaie, mizerie și praf. Si au dreptate. Oriunde întorci privirea, la orice colț de stradă sau pe spațiile verzi, suntem invadați de gunoaie. Chiar îmi spun că mereu sunt obligați să ocolească câte ceva: fie mașini parcate pe trotuare, fie saci de gunoi proptiți de copaci, de stâlpi sau lăsați cu nepăsare pe la colțuri de străzi.

Exista și un răspuns la întrebarea „de ce trăim așa, deși plătim scump pentru acest serviciu”. Și răspunsul meu direct este: Corupția. În primul rând, operatorul de salubritate, Supercom, este o firmă de partid, prietenă de decenii cu UNPR și PSD, cu un monopol nestingherit în Sectorul 2. Fiecare primar ce s-a perindat la conducerea administrației, a moștenit și întreținut înșurubarea Supercom la bugetul local al Sectorului 2 de peste 20 de ani. Actualii edili PSD ( Toader și D.C. Popescu) au îndoit legea chiar și mai mult. Deși au amânat peste termenul legal impus de Instanța demararea licitației pentru desemnarea unui nou furnizor de astfel de servicii, au făcut eforturi colosale în Consiliul Local pentru a-i asigura monopolul și pentru următorii 20 de ani. Ca să nu mai menționez despre infama taxă de habitat, una dintre cele mai mari din țară, ce a revoltat cetățenii din Sectorul 2.

Reporter: Deci dumneavoastră vedeți corupția drept cauza principala pentru care cetățenii Sectorului 2 trăiesc în cel mai murdar sector din București. Vorbiți de multe nereguli. Ați luat și măsuri concrete sau este doar un subiect important de dezbătut în campanie?

Radu Mihaiu: Înainte de a fi candidat, sunt președintele filialei USR Sector 2 și împreună cu colegii mei, ce astăzi sunt și candidați USRPLUS pentru Consiliul Local, am organizat mai multe dezbateri și întruniri cu cetățenii și organizațiile civice din sector odată cu apariția taxei abuzive de habitat. Am contestat-o de 2 ori în Instanță. Cel de al 2-lea proces este, încă, în desfășurare. Apoi, am făcut apeluri publice și la șediintele de Consiliu Local, cerând demararea licitației pentru desemnarea unui nou furnizor, atenționându-i în repetate rânduri pe edili că au încălcat legea timp de 2 ani (au ignorat verdictul dat de Instanță, ce a condamnat monopolul Supercom, cerând demararea licitației cu celeritate – la 2-3 luni de la data verdictului). Odată ce s-a trecut la conceperea caietului de sarcini, ne-am implicat și în acest proces. Am propus o serie de amendamente ce ne-ar fi asigurat o salubrizare de secol 21, o mare parte dintre acestea a fost respinsă pe bandă rulantă. Însă, tot ce am propus rămâne valabil pentru noi, odată ce câștigăm Primăria.
Iar acum nici 2 luni, am făcut un denunț penal la DNA pe numele lui Onțanu, Toader și D.C Popescu. Infracțiunile vizate sunt abuz în serviciu și uzurparea funcției. Denunțul penal se bazează pe concluziile controlului efectuat la Primăria Sectorului 2 de către reprezentanții Autorității Naționale de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilități Publice. Controlul a avut loc în perioada 04 noiembrie 2019 - 08 noiembrie 2019 și a scos la iveală fapte ilegale petrecute între 2014-2019, precum plăți ilegale efectuate către compania Supercom și 57 de acte adiționale semnate ilegal cu aceeași companie. Am depus și un răspuns oficial al A.N.R.S.C, în care se specifică foarte clar că Supercom are licența expirată din 2019 în Sectorul 2 și nu are dreptul de a presta serviciul în baza unor acte adiționale încheiate cu încălcarea dispozițiilor legale.
Ce spune A.N.R.S.C spunem și noi de ani de zile. De aceea spun că, traiul în mizerie, gunoaie și praf este efectul direct al actelor și faptelor de hoție și corupție, metehne pesediste ce au capturat administrația locală din sector. Așadar, trebuie să avem curajul și determinarea să tăiem acest nod gordian și să scoatem hoția din Primărie.

Citeste si:
Vlad Prioteasa, fondator Gift Idea, ne povestește cum este...
Vlad Prioteasa, fondator Gift...

Reporter: Până la un verdict al Justiției, totuși cetățenii, contribuabilii așteaptă niște măsuri concrete în cazul în care veți câștiga Primăria Sectorului 2? Care sunt primii pași pe care intenționați să-i faceți pentru a îmbunătăți acest „trai în mizerie, gunoaie și praf”, cum l-ați descris.

