BND a interceptat convorbiri ale unor soldați ruși
BND (acronimul german al serviciului de spionaj german) a interceptat conversații radio între militarii din Moscova în care se menționează moartea unor civili. Spiegel afirmă că unele dintre acestea ar putea avea legătură cu cazuri de civili găsiți morți pe străzile din orașul Bucea, situat lângă Kiev.
Într-una dintre aceste interceptări, un soldat povestește altuia cum el și alți colegi au împușcat o persoană pe o bicicletă. Într-un alt dialog se aude un bărbat afirmând că „mai întâi civilii sunt interogați, apoi sunt împușcați”.
Conform sursei citate, aceste înregistrări audio au fost prezentate miercuri în parlamentul german, iar din materialul BND se deduce că membri ai „Grupului Wagner” ar fi implicați în moartea unor civili în Ucraina.
Spiegel mai notează că interceptările telefonice ale BND arată că împușcarea civililor nu a fost o acțiune izolară a unor soldați, ci dovedesc faptul că trupele ruse vorbeau despre fapte comise zilnic.
„Aceasta indică faptul că uciderile de civili făceau parte din acţiunea armatei ruse, posibil parte dintr-o strategie clară. Este vorba despre propagarea fricii şi a terorii în rândul populaţiei civile pentru a elimina rezistenţa acesteia", scrie publicaţia germană.
ONU: Bilanț război Rusia - Ucraina
Înaltul Comisariat ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR) a anunţat că de la începutul invaziei în Ucraina, la 24 februarie, și până la 2 aprilie, la miezul nopţii, s-au înregistrat 3.455 de victime civile în Ucraina: 1.417 oameni au murit şi 2.038 au fost răniţi.
Procurorul general al Ucrainei: Soldații ruși folosesc tot mai...

Dintre ucrainenii omorâți, 293 sunt bărbaţi, 201 femei, 22 fete şi 40 băieţi. În plus, 59 de copii au murit, iar 802 adulţi despre care nu se ştie dacă erau femei sau bărbaţi și-au pierdut viața. Printre cei peste 2.000 de răniţi se numără şi 92 de copii. Cele mai multe victime ale conflictului militar s-au înregistrat în regiunile Doneţk şi Luhansk: 468 de morţi şi 1.036 de răniţi.
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Laboratorul universitar care va pregăti viitorii experți în energie regenerabilă
Sursa: green.start-up.ro
-
Self scan la Lidl: Va renunța retailerul la casele de marcat tradiționale?
Sursa: retail.ro
-
Putinică, Microsoft: Cum lucrezi? Îmbrățișezi tehnologia sau te speli pe mâini?
Sursa: start-up.ro
-
Care este onorariul artiștilor din România pentru concerte. Cântăreața cu...
Sursa: kudika.ro
-
Lasă-i să te judece! Lasă-i să zică ce vor! Mergi pe drumul tău cu sufletul...
Sursa: garbo.ro
-
Fortech Investments, focus asupra start-upurilor din industria energetică
Sursa: futurebanking.ro
-
Vilă istorică din centrul Capitalei, scoasă la vânzare pentru 4 milioane de euro
Sursa: wall-street.ro