Ziua de 31 august a rămas în istoria omenirii drept o zi neagră. Se împlinesc 25 de ani de la tragicul accident de mașină în care prințesa Diana și-a pierdut viața. Lady Diana a fost o personalitate sclipitoare pe parcursul anilor și chiar după atâția ani de la moartea sa continuă să fie vie în amintirile a milioane de oameni.

25 de ani de la decesul prințesei Diana

Prințesa Diana a decedat la data de 31 august 1997 într-un accident de mașină la Paris. Chiar dacă au trecut 25 de ani de la moartea acesteia, oamenii încă își aduc aminte și o venerează pentru personalitatea sa puternică. Din weekend oamenii au început să depună flori la locul unde a avut loc tragicul accident. Prințesa Diana a fost una dintre cele mai faimoase personalităţi feminine ale secolului XX.

În acel accident a decedat și iubitul ei, Dodi Al Fayed, fiul unui miliardar egiptean. După divorț, prințesa Diana a încercat să își refacă viața și să iubească din nou. După 25 de ani de la tragedie, medicul care a ajuns primul la locul accidentului își amintește cu durere acele clipe.

„M-am îndreptat către mașină. Am deschis ușa să verific. Erau patru oameni. Ea era inconștientă și avea dificultăți în a respira. I-am pus masca de oxigen și a început să respire puțin mai bine. A căpătat puțină energie, dar nu a putut spune nimic”, a declarat Frederic Mailliez, medicul care a ajuns primul la locul accidentului.

Accidentul de mașină a avut loc la Paris. Prințesa Diana împreună cu Dodi al Fayed au luat cinat la „Ritz”. Puțin după miezul nopții cei doi au ieșit din hotel pe uşa din spate, încercând să evite paparazzi. În mașina morții mai era șoferul și un bodyguard. Cursa nebună a început în momentul în care un grup de fotografi a început să îi urmărească. Într-un pasaj din zona Place de la Concorde, autoturismul s-a izbit de unul dintre pilonii de beton, cu o viteză de 180 de kilometri pe oră.

„A fost un șoc enorm să aflu că acolo este Prințesa Diana și că a murit. Imediat după aceea am început să mă gândesc: "Am făcut tot ce am putut pentru a o salva? Mi-am făcut corect treaba? Și da, nu aș fi putut face altceva”, a mai spus Frederic Mailliez.

Citeste si:
Kim Kardashian, achiziție neașteptată la o licitație. Vedeta a...
Kim Kardashian, achiziție...

Medicii au încercat ore în șir să o resusciteze pe Lady Diana, însă încercările lor nu au dat niciun rezultat. Prințesa Diana a decedat în dimineața zilei de 31 august, la ora 4.00. Noutatea că Lady Diana, supranumită și „prințesa inimilor” s-a stins din viață a zguduit milioane de oameni. Populația era în șoc și nu le venea să creadă că femeia cu inima de aur nu mai este în viață. La poarta palatului unde locuise prințesa au fost depuse peste un milion de buchete de flori în memoria acesteia.

„Era o ființă excepțională și talentată. În vremuri bune și rele, ea nu și-a pierdut niciodată capacitatea de a zâmbi și de a râde, nici de a-i inspira pe alții cu căldura și bunătatea ei. Am admirat-o și am respectat-o pentru energia și angajamentul ei față de ceilalți și, mai ales, pentru devotamentul față de cei doi băieți ai săi”, spunea Regina Elisabeta a II-a.

Citeste si:
Prinţul Harry, un ultim mesaj emoționant dedicat Reginei Elisabeta...
Prinţul Harry, un ultim mesaj...

Lady Diana a fost nefericită

Diana Spencer s-a căsătorit în 1981 cu prințul Charles, moștenitorul tronului Regatului Unit, fiul Regine Elisabeta a II-a. Împreună au doi băieți, William, Duce de Cambridge și Prințul Harry, Duce de Sussex. Prințesa Diana a fost o femeie gingașă, bună la inimă, plăpândă și iubită de toată lumea.

Lady Diana a fost implicată în acțiuni caritabile și îi aducea o deosebită plăcere această activitate. „Prințesa copiilor” și „Regina inimilor” a rămas în amintirea și inimile oamenilor drept cea mai caldă și mai bună prințesă. Tandrețea ei era de o admirație nemaipomenită. Chiar dacă dintr-o parte viața ei arăta perfect, Lady Diana era nefericită. Prințesa a divorțat de prințul Charles în anul 1996. După divorț, Lady Diana s-a ocupat mai mult de acte de caritate. Înmormântarea Prințesei Diana a avut loc pe data de 6 septembrie 1997, fiind difuzată la TV și urmărită de aproximativ 2.5 de miliarde de persoane din lumea întreagă.

Citeste si:
Banca Angliei va înlocui portretul Reginei Elisabeta a II-a de pe...
Banca Angliei va înlocui...

Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 30 August 2022 - 10 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.