China și Ucraina, discuții pentru încetarea focului în Ucraina. Beijingul poate avea un rol important în negocieri, susține Kuleba
Discuţia, despre care Beijingul afirmă că a avut loc la cererea Kievului, a fost prima la nivel înalt făcută publică între cele două state începând de la 1 martie, când Kuleba a solicitat părţii chineze să îşi folosească relaţiile cu Moscova pentru ca aceasta să oprească invazia în Ucraina, după cum a transmis Ministerul de Externe ucrainean la acea vreme.
China salută negocierile de pace dintre Rusia şi Ucraina, a spus Wang în convorbirea de luni, potrivit Xinhua, afirmând că, oricât de dificile ar fi discuţiile şi ce diferenţe ar exista, direcţia generală ar trebui continuată până se va ajunge la o încetare a focului şi în cele din urmă la pace.
'Războaiele se sfârşesc în cele din urmă. Cheia este cum să reflectăm asupra durerii, cum să menţinem securitatea durabilă în Europa şi să instituim un mecanism de securitate europeană echilibrat, eficient şi sustenabil', a afirmat Wang, potrivit ministerului său.
'China este pregătită să joace un rol constructiv în această privinţă dintr-o poziţie obiectivă', a adăugat diplomaţia chineză.
La rândul său, Kuleba a scris pe Twitter că este 'recunoscător omologului chinez pentru solidaritatea cu victimele civile'.
'Împărtăşim amândoi convingerea că încheierea războiului contra Ucrainei serveşte intereselor comune de pace, securitate alimentară globală şi comerţ internaţional', a arătat ministrul ucrainean.
Reacția Chinei în fața acuzațiilor FBI privind originea COVID-19....

Conform Xinhua, Kuleba a mai spus că Ucraina doreşte să menţină comunicarea cu Beijingul şi speră că acesta va continua să joace un rol important în ajungerea la o încetare a focului.
China, care s-a apropiat tot mai mult de Moscova în ultimii ani, dar care întreţine relaţii diplomatice cordiale şi legături comerciale puternice şi cu Ucraina, a refuzat să condamne agresiunea Rusiei sau să califice acţiunile acesteia drept invazie. Rusia a lansat la 24 februarie ceea ce numeşte o 'operaţiune militară specială' în Ucraina. AGERPRES.
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Putinică, Microsoft: Cum lucrezi? Îmbrățișezi tehnologia sau te speli pe mâini?
Sursa: start-up.ro
-
Măsuri de prim ajutor în caz de înec cu bol alimentar
Sursa: garbo.ro
-
Ziua Pădurilor: cum poți produce sustenabil hârtie, fără să distrugi pădurile
Sursa: green.start-up.ro
-
Cât costă carnea de miel în 2023? Prețurile din magazine și de la fermieri
Sursa: retail.ro
-
Informații sensibile ale unor clienți Ferrari s-au scurs în urma unui atac...
Sursa: wall-street.ro
-
Test de cultura generala: Care este varianta corecta a acestor cuvinte?
Sursa: kudika.ro
-
Digital Banking Scorecard 2023
Sursa: futurebanking.ro