Radu Mihaiu: În primul rând, voi demara un audit extern la mai multe departamente și Instituții din subordinea Primăriei. Una dintre acestea se numește Direcția de Servicii Publice. Pentru că aici este o problemă majoră: nimeni nu verifică dacă operatorul de salubrizare își face treaba corect și eficient sau dacă respectă obligațiile din contract. Degeaba fac oamenii sesizări dacă acestea se pierd în eter. Nimeni nu răspunde de nimic, și totuși cetățenii plătesc un serviciu de care, în realitate, nu prea beneficiază. Salariul vine și trece, indiferent că Supercom își face sau nu treaba bine. Pentru o administrație de secol 21 trebuie să elimini indiferența și incompetența.
În al doilea rând, trebuie să finalizăm caietul de sarcini. Modul în care a fost conceput până în prezent favorizează, evident, Supercom. Are „scăpări” voit strecurate ce încalcă cerințele cerute de A.N.R.S.C. Asistăm de 1 an de zile la un „du-te vino” între Primărie și A.N.R.S.C. De fiecare dată, Autoritatea respinge menționând care sunt încălcările de legislație. În tot acest joc de ping-pong, noi acte adiționale și noi plăți ilegale ajung în contul Supercom.
Cum nu putem reface caietul de sarcini de la zero, căci ar însemna să mai pierdem 2 ani, cea mai buna soluție consider că este completarea și îmbunătățirea lui în colaborare strânsă cu A.N.R.S.C. pentru a ne asigura că totul este în conformitate cu legislația.
Al treilea pas este eliminarea taxei de habitat și înlocuirea acesteia cu tarif rezonabil.

Citeste si:
Prognoza meteo - 25 octombrie 2021. Cer senin, fără precipitații
Prognoza meteo - 25 octombrie...

Reporter: Că tot a venit vorba de taxa de habitat. Argumentele cu care Primarul Toader și viceprimarul D.C. Popescu au susținut această taxă se refereau la faptul că mulți nu aveau contract sau ca în acest fel vom crește gradul de colectare selectivă și nu mai riscăm amenzi foarte mari de la U.E. Sunteți de acord cu aceste argumente?

Radu Mihaiu: O taxă impusă tuturor nu rezolvă problema. Într-adevăr, celor ce nu au contract trebuie să le percepem o taxă. Aceasta este, de altfel, soluția propusă chiar de A.N.R.S.C. Există un criteriu european implementat în mai toate statele UE „pay as you throw” (plătești cât gunoi arunci). Ori dacă impui o taxă identică tuturor, nici nu mai contează cât gunoi arunci sau dacă colectezi selectiv sau nu. Totul e paușal. Și oricum nimeni nu verifică. Din păcate, această taxă nu încurajează nici colectarea selectivă, nici să arunci mai puțin, căci toți plătesc la fel de mult. În plus, operatorul Supercom primește un bonus la final de an dacă colectarea selectivă este sub un anumit prag. Așadar, operatorul nu are vreun interes să încurajeze colectarea selectivă, iar noi ca stat plătim amenzi extrem de mari. În final, toți pierdem. În loc de asta, preferăm să mergem pe principiul european „plătești cât gunoi arunci” și să încurajăm colectarea diferențiată și plățile diferențiate. Vrem să încurajăm operatorii privați să revalorifice fracția umedă, sticla, metalul și plasticul. Orice Asociație de proprietari sau persoană fizică să poată încheia un contract cu un astfel de operator. Dublăm o infrastructură de colectare selectivă bine pusă la punct cu liberalizarea activității de colectare gratuită. Astfel de măsuri duc la creșterea țintelor de colectare ale Primăriei, la reducerea cantității de deșeuri depozitate și la valorificarea acestora.

Citeste si:
Mai multe străzi din centrul Capitalei se transformă în artere cu...
Mai multe străzi din centrul...

Reporter: Să revenim puțin la licitația de salubrizare. La ce criterii țineti foarte mult pentru a vă asigura că noul operator va fi capabil să facă „curățenie ca acasă”, după cum v-ați numit unul din angajamentele luate în fața cetățenilor din Sectorul 2.

Radu Mihaiu: Să fie un operator dotat cu echipamente profesionale. O salubrizare de secol 21 nu se face manual (cu mături), ridicând praful, înfundând gunoaiele prin canale sau prin spațiile verzi. E nevoie de dotare cu echipamente de secol 21: aspiratoare stradale, mașini de măturat, utilaje de deszăpezit străduțe secundare, etc. Un operator ce va fi monitorizat și controlat pentru a ne asigura că îndeplinește obligațiile din contract. Cu penalizări clare în cazul în care nu respectă condițiile contractuale. Vom înființa și un telverde pentru cetățeni pentru a-i încuraja să transmită sesizări. Consider că locuitorii sectorului 2 fac parte din acest proces de transformare a sectorului nostru într-unul civilizat, european.

Citeste si:
Ce fac românii cu brazii după Crăciun. „Nu îi aruncați. Vor fi...
Ce fac românii cu brazii după...

Despre autor:


Ultima actualizare: 9 Septembrie 2020 - 08 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.