Ce prevede acordul de armistițiu dintre Israel și Hamas
Membrii cabinetului israelian s-au reunit marți seară la Tel Aviv. După multe ore de negocieri, oficialii au aprobat acordul de eliberare a zeci de ostatici israelieni ținuți de Hamas.
Acordul mai prevede și intrarea în Fâșia Gaza a cel puțin 300 de camioane cu ajutoare pe zi. În plus, o încetare a focului va avea loc pentru cel puțin patru zile. După, însă, războiul va continua.
„În străinătate se vorbeşte degeaba, de parcă, după armistiţiul pentru recuperarea răpiţilor noştri, vom opri războiul. Doresc să precizez: suntem în război și vom continua războiul. Vom continua războiul până când ne vom atinge toate obiectivele; eliminăm Hamas, returnăm toți răpiții noștri și persoanele dispărute și ne asigurăm că nu va exista niciun element în Gaza care să amenințe Israelul”, a declarat Benjamin Netanyahu, premierul Israelului.
Conform unui înalt oficial israelian, statul evreu ar fi negociat doar eliberarea cetățenilor săi. Alte țări vor trebui să negocieze propriile condiții cu Hamas.
Hamas va elibera 50 de ostatici, dintre ei 40 de copii
Armistițiul prevede eliberarea a aproximativ 50 de ostatici. Ar fi vorba de toţi cei 40 de copii răpiţi şi aproximativ 13 femei. În schimbul lor, bombardamentele vor înceta patru zile.
„Am avut mari speranţe acum o săptămână, dar nu s-a întâmplat. Este un joc al minţii, de 45 de zile suntem într-o tortură psihologică”, Noam Sagi, fiul unei ostatice.
Israelul este îngrijorat că acordul va permite militanților Hamas să se regrupeze. Totuși, oficialii din Qatar, unul dintre statele care meditează discuțiile, sunt optimiști.
Război Israel - Palestina: SUA forțează soluția celor două...
În Fâșia Gaza, forțele israeliene continuă ofensiva militară. Au peste 10.000 de militari în enclavă, cei mai mulți sunt mobilizați în Gaza, unde lupte intense se dau tot în jurul spitalelor.
Tancurile Israelului au înconjurat spitalul indonezian. 12 oameni au murit în urma bombardamentelor din ultimele ore, iar peste alți 200 au fost răniți, au transmis militanții palestinieni. Forțele israeliene susțin însă că trupele au răspuns cu focuri de armă trase din spital.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Avionul care ar fi dispărut în 1955 și ar fi reapărut în 1985. Adevărul din...
Sursa: garbo.ro
-
FOTO: Destinații de schi aproape de casă pentru vacanța de iarnă 2025–2026....
Sursa: kudika.ro