Kenneth Starr, procurorul din dosarul Clinton/Lewinsky, a murit la 76 de ani
Juristul, care l-a apărat pentru scurt timp pe Donald Trump într-un alt proces de destituire, a murit într-un spital din Houston „din cauza unor complicaţii în urma unei intervenţii chirurgicale", a devoalat familia sa într-un comunicat.
Kenneth Starr a dobândit notorietate mondială la sfârşitul anilor 1990, investigând, în calitate de procuror special, legătura lui Bill Clinton cu o stagiară de la Casa Albă, Monica Lewinsky.
Combativitatea sa împotriva preşedintelui, pe care l-a constrâns să-şi dezvăluie public escapadele sexuale, nu a fost suficientă pentru a-l doborî. În cele din urmă, Bill Clinton a fost achitat de Senat în anul 1999.
Kenneth Starr, care nu şi-a ascuns niciodată sensibilităţile republicane, a lucrat apoi ca avocat, profesor, rector universitar sau comentator pentru canalul conservator Fox News.
În ianuarie 2020, el a participat la apărarea lui Donald Trump în cursul primului său proces de destituire. Acuzat că a condiţionat ajutorul militar acordat Ucrainei de deschiderea unei anchete asupra fiului rivalului său Joe Biden, preşedintele republican a fost achitat graţie sprijinului senatorilor din partidul său.
Bill Clinton-Monica Lewinsky, subiect de presă și după 20 de ani
Subiectul Bill Clinton-Monica Lewinsky rămâne unul de interes pentru presă și la 20 de ani distanță de evenimentele care au uimit America. În luna februarie a acestui an, Monica Lewinsky a mărturisit într-un articol publicat de revista Vanity Fair că a suferit de strs post-traumatic cauzat de mediatizarea legăturii sale și de ancheta procurorului Kenneth Star.
Procurorul general al Ucrainei: Soldații ruși folosesc tot mai...

Dacă multe vreme a susținut că relaţia cu Bill Clinton era una consimţită, Lewinsky a revenit acum, afirmând că tinereţea sa, 22 de ani pe atunci, şi diferenţa de statut între ea, o tânără stagiară, şi Bill Clinton, preşedintele Americii, făceau însăşi ideea de consimţământ a fi una cel puțin discutabilă.
Și Bill Clinton a comentat pe marginea acestui subiect. Întrebat de NBC dacă i-a cerut scuze personal vreodată Monicăi Lewinsky, fostul șef de stat a spus: „„Am spus de mai multe ori public că îmi pare rău. Este total diferit. Scuzele erau publice”.
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Cum putem să fim ”fashionable” fără să facem mai mult rău planetei
Sursa: green.start-up.ro
-
Sebastian Doroftei, Codezilla: Cum crești un business sănătos în servicii IT
Sursa: start-up.ro
-
Nu pierzi un suflet drag doar o singură dată, îl pierzi zi de zi, iar şi iar,...
Sursa: garbo.ro
-
Ce urmează pentru bănci în 2024?
Sursa: futurebanking.ro
-
Tarot online: Se vede o iubire nouă la orizont?
Sursa: kudika.ro
-
Prioretail.ro, platforma unui arhitect care vrea să creeze un ecosistem...
Sursa: retail.ro
-
Ce au în comun Ținutul Buzăului, Sardinia și Peninsula Nicoya din Costa Rica?...
Sursa: wall-street.ro