Planul lui Vladimir Putin pentru a forța o schimbare a atitudinii europenilor față de Ucraina prin folosirea șantajului energetic pare a fi un eșec. Vremea caldă și investițiile în surse alternative arată că pariul liderului de la Kremlin e pierdut. După evoluțiile din ultima lună, Europa pare că a trecut deja prin cea mai rea parte a acestei crize energetice.

Vladimir Putin, pariu pierdut. Vremea caldă și investițiile în surse alternative au înfrânt șantajul energetic al președintelui rus

Mai mulți factori la care se adaugă și scăderea temporară a cererii din China pe fondul problemelor cauzate COVID-19, au potențialul de a duce la o scădere a inflație, ar stabiliza perspectiva economică a Europei și ar reduce influența pe care Rusia o are asupra occidentalilor.

În acest punct, o scădere bruscă și de durată a temperaturilor are potențialul de a crea haos pe piețele energetice. Chiar și așa, momentan, după cum explică analiștii de la Bloomberg, europenii sunt încrezători că pot trece cu bine de această iarnă.

„Pericolul unei crize economice complete, a unei crize de bază a industriei europene, a avut - din câte putem vedea - a fost evitat”, a declarat ministrul german al Economiei, Robert Habeck.

Criza, declanșată de războiul din Ucraina în februarie 2022, a costat deja Europa aproape o mie de miliarde de dolari din cauza prețurilor tot mai mari la energie. Guvernele au răspuns cu mai mult de 700 miliarde de dolari în ajutoare pentru a ajuta companiile și consumatorii. Totodată, europenii au încercat să își reducă dependența de energie rusă, îndeosebi de gazele naturale.

Uniunea Europeană nu mai importă cărbune și țiței din Rusia, iar livrările de gaze au fost reduse semnificativ. Blocul comunitar a umplut o parte din decalaj prin creșterea livrărilor din Norvegia și a transporturilor de gaze naturale lichefiate din Qatar, SUA și alți producători.

Condițiile favorabile și extinderea capacității de producere a energiei din surse regenerabile sunt, de asemenea, de ajutor. Creșterea producției de energie eoliană și solară va contribui la reducerea producției de energie electrică pe bază de gaz în cazul a zece dintre cele mai mari piețe de energie din Europa cu 39% în acest an, conform S&P Global.

Citeste si:
Planul de pace în 10 puncte a lui Zelenski. Putin: „Ucraina poate...
Planul de pace în 10 puncte...

Dinamica s-a schimbat într-o asemenea măsură încât acum există prea mult gaz natural lichefiat disponibil , potrivit Morgan Stanley. Livrările au stabilit un nou record în decembrie, iar tendința va continua probabil.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 10 Ianuarie 2023 - 02 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.