Avertismentul Pentagonului după ce un raport DIA a arătat că Rusia și China și-au crescut considerabil activele spațiale
Documentul, intitulat „Provocări la adresa securității în spațiu”, notează faptul că Rusia și China și-au crescut activele cu aproape 70% în ultimii doi ani. Creșterea urmează o perioadă cuprinsă între 2015 și 2018, când stocurile s-au dublat.
„Motivaţia de a moderniza şi de a creşte capacităţile pentru ambele ţări se reflectă în aproape toate categoriile spaţiale majore - comunicaţii prin satelit, teledetecţie, navigaţie demonstraţii ştiinţifice şi tehnologice”, notează raportul neclasificat.
Conform raportului, ambele teritorii adoptă o abordare bidimensională: consolidarea propriilor capacități spațiale, în timp ce își îmbunătățesc capacitatea de a combate eforturile Statelor Unite.
Testele făcute până acum de cele două țări
În iulie 2021, China a testat cu succes o rachetă balistică intercontinentală cu un vehicul de planare hipersonic ce a făcut ocolul globului pe o orbită fracționată.
„Acest lucru a demonstrat cea mai mare distanţă parcursă (~40.000 de kilometri) şi cea mai lungă durată de zbor (~100+ minute) al oricărui sistem chinezesc de armament de atac terestru până în prezent”, este prezentat în documnet.
În luna noiembrie a anului 2021, Rusia a făcut un test anti-satelit, distrugând unul dintre proprii sateliți vechi. China și Rusia, în comparație cu SUA, au programe spațiale care fac o distincție mică între eforturile militare și cele civile.
Cele două mari puteri au adoptat abordări ușor diferite în ceea ce privește folosirea spațiului pentru a-și îmbunătăți eficiența în luptă, a declarat Kevin Ryder, analist principal al DIA.
Reacția Chinei în fața acuzațiilor FBI privind originea COVID-19....

„China, datorită mai multor avantaje economice, şi-a crescut capacităţile şi depune mai mult efort financiar şi militar pentru a dezvolta capabiliăţi noi şi mai bune", a menţionat el.
„Rusia, pe de altă parte, este mai eficientă datorită altor eforturi de modernizare militară.”
Au planificate misiuni pe Lună
Ambele țări au planificate misiuni pe Lună, unde ar putea exploata resurse naturale extinse ale acesteia, se arată în raport. În 30 de ani, chinezii au planuri pentru o bază de cercetare pe Lună capabilă să susțină vizite umane.
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ziua Pădurilor: cum poți produce sustenabil hârtie, fără să distrugi pădurile
Sursa: green.start-up.ro
-
Atu Tech, investiții de 1,2 milioane de euro în noua gamă de produse de...
Sursa: retail.ro
-
Când nu mai știi în ce direcție să mergi, urmează-ți întotdeauna inima!
Sursa: garbo.ro
-
Sebastian Burduja: ”Vrem să creăm SRL-I, entități pentru startup-uri inovatoare”
Sursa: start-up.ro
-
Selena Gomez i-a luat apărarea lui Hailey Bieber, după ce soția lui Justin...
Sursa: kudika.ro
-
tbi bank: 35,5 milioane de euro, profit net record în 2022
Sursa: futurebanking.ro
-
Elon Musk l-a detronat pe Barack Obama în clasamentul personalităţilor cu cei...
Sursa: wall-street.ro