Fenomene meteo extreme în lume
În Argentina, sute de hectare de pădure au fost distruse de incendii, după ce s-au înregistrat temperaturi neobișnuite pentru această perioadă, anume de 45 de grade Celsius.
California e la polul opus. Locuitorii au fost nevoiți să facă față inundațiilor de proporții. La sud de Los Angeles, oceanul a ajuns în casele de pe plajă, iar în San Francisco un tren cu navetiști a fost nevoit să se oprească după ce o alunecare de teren s-a produs aproape de șine.
O furtună puternică a pornit și în Spania, unde trei regiuni se află sub cod roșu de vânt, ploi și ninsori, în vreme ce întreaga coastă de nord a Spaniei este sub cod portocaliu.
În câteva zone sunt așteptate depuneri de zăpadă de până la 40 de centimetri, iar vântul poate atinge și 80 de kilometri pe oră. Furtuna Gerard continuă să facă distrugeri în Franța, unde vântul depășește 115 kilometri pe oră și casele rămân fără electricitate.
Regatul Unit e aproape în întregime sub cod portocaliu de zăpadă și îngheț, însă nordul Scoției este cel mai afectat. Autoritățile nu recomandă deplasarea, decât dacă este necesară. De asemenea, multe școli au fost închise. Peste noapte, temperaturile au ajuns și la minus zece grade Celsius.
România, între iarnă și vară
România se confruntă cu primul cod roșu de viscol din această iarnă. Zeci de utilaje au fost scoase pe drumurile din Gorj, Vâlcea sau Brașov. Între timp, pe litoral, preț de câteva ore, vântul puternic a închis porturile. Astfel, într-o zi, 17 ianuarie, am avut toate anotimpurile. Pe lângă ninsori, vânt și ploi, în Capitală se înregistrează temperaturi anormal de ridicate.
Ciclonul mediteranean care a devastat Europa se apropie de România....
De la an la an, temperatura medie creşte cu jumătate de grad. 2022 a fost declarat al treilea cel mai călduros an din istorie. Pe data de 23 iulie, la Calafat s-au înregistrat aproape 42 de grade celsius. Cei mai fierbinţi ani au fost, totuşi, 2019 şi 2020. Următoarele trei zile aduc temperaturi de vară, care ating şi 22 de grade.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